Problema atunci când ai o problemă este că una dintre opțiuni este să redevii copil, cautând în stânga și-n dreapta orice mamică sau tătic care ar putea cumva să fie adult în locul tău și să își asume responsabilitatea rezolvării problemei tale.

Doar că treaba asta cu externalizarea problemelor funcționează prost pe termen lung când este cauzată de comportamente de supraviețuire precum comportamentul afectiv sau alimentar.

Pentru că astfel de probleme oglindesc defecte la setările de fabrică, reparațiile trebuiesc facute intern.

Iar cei ce cred că zicala “Copii mici probleme mici, copii mari probleme mari” se aplică doar peste gard – părintilor – uită că atunci când suntem adulți suntem și mămica și tăticul nostru. Vorba ceea: dacă vrei să vezi persoana cu care o să îți petreci tot restul vieții uită-te în oglindă.

În munca mea de zi cu zi, grija de sine de care este responsabil și teoretic capabil un adult pare că lipseste multora:

• unii dintre cei tocmai diagnosticați cu diverse boli consideră că trebuie să se ia la omor cu propriul organism, că ce i-a venit să se îmbolnăvească acu’ când ei numai de boală nu au timp
• și unii dintre ursuleții grăsunei încă sănătoși consideră că trebuie să se ia la omor cu propriul organism că ce i-a venit sa fie gras acu’ când tocmai s-a lansat noua colecție de costume de baie

N-avem timp să fim bolnavi. N-avem timp să fim grași.

Trăim într-o vrie pe repede înainte și când se lovesc brusc de probleme mulți aleargă pe repede înainte fix la naiba.

Cautăm soluții rapide de șters cu buretele ani de neglijență de sine.

Doar că soluțiile astea rapide ascund mizeria sub preș.

Și cât ești mic ai probleme mici, și cu cât crești mai mare cu atât ai probleme mai mari – și la propriu și la figurat.

So, Huston, we have a problem!

În emisiunea de ieri dimineață de la Radio Tananana am discutat pe scurt despre cele 3 lucruri care te pot transforma înapoi din copilul neajutorat care are o problemă, în adultul puternic care poate să contribuie la rezolvarea propriei probleme: calmează-te, alege naibii o soluție și aplic-o cu toți dinții.

Poți urmări înregistrarea emisiunii aici:

Am cerut expres să facem această emisiune pentru că doare să vezi oameni cu cancere vindecabile care în loc să lupte pentru propria vindecare, se resemnează ca niște copii speriați.

Și am obosit să văd oameni încă sănătoși dar supraponderali sau obezi care tratează slăbitul ca pe un moft de care nu au chef azi. Joi, vorba cântecului celor de la Vama Veche, poate joi vei avea chef.

Așa cum am spus în emisiune, când te izbește brusc realitatea faptului că ai o problemă – cum este un diagnostic de cancer, sau 20 de kg de grăsime în plus, sau și diagnosticul de cancer și 20 de kg de grăsime în plus – treaba asta cu calmatul funcționează cam la fel de bine cum funcționează botezatul unei pisici în apă sfânțită, în numele tatălui, al fiului, și-al sfantului duh. Deloc!

Ultimul lucru pe care vrei să îl faci, care crezi că poți să îl faci sau pe care crezi că trebuie să îl faci este să te calmezi. Să lupți, să fugi sau să te resemnezi este tot ce iți trece prin cap – gânduri absolut neurofiziologic normale venite la pachet cu reacția de stres generată de problema prin care treci.

Doar că poți să treci pe lângă problemă sau poți să treci prin problemă. Singurul mod prin care poți să ieși dintr-o problemă iad – problemă grea de viață și de moarte – este să continui să mergi, nu să te așezi pe moalele fundului și să îți plângi de milă.

Pentru a rezolva cu adevărat o problemă reală și nu doar să o ascunzi sub covor, este esențial să te calmezi în mod real. Problema are nevoie de energie ca să trăiască și cu cât te focusezi mai tare pe problemă cu atât problema crește. Ca să rezolvi problema 90% din energia, gândurile și acțiunile tale ar fi bine să fie focusate pe soluție. Iar ca să iți poți muta focusul de pe problemă pe soluție este important să te calmezi.

Majoritatea însa aleg să își cheltuie energia și gândurile discutând continuu despre problemă cu oricine are urechi să asculte. Obiceiul de a discuta despre probleme în loc să faci ceva să le rezolvi te mută însă din ce în ce mai adânc în triunghiul Bermudelor.

Triunghiul dramei cum îi zic psihologii, sau triunghiul groazei cum îi zicem noi în nutriția oncologică – este un loc minunat în care adulții autotransformați în copii își amplifică problemele pentru a obține atenție din ce în ce mai tare până când dispare orice potențială soluție pe masura ce aleg sa se joace:

• rolul de victimă: când își plâng de milă: “Vai, uite ce mi s-a întâmplat!”
• rolul de auto-agressor: când își dau două palme: “Trebuie sa tin post intermitent să moară cancerul, trebuie să beau apă alcalină, trebuie să mă îndop cu sfeclă roșie, trebuie să nu mai mănânc zahăr, trebuie să renunț la carne și trebuie să renunț la lapte!”
• rolul de salvator al lumii: când se hotărăsc să se joace dea Superman și să salveze lumea, luminâdu-i și pe alții care cu aceeași problemă cu problema pe care ei de fapt nu și-au adresat-o în nici un mod constructiv – despre cât de bine s-au simțit când și-au luat organismul la omor cu diete care mai de care mai demente și suplimente care mai de care mai scumpe și mai exotice. “Trebuie să, trebuie să!”

Acum, fie că decizi că ești un biet copil neputincios care nu poate decât să lase problema care tocmai te-a izbit să crească cât vrea ea să crească până vine mama sau Sfântul Pentru s-o rezolve, fie că decizi că ești adult și accepți să depui efortul necesar pentru a rezolva tot ce se poate rezolva din problema asta – esențial este să înțelegi că tu decizi. Alegerea este a ta.

Calmul despre care vorbesc vine din luarea acestei decizii. Cum le spun unora dintre pacieții cu care lucrez, nu este vorba despre hai să mă calmez Gusfraba. Nu este vorba despre gândire pozitivă sau despre observarea părții pline sau a părții goale a paharului. La naiba cu paharul, indiferent că-i pe jumătate plin sau pe jumătate gol – paharul se poate reumple.

Atunci când conștientizez o problemă mă calmez instant după ce decid dacă în rezolvarea problemei respective mă joc de-a copilul în triunghiul dramei sau dacă sunt dispus să muncesc ca un adult puternic, capabil și dispus să fac efortul să am grijă de mine.

Calmul nu are legătură cu problema, are legătură cu alegerea mea între a face curat cu adevărat ca un adult, și a băga mizeria sub preș ca un copil.

La consultațiile de nutriție oncologică am onoarea să lucrez zi de zi cu oameni care deși au probleme care efectiv le afectează capacitatea de supraviețuire decid să lupte și să se bucure de fiecare zi, refuzând sa se comporte ca niște copii răsfățați.

Din păcate, cei care nu se iubesc pe sine aleg să se comporte ca domnul Goe trăind pe veci în triunghiul dramei, găsind probleme pentru orice soluție.