Exerciţiile de slăbit nu sunt doar fizice.

Firesc, sunt și fizice, dar cele mentale pot face o diferență de la cer la Pământ când vine vorba de cât de eficient o să slăbești, eficient ca timp de atingere a rezultatelor și eficient ca timp de menținere a rezultatelor. Ca să înțelegi un pic ce vreau să spun, gândește-te puțin înainte să-ți răspunzi la următoarele întrebări:

– Cum influențezi persoanele din viața ta pe care nu le poți controla?
– Cum îi faci să facă ce vrei tu fără să le dai ordine?

Ineficiența utilizării forței în relațiile cu aceste persoane este comparabilă cu ineficiența utilizării forței în relațiile cu paleocortexul tău. Pentru că paleocortexul tău este la fel de puternic precum oamenii din viața ta pe care nu poți să-i comanzi, o să-l doară în bască de dieta ta și o să-ți dea o foame și o poftă peste ochi de n-o să-ți vină să crezi!

Există o grămadă de moduri în care va reacționa când vei încerca cu neocortexul tău școlit să te bagi unde nu-ți este treaba, dar în acest articol vreau să-ți descriu doar două dintre aceste moduri și să-ți propun două exerciții de slăbit mai puțin ortodoxe.

Principalul motiv din cauza căruia nu-ți poți forța organismul să nu mai consume alimentele care îi plac este că îi plac lui, paleocortexului tău, nu neocortexului, cu care citești aceste rânduri. Plăcerea de a mânca este în subordinea sa, nu a ta, și când o să vrei să-i iei prăjiturica o să se lupte pentru ea scăzându-ți capacitatea de percepție conștientă a plăcerii.

Există o zonă anatomică în acest paleocortex, zonă numită sistem limbic. Sistemul limbic se implică în reglarea funcțiilor vegetative asociate comportamentelor complexe (sexual, afectiv-emoțional), determinând efecte gastro-intestinale și vasomotorii. Recunoști un stimul care te-a afectat puternic emoțional în trecut (și cu greu te poți abține să nu reacționezi la el) datorită sistemului limbic, implicat în memorarea stimulilor cu impact emoțional puternic – pozitiv sau negativ – care activează sistemul de plăcere și recompensă, generând dependență și frică.

1. Primul mod în care reacționează paleocortexul tău când vrei să-i iei prăjiturica este dependența, care nu este doar un cuvânt abstract, ci un fenomen biologic care are la bază dopamina. Dopamina este un mediator chimic ce se transmite sinaptic de la un neuron la altul, generând senzația de plăcere.

Neurofiziologii au constatat că, atunci când avem acces intermitent la un stimul cu impact emoțional puternic, numărul de receptori pentru dopamină din membrana neuronală postsinaptică scade. Un exemplu explicativ ar fi faptul că ne îndrăgostim obsesiv de persoanele atrăgătoare, prezente intermitent în viața noastră, impactul pe sistemul de plăcere-recompensă fiind direct proporțional cu intermitența. Persoana respectivă ne face să ne simțim fie minunat, fie extrem de prost, apoi dispare o perioadă, apoi revine, ne simțim iar minunat sau foarte prost, și tot așa până dezvoltăm o iubire-ură bolnavă. La fel se întâmplă și cu mâncarea – și mai ales cu cea superbună la gust.

Paleocortexul tău utilizează dopamina pentru a fi sigur că-ți faci datoria pentru supraviețuirea speciei (și, sincer, bine măcar că nu suntem anghile, la care partea cu reproducerea este sinucidere curată…) și pentru a fi sigur că-ți faci datoria pentru supraviețuirea ta mâncând. Și este sigur că vom face aceste lucruri pentru că le-a pudrat cu plăcere (= dopamină).

Când facem aceste lucruri normal, fără să ne împotrivim, totul este OK. Când ne băgăm nasul unde nu ne este treaba, va avea grijă să scadă numărul de receptori pentru dopamină pentru a comanda consumul unei cantități mai mari din fructul interzis.

Adică, dacă-ți refuzi azi o prăjitură care-ți plăcea de nota 10, peste o săptămână de cumințenie, vei visa să mănânci o prăjitură, nu te vei sătura nici cu două și nu te vor mai satisface gustativ nici măcar 3. De aceea, primul exercițiu de slăbit pe care vreau să ți-l propun este următorul:

Orice ai mânca, adaugă plăcere în absolut tot ce consumi!

Adaugă condimente, experimentează noi moduri de a găti sau mănâncă atunci când îți este foame – gustul oricărei mâncări este mult mai bun când ne este foame! Acest exercițiu de slăbit este esențial în orice program de slăbit pentru că, atât timp cât simțim plăcerea de a mânca la fiecare masă, avem capacitate de control cantitativ.

2. Al doilea mod în care reacționează paleocortexul tău când vrei să-i iei prăjiturica este frica.

Sistemul limbic memorează stimulii puternici asociați cu reproducerea sau cu mâncatul, iar neocortexul este responsabil de reacția efectivă față de aceștia. Totuși, deoarece neocortexul este cel rațional și nu sistemul limbic, emoțiile nu pot fi nici declanșate, nici oprite voluntar, fapt ce creează foarte multe probleme atât la nivel de societate, cât și la nivel de dietă.

Implicarea sistemului limbic explică frica pe care o simțim când suntem pe cale să pierdem accesul la un astfel de stimul cu puternic impact emoțional. Această frică (și vreau să discut doar despre mâncare, lăsând alte fructe auto-interzise să ți le discuți singur cu creierul tău) va fi cea care te va îmbia să renunți când o iei pe arătură, că te reapuci tu „mâine“ de dietă. Așa că al doilea exercițiu de slăbit pe care vreau să ți-l propun este următorul:

Pentru că plăcerea… reproducerii și a mâncatului declanșează sau contracarează aceeași frică și cam aceeași plăcere, atunci când îți vine s-o iei pe arătură, adaugă alte tipuri de plăcere – non-alimentară – momentului respectiv.

Pe bune, ia o foaie și scrie zilnic una-două idei prin care poți să rezolvi exercițiile astea de slăbit:

1. ce ai putea adăuga ca să-ți placă mai tare mâncarea?
2. ce alte surse de plăcere în afară de mâncare ai?

Zilnic. 21 de zile. 1, 2 soluții. La îndemână, în fiecare zi.

Paleocortexul tău e la comandă când te îmbuibi azi, că de mâine ții iar dietă. Și tot paleocortexul tău e la comandă când mâncarea pe care o consumi îți produce din ce în ce mai puțină plăcere. Așa că aplică exercițiile de mai sus și împăcați-vă. Crede-mă: este atât de puternic încât – în încercarea ta de a slăbi – este mai bine să-l ai prieten, nu dușman.

Deși educația psihobiologică este departe de nutriționistul de rând, este extrem de importantă.

O foaie A4 cu cea mai eficientă dietă de pe Pământ are valoare zero când ești căpiat de nervi, de frustrare, de plictiseală sau de oboseală.

Iar, biologic, întrebarea pe care trebuie să ți-o pui în orice dietă nu e „dacă vei fi căpiat de nervi, de frustrare, de plictiseală sau de oboseală?“.

Ci „ce vei face când vei fi?“.

Pentru că vei fi.