Testul Marshmallow sau ”Piei, drace!”

Diana ArteneAlimentaţie sănătoasă, Nutriţie pediatrică

testul-marshmallow-nutritie-alimentatie-sanatoasa

Testul Marshmallow – test publicat prin anii ’70, în care unor copii cu vârsta de 5 ani li s-a promis o a doua bezea în cazul în care se pot stăpâni timp de 15′ să o mănânce pe prima (1) – este extrem de important în medicina comportamentală, pentru că autocontrolul este baza schimbării unui comportament ale cărui consecințe nu le mai dorești.

Ideea de bază a testului Marshmallow a fost că, dacă nu ai suficientă autodisciplină sau suficientă motivație să reziști tentației de moment, probabil nu o să reușești să obții ce pretinzi că dorești. Adică – în traducere nutrițională directă – mai bine stai mătăluță la casa dumitale până frustrarea de a rămâne la fel devine mai mare decât frustrarea de a te schimba.

Dar autorii testului Marshmallow nu aveau nicio treabă cu mâncatul emoțional, cu convinsul copiilor să bea lapte în loc să bea sucuri răcoritoare sau cu diversele chestii pe care părinții încearcă să le interzică piticilor în general. Concluzia lui Mischel și Ebbensen a fost că rara capacitate de a rezista tentației de moment în numele obținerii unei recompense ulterioare este esențială pentru a reuși în viață (2).

Și pare de la sine înțeles faptul că dacă reușești să te abții acum ca să obții ceva mai mult mai târziu este de bine. Pe termen lung (3). Doar că rezultatele testului Marshmallow nu au putut fi replicate în studiile recente cu design similar, mulți alți cercetători susținând că există nenumărați factori care pot influența capacitatea de a amâna să mănânci ceva – printre care:

  1. situația financiară a familiei (4)
  2. siguranța emoțională (5)
  3. comportamentul alimentar al părinților (6)
  4. discuțiile parentale peiorative despre “a fi gras” (7)

Când părinții sunt săraci, absenți emoțional sau cu probleme de comportament alimentar, copilul învață că nu are sens să aștepte cele 15 minute pentru că, mai mult ca sigur, nu va primi a doua bezea:

  • fie pentru ca ”nu avem bani” pentru a doua bezea
  • fie pentru că părinții nu se țin de obicei de cuvânt
  • fie pentru că, într-o vrie de mâncat emoțional, mama va fi mâncat deja a doua bezea înainte să apuce să o mănânce copilul

Deci, mediul în care crește copilul îi influențează capacitatea de a se abține.

Totuși, pentru că treaba cu ”Piei, drace!” rămâne baza reeducării comportamentului alimentar, în ultima lună am discutat despre testul Marshmallow în cadrul a două evenimente: într-un workshop de nutriție pediatrică, a cărui înregistrare o puteți urmări mai jos, și într-un workshop de nutriție pentru adolescenți, pe care nu îl puteți urmări, pentru că nu l-am înregistrat.

În cadrul workshopului de nutriție pediatrică, mesajul principal a fost că degeaba îți hrănești copilul la virgulă dacă tu, ca părinte, ții tot felul de diete crețe la cap sau tot mănânci pentru confort emoțional. Pe termen lung, copilul va face ce faci, nu ce îi spui să facă. Deci, poate ar fi o idee bună să te apuci să îți corectezi ce se poate corecta în alimentația ta înainte să-ți vezi toate greșelile de alimentație copiate caligrafic în comportamentul alimentar al copilului tău.

În cazul copiilor mici – în plus față de situația financiară, implicarea emoțională și comportamentul alimentar și verbal al părinților –, comportamentul alimentar al mamei pe parcursul sarcinii și modul în care este hrănit în primii ani de viață influențează comportamentul alimentar al piticului (8). Copiii născuți din mame care au luat prea mult în greutate pe parcursul sarcinii care sunt nu hrăniți la cerere –după un orar de mese care ignoră senzațiile de foame și sațietate ale corpului copilului – au frecvent mai multe pofte, mai puțină sațietate și mai puțină capacitate de a se abține complet independent de prima sau de a cinșpea bezea.

Însă capacitatea copiilor de a da cioara din mână pe vrabia de pe gard nu ține numai de părinți, comportamentul alimentar al copiilor fiind influențat, pe măsură ce aceștia cresc, și de nenumărați alți factori sociali (9).

În cadrul workshopului de nutriție pentru adolescenți, mesajul principal a fost că decizia de a rezista sau nu tentațiilor alimentare este  influențată atât de factorii enumerați mai sus, cât și de comportamentul alimentar al prietenilor adolescentului (10).

Vuiește Facebookul de diete care de care mai crețe la cap, într-o ignoranță dementă a complexității comportamentului alimentar.

În perioada de adolescență, poți decide că e o idee bună să ții dietă dacă prietenii tăi țin dietă și să mănânci fast-food dacă părinții prietenilor tăi preferă să le dea bani de ”Mc” decât să-și piardă timpul dimineața cu pregătirea sandvişului pentru școală. Iar această decizie poate fi influențată masiv de miștourile făcute la școală sau chiar acasă pe seama adolescenților supraponderali (11).

Este mai ușor să te supui majorității pentru că asta îți conferă cel puțin două avantaje:

  1. simți că aparții = deci supraviețuiești = deci e de bine
  2. nu trebuie să îți mai obosești neuronii ca să te gândești ce e bine pentru tine pentru că tata Grupu’ știe și – desigur – vrea ce este mai bine pentru tine

Faptul că poți să te abții sau nu să mănânci ceva este un comportament.

Când ești mic, este un automatism plantat în capul tău de părinți.

Apoi – în cazul în care te hotărăști că nu vrei să fii o oaie –, poate deveni o decizie aliniată cu ce vrei TU.

Aplicarea acestei decizii în viața de zi cu zi este însă influențată frustrant de toți factorii de mai sus.

Și abia aplicarea cu perseverență, zi după zi, după zi, după zi, a acestei decizii poate avea drept consecință obținerea succesului – în nutriție, în viață, în general.

Obținerea succesului în viață prin rezistența la tentații la vârsta de 5 ani este o consecință. Și, cu toate că ne place să arătăm cu degetul spre consecințe – așa cum am explicat în alt workshop de nutriție –, consecințele sunt ultimul vagon din ditai trenu’:

  • întâi, există un trigger – bezeaua sau Mc-ul sau țigara sau alcoolul, care te liniștesc la cap sau care te coboară sub radarul celor care împart acceptarea în grupul din care îți dorești să faci parte
  • apoi, există o reacție biologică – pe care o conștientizezi sau nu – de frică, familiaritate sau plăcere
  • abia apoi, există un comportament – care este o decizie comportamentală și nu un automatism – doar în cazul în care te oprești mătăluță să evaluezi care sunt alternativele și refuzi să te comporți ca o oaie
  • și, abia apoi, există o consecință a comportamentului tău – influențată masiv de inteligența emoțională și de automatismele sau deciziile comportamentale ale celor cu care interacționezi

Capacitatea de a te abține să mănânci haotic influențează rezultatele în nutriție, dar nu oglindește capacitatea de a obține succes în viață.

Harry Potter este un succes internațional pentru că oamenii cred în magie, fiind avizi după soluții simple pentru lucruri complexe. Ne dorim soluții ușor de înțeles, ușor de aplicat, ieftine și eficiente. Doar că ele nu există.

Studii citate

(1) Mischel, Walter, Ebbe B. Ebbesen, and Antonette Raskoff Zeiss. “Cognitive and attentional mechanisms in delay of gratification.” Journal of personality and social psychology21.2 (1972): 204.

(2) Shoda, Yuichi, Walter Mischel, and Philip K. Peake. “Predicting adolescent cognitive and self-regulatory competencies from preschool delay of gratification: identifying diagnostic conditions.” Developmental psychology 26.6 (1990): 978.

(3) Casey BJ, Somerville LH, Gotlibb IH, et al. Behavioral and neural correlates of delay of gratification 40 years later. Proc Natl Acad Sci USA. 2011;108:14998–15003

(4) Watts, Tyler W., Greg J. Duncan, and Haonan Quan. “Revisiting the marshmallow test: A conceptual replication investigating links between early delay of gratification and later outcomes.” Psychological science 29.7 (2018): 1159-1177.

(5) Kidd, Celeste, Holly Palmeri, and Richard N. Aslin. “Rational snacking: Young children’s decision-making on the marshmallow task is moderated by beliefs about environmental reliability.” Cognition 126.1 (2013): 109-114.

(6) Scaglioni, Silvia, et al. “Factors influencing children’s eating behaviours.” Nutrients 10.6 (2018): 706.

(7) Lydecker, Janet A., Kristen E. Riley, and Carlos M. Grilo. “Associations of parents’ self, child, and other “fat talk” with child eating behaviors and weight.” International Journal of Eating Disorders 51.6 (2018): 527-534.

(8) Sauer, Pieter JJ. “The pregnancy and birth to 24 months project: a series of systematic reviews on diet and health.” The American Journal of Clinical Nutrition (2019).

(9) Moreno-Maldonado, Concepción, et al. “How family socioeconomic status, peer behaviors, and school-based intervention on healthy habits influence adolescent eating behaviors.” School Psychology International 39.1 (2018): 92-118.

(10) Simone, Melissa, Emily Long, and Ginger Lockhart. “The Dynamic Relationship between Unhealthy Weight Control and Adolescent Friendships: A Social Network Approach.” Journal of youth and adolescence 47.7 (2018): 1373-1384.

(11) Libbey, Heather P., et al. “Teasing, disordered eating behaviors, and psychological morbidities among overweight adolescents.” Obesity 16.S2 (2008): S24-S29.