De ce unii se îngrașă, iar alții nu, mâncând la fel?

  1. ingrasa
Rating: 4.0/5. Din 3 voturi.
Please wait...

„De ce unii se îngrașă și alții nu?“ este o întrebare înnebunitoare pentru cei veșnic la dietă. Și, la nivel internațional, sunt cam 1 miliard de persoane care țin dietă cvasicontinuu. Deci, este o întrebare oareșcum importantă, aș zice eu…

În timp ce tu te chinui să-ți numeri și ultima calorică, colega ta slabă țâr se îndoapă cu gogoși. Tu mergi la sală, uneori la două ore consecutive, tu alergi, tu mănânci sănătos, tu ești grasă. Și ea se îndoapă cu gogoși. Parcă simți cum ți se urcă sângele la cap de atâta nedreptate!

Doar că, din fericire, faptul că tu te îngrași și mirosind trandafiri în loc să-ți mănânci cina nu are legătură cu faptul că viața este mai verde dincolo de gard, ci cu fiziologia umană. Spun din fericire pentru că suntem adaptabili. Adică dacă ceea ce faci azi te face să te îngrași și din apă, poți schimba ceva ca să schimbi asta. Doar că trebuie să vrei să te schimbi mai mult decât vrei să rămâi la fel. Și asta e greu.

Știu că toți declarăm sus și tare că vrem să ne schimbăm: să ne jucăm mai mult cu copiii, să ne sunăm părinții mai des, să facem mai mult sport și să mâncăm mai puține șnițele. Toți suntem oameni minunați în viitor. Treaba e că trăim doar azi, iar dacă azi te îngrași mâncând la fel sau chiar mai puțin decât colegii tăi slăbănogi, hai să-ți explic de ce.

Teoria caloriilor, a indicelui glicemic sau a indicelui de încărcătură glicemică sunt minunate pe hârtie. Mănânci alimentul X și obții Y energie, mănânci alimentul Z și nu te îngrași. Unul dintre scopurile mele este să te fac să devii sceptic(ă). Așa că, te rog, înlocuiește magicul „mulțumesc“ cu magicele „de ce“ de fiecare dată când dai de un medic nutriționist, nutriționist-dietetician, „consultant de wellness“ sau de vreo prietenă îndatoritoare care vrea să te ajute cu noua ei dietă de slăbit. Deci:

 

– De ce naiba ai slăbi mâncând ceva? Orice?

– Dacă respectiva chestie conține substanțe nutritive pentru corpul uman, de ce nu ar conține substanțe nutritive și pentru țesutul gras?

 

O să scriu un articol viitor despre „alimentele cu calorii negative“, dar, momentan, hai să presupunem că acest concept nu există. Promit să răspund la „de ce“-ul care tocmai ți-a răsărit în minte, doar că nu azi.

 

Revenind la exemplul cu slăbănoaga ta colegă care mănâncă gogoși: cu siguranță, gogoșile nu au nici măcar o urmă de calorie negativă. Gogoșile sunt definiția combinației dintre grăsimile deteriorate termic și glucidele cele mai proaste. Și, totuși, unii le pot mânca zâmbind, fără să pună un gram pe ei. Și există multe motive biologice datorită cărora pot face asta.

 

Primul ar fi că celulele lor sunt „deschise“ și pot absorbi mai mulți dintre nutrienții conținuți de alimente, de orice alimente, chiar și de gogoși. Și, contrar bunului simț dictat de folclorul dietetic, când absorbim mai mulți nutrienți din mâncarea pe care o mâncăm rămânem mai slabi pentru că în sângele nostru vor rămâne mai puține substanțe care să hrănească țesutul adipos. Cu cât celulele noastre sunt mai permeabile pentru glucoză, cu atât procentul de țesutul gras va fi mai scăzut. Și invers!

 

Diferența dintre faptul că unii se îngrașă și alții nu, mâncând la fel, este permeabilitatea celulelor musculare pentru glucoză: mai mare pentru cei slabi. Glucoza din sânge are nevoie de insulină pentru a genera o modificare conformațională a transportorului transmembranar GLUT4.

Însă, atunci când avem prea multă insulină în sânge (și „prea multă“ poate fi mai puțină decât prediabetica valoare de 25U/l!), o parte dintre transportorii GLUT4 sunt, să zicem, „inactivați“, iar cantitatea de glucoză ce poate pătrunde în celula musculară scheletică scade. Acest aspect este una dintre cauzele esențiale ale epidemiei de obezitate, secondată de aproape de aportul de grăsimi hidrogenate și / sau fructoză artificială, și de tipare de comportament alimentar disociate de senzațiile de foame și de sațietate.

Rezistența la insulină te face pe tine să te îngrași – în timp ce colega ta slabă poate mânca gogoși – din două motive:

 

1. ce rămâne după ce sunt hrănite celulele musculare este transportat mai departe și depozitat în țesutul gras. Iar la tine rămâne mai mult.

2. numărul celulelor tale musculare active va scădea în timp în lipsa glucozei pentru că glucoza este absolut necesară pentru obținerea de ATP din toți nutrienții.

 

Permite-mi să-ți explic!

 

După glicoliza aerobă, piruvatul se transformă în acetil-Coa (să-i zicem Mickey Mouse). După beta-oxidare, acizii grași se transformă tot în Mickey Mouse, iar alanina, cisteina, glicina, serina, treonina, triptofanul, leucina, fenilalanina, tirozina și lizina se transformă în același Mickey Mouse. Iar motivul pentru care-ți spun de acest Mickey Mouse în care se transformă glucidele, acizii grași și majoritatea aminoacizilor este că nu ne hrănim cu calorii. Ne hrănim cu ATP.  Iar ATP-ul se obține când Mickey Mouse intră în ciclul Krebs – iar cheia este oxaloacetatul.

Știu, știu… am folosit o căruță de termeni biochimici.

Dar nutriție fără biochimie este ca drumul până la Cluj pe puii de autostradă Transilvania – minunat, dar durează o veșnicie. Așa că, revenind la oxaloacetatul nostru, cheia înțelegerii scăderii metabolismului în dietele ketogenice sau de înfometare, el în principal provine din glucoză (corect ar fi din piruvat, dar piruvatul provine din glucoză așa că let’s keep it simple!).

Dacă celulele tale musculare nu primesc suficientă glucoză, Mickey Mouse nu poate produce energie, iar celula în care se întâmplă asta intră în șomaj. Mai grav este că unii aminoacizi pot intra direct în ciclul Krebs, fără să treacă pe la Mickey Mouse. Și asta este grav, pentru că este un mecanism de supraviețuire care folosește proteinele constituente ale celulei musculare (le folosește pe cele constituente pentru că, oricâte proteine ar primi prin mâncare, organismul uman nu poate depozita proteine. Le primește, le folosește pentru ce-i trebuie, eventual transformă aminoacizii glucogeni în glucoză și restul în grăsimi).

 

Pe românește, când nu ai un aport minim necesar de glucoză în celula musculară – fapt ce se întâmplă și în dietele ketogenice, și în cele foarte hipocalorice, și în postul negru –, practic supraviețuiești printr-un proces de „autofagie“ musculară.

Adică nu numai că îți scoți în șomaj unele celule din pure motive de „sărăcie“ energetică, dar începi să le și canibalizezi, rămânând cu un număr din ce în ce mai mic de celule musculare scheletice care să se contracte 24 h pentru a-ți menține tonusul muscular.

Deci: când două persoane mănâncă exact același lucru, și una se îngrașă, iar alta nu, cea care se îngrașă are mai puține celule musculare scheletice active, care, pe deasupra, sunt și mai puțin permeabile pentru glucoză, ceea ce va face ca numărul lor să scadă în timp și mai tare, ceea ce le va scădea și mai mult permeabilitatea pentru glucoză și tot așa.

O dată declanșat, procesul de îngrășat este la fel de greu de oprit ca un imens bulgăre de zăpadă care a luat-o la vale. Inițial, problema a fost că ai mâncat prea mult, dar, ulterior, problemă nu se rezolvă doar mâncând mai puțin, pentru că există și ceea ce se numește „mâncat prea puțin“ – concept ce poate fi extrem de diferit de la o persoană la alta.

 

De asta nutriția nu poate fi decât superpersonalizată.

De asta ce ți se potrivește ție ar putea foarte bine să nu i se potrivească celui sau celei de lângă tine.

Desigur, există două condiții esențiale pe care majoritatea celor care nu au ținut dietă niciodată nici măcar nu știu că le respectă. Prima este că aceștia se hrănesc atunci când le este foame și rar în lipsa foamei. Iar a doua este că în majoritatea cazurilor se opresc când s-au săturat.

Scriu „în majoritatea cazurilor“ pentru că Principiul lui Peter se aplică chiar și în nutriție: 80% dintre rezultate se obțin în 20% din timp. Așa că, în loc să elimini cu totul alimentele care îți plac făcând efort în 80% dintre cazuri și obținând 20% dintre rezultate, consumă-le doar atunci când îți este foame, ca parte a unei mese complete, și oprește-te când te-ai săturat.

Dacă vrei să devii tu cel care nu se îngrașă, mănâncă ce îți este poftă, atunci când îți este foame și oprește-te când te-ai săturat.

 

Ai incredere in corpul tău, ți se va face poftă și de iaurt sau piersici!

 

Despre Autor

Diana Artene

Sunt Nutritionist-Dietetician, Master in Nutritie si Doctor in Nutritie Oncologica, Nutritionist Sportiv acreditat de Societatea Internationala de Nutritie Sportiva si membru al American Society for Nutrition și al European Society of Medical Oncology.