Vitamina C pentru bolnavii cu cancer?

  1. vitamina C cancer
Rating: 5.0/5. Din 3 voturi.
Please wait...

Cu toate că analiza studiilor realizate din 1946 până azi susține că nu avem dovezi valide științific să susținem că administrarea de vitamină C îmbunătățește supraviețuirea pacienților cu cancer  (Jacobs si colab., 2015), s-a încetățenit ideea că radicalii liberi cauzează cancer din cauza stresului oxidativ.

 

Deci este de la sine înțeles că administrarea de vitamină C este benefică pentru că are efect antioxidant prin scăderea nivelul de radicali liberi (ROS).

Doar că nivelul intracitoplasmatic de ROS determină dacă celula progresează în ciclul de replicare celulară sau nu, scăderea nivelului de ROS permițând replicarea, iar nivelul crescut de ROS oprind replicarea celulară. Iar celulele maligne au o rezistenţă mai mare față de radicali liberi (ROS) decât celulele sănătoase – Szatrowski si Nathan, 1991

 

 

radicali liberi

 

Deci avem nevoie de o concentrație foarte mare de ROS în celulele maligne pentru a le opri replicarea celulară și a le distruge – concentrație pe care o obținem de obicei prin chimioterapie și radioterapie.

 

Și, deși, în funcție de doză, vitamina C poate avea și acțiune antioxidantă și acțiune prooxidantă, nu știm dacă impactul clinic al administrării este benefic în cazul pacienților cu cancere în stadiu tratabil. – Schumacker, 2006; Grasso si colab., 2014

 

Posibilitatea de vindecare face diferența între ce poate sau nu să consume un pacient oncologic, iar atât timp cât există șanse de vindecare, administrarea de antioxidanți poate scădea eficienţa tratamentului oncologic, transformând pacienți tratabili în pacienți incurabili.

 

Până la ora actuală nu există nici măcar un studiu randomizat controlat care să demonstreze presupusul impact benefic al administrării de vitamină C în cazul pacienților cu cancere vindecabile (fără metastaze, diagnosticat în stadii incipiente de boală, în curs de chimioterapie sau radioterapie cu scop curativ). – Unlu si colab., 2015Li, Zhang si Tang, 2016

 

Toate studiile care indică vreun beneficiu sunt fie raportări individuale de caz, fie studii pe animale sau linii celulare, fie sunt realizate pe pacienți în stadiu terminal de cancer cărora nu li se mai administra tratament oncologic, ci paleaţie, fie în studii pe persoane sănătoase în care  se observă efectul substanțelor care teoretic scad riscul de cancer – toate aceste situații fiind denumite la comun „cancer“.

 

Ceva din categoria „am un nasture, îmi trebuie un palton“.

 

De exemplu, unii cercetători susțin că pacienții cu cancer au deficiență de vitamină C, suplimentarea ei îmbunătățind sistemul imun și calitatea vietii pacientului.

 

– Dar care pacienți cu cancer au deficiență de vitamină C?

 

Deși răspunsul popular ar fi „toți“, studiul citat pe baza căruia se susține această afirmație a analizat doar 50 de pacienți cu cancer în stadiu terminal și a arătat că doar 15 aveau deficiență de vitamină C. Pe restul de 35 îi ștergem cu buretele și susținem simplu că „pacienții cu cancer au deficiență de vitamină C“… așa, în general. – Maryland si colab., 2005

 

Dar, când vine vorba de impactul antioxidanților, momentul diagnosticării cancerului este esențial, existând trei perioade distincte:

 

  1. înainte de diagnostic – prevenţia cancerului – când aportul zilnic și moderat de antioxidanți din fructe și legume, cereale integrale, leguminoase, sâmburi și semințe crude, carne, lactate, ouă și peşte poate contribui la menținerea stării de sănătate
  2. diagnosticarea în stadii incipiente de boală – tratamentul curativ al cancerului şi prevenţia recidivei – cand nutriția oncologică se face strict personalizat, în raport cu localizarea tumorii și etapa tratamentului. Și aș vrea să subliniez că, atât timp cât există șanse de vindecare, scopul primordial este susținerea eficienței tratamentului și nu scăderea toxicității tratamentului sau creșterea calității vieții
  3. diagnosticare în stadii avansate de boală (sau în cazul pacienților a căror evoluție a bolii a ajuns în stadiu incurabil) – paleaţie – cand scopul primordial este reprezentat de scăderea toxicității chimioterapiei sau radioterapiei paleative și creșterea calității vieții.

 

Există și cercetători care susțin că singurul moment în care pacientul oncologic poate lua antioxidanți fără să își scadă eficienţa tratamentului este în cadrul experimental al studiilor realizate cu scopul scăderii toxicității tratamentului paleativ și creșterii calității vieții. – Wilson si colab., 2014

 

Inclusiv chimioterapia, cu care este comparată administrarea vitaminei C de către practicienii de medicină complementară integrativă, este, de fapt, chimioterapie cu scop paleativ, nu curativ.  – Gourgou-Bourgade si colab., 2012

 

În mediile complementaro-integrativo-naturopatico-pseudo-oncologeşti se tot aruncă cu noroi în chimioterapie, scoțându-se în evidență doar potențialele efecte secundare pentru că frica de cancer vinde bine.

 

Toată lumea vorbește despre efectele secundare ale chimioterapiei, dar nimeni nu vorbește de efectele secundare ale tratamentelor alternative, pentru că furnizorii de astfel de produse nu sunt obligați să le testeze ca eficienţă și siguranță și pentru că – nu-i așa? – sunt „naturale“. Și cocaina este naturală.

 

Biologia celulară a cancerului este extrem de complexă, existând o imensă diferență între distrugerea unor linii de celule maligne analizate într-o cutie Petri, distrugerea unei tumori omogene create în animale de laborator în mod controlat de cercetători și distrugerea unui cancer apărut și dezvoltat de la sine in vivo.

 

Pentru a înțelege această diferență, imaginează-ți că ne confruntăm cu distrugerea unui cuib de viespi.

 

Faptul că prindem câteva viespi, le băgăm într-un borcan și le distrugem cu substanță X nu înseamnă că întreg cuibul va dispărea doar pentru că am reușit să le distrugem pe cele din borcan:

 

  • cuibul s-ar putea să aibă o arhitectură care să permită unora dintre viespi să nu intre în contact cu substanța respectivă și deci să supraviețuiască;
  • viespile testate în borcan cu substanță X ar putea să fie niște viespi de vârstă sau specie diferite de cele din cuib, care să nu fie de exemplu afectate de respectiva substanță;
  • unele viespi ar putea să nu fie în cuib în momentul administrării substanței respective, fapt ce le poate permite să plece să își creeze un nou cuib în altă parte.

 

Cancerul este o masă heterogenă, mai mult sau mai puțin compactă, de celule în diverse stadii de diviziune, capabile să evite să moară. Iar evitarea apoptozei celulare este la naiba de complicată, implicând o căruță de modificări genetice, care fac celulele maligne dezvoltate de la sine într-un organism viu să fie extrem de imprevizibile, rezistente și adaptabile.

 

În cazul administrării orale, chiar și în doze mari de 10 g, studiile randomizate controlat au demonstrat lipsa eficienței chiar în cazul pacienților incurabili – studii combătute cu mare tam-tam de publicarea de cazuri individuale care au făcut și au dres.

 

Însă aportul de antioxidanți pe parcursul tratamentului oncologic, cu intenție de a trata, poate ajuta celulele maligne să supraviețuiască prin scăderea nivelului de radicali liberi. – Cairns, Harris și Mak, 2011

 

– Atunci de ce se administrează intravenos doze mari de vitamina C în unele spitale  – uneori chiar asociat chimioterapiei cu intenţie curativă – tratament recomandat, de asemenea, şi de mulţi practicieni ai medicinei alternative integrative?

 

Pentru că, acum 40 de ani, laureatul premiului Nobel pentru chimie, Linus Pauling, susținea că administrarea de doze mari de vitamină C vindecă sau previne cancerul, la fel cum acum 400 de ani Papa susținea că Pământul e plat. Deci trebuia să fii complet dus să crezi că ar fi fost rotund.

 

– Ce l-a făcut pe Pauling să susțină cu atâta vehemență vitamina C în tratamentul cancerului?

 

În anii ’70, Pauling a publicat, alături de Cameron, două studii în care pacienți declarați „incurabili“ cărora li s-au administrat – întâi intravenos, apoi oral – câte 10 g de vitamină C zilnic au supraviețuit de patru ori mai mult decât pacienții cărora nu li s-a administrat vitamină C. – Pauling si Cameron, 1976; Pauling si Cameron, 1978

 

Însă dr. William DeWys – șeful secției de studii clinice din Institutul Național de Cancer din SUA la vremea aceea – a criticat sever validitatea rezultatelor obținute de Pauling – Cabanillas, 2010 – deoarece:

 

  1. pacienții cărora li s-a administrat vitamină C au fi fost declarați „incurabili“ cât încă erau în tratament oncologicm nu în paleaţie;
  2. iar pacienții din grupul de control nu au fost, de fapt, niciodată evaluați, grupul de control fiind realizat prin selectarea de dosare din baza de date a spitalului –  dintre care, conform dr. DeWys, 20% dintre ei fuseseră declarați incurabili cu doar câteva zile înainte de data decesului.

 

În 1981, Murata și colab. au publicat un studiu retrospectiv similar celor realizate de Pauling, susținând aceeași creștere a duratei de supraviețuire prin administrarea de vitamină C unor pacienți comparați cu dosare ale unor pacienți cu cancer în stadiu terminal aflați la scurt timp înainte de deces. – Murata, Morishige si Yamaguchi, 1981

 

Deci nici în cazul studiilor realizate de Pauling și Cameron și nici în cazul studiului realizat de Murata nu este vorba despre studiu clinic randomizat controlat, pentru că nu s-a randomizat nimic, ci despre o comparație retrospectivă fără valoare cauzală.

 

Și ce este de subliniat este că administrarea de doze atât de mari de vitamina C pacienților respectivi nu i-a tratat, iar noinu știm dacă ar fi trăit mai mult sau mai puțin dacă nu li s-ar fi administrat vitamina C. Doar presupunem.

 

Ipoteză atât de simplu de minunată că vitamina C este buturuga mică ce răstoarnă carul mare al cancerului este contrazisa chiar de propriul sfârșit – Linus Pauling a murit de cancer pulmonar în anul 1994, cu toate că și-a administrat cantități imense de 18 g vitamina C, în speranța că asta îl va ajuta cu ceva. Deci, în cazul său propriu și personal, administrarea de vitamina C cât a fost sănătos nu i-a prevenit cancerul, iar administrarea cât a fost bolnav nu l-a vindecat.

 

Spre deosebire de aceste studii retrospective, cele 2 studii randomizate controlat realizate la Mayo Clinic au demonstrat că administrarea de 10 g vitamina C pe cale orală nu aduce niciun beneficiu pacienţilor oncologici. – Creagan si colab., 1979, Moertel si colab., 1985.

 

Rezultatele studiilor randomizate controlat realizate la Mayo Clinic au fost însă disputate din cauza administrării orale a vitaminei C, studiile de farmacocinetică a vitaminei C susținând că efectul antitumoral se poate obține clinic doar prin administrare intravenoasă. – Padayatty si colab., 2004

 

Dar, chiar și în cazul administrării intravenoase a vitaminei C, mai există cel puțin încă 3 de DAR:

 

  1. În ciuda faptului că, pentru sănătate, doza recomandată de vitamina C este de 60 mg/zi, chiar și la doze absolut imense, de peste 70 g/m2 vitamina C, administrate intravenos, efectul antitumoral nu apare – Hoffer si colab., 2008Stephenson si colab., 2013
  2. Există tipuri de cancer sau etape de tratament în care administrarea de vitamină C este în vreun fel nocivă? –
  3. Există pacienți cărora le este contraindicată administrarea de vitamină C ? Pe lângă disconfortul gastrointestinal (diaree, balonare), administrarea de vitamina C:

 

Vitamina C nu este atât de simplă și roz precum imaginea pictată de industria pseudooncologică, iar lupta cu cancerul este mult mai complexă.

 

În stadiile terminale, scăderea toxicității tratamentului și creșterea calităţii vieții pacientului sunt primordiale.

 

Însă, pe parcursul tratamentului cancerului vindecabil, vrem ca pacientul să se simtă bine sau vrem ca pacientul să se vindece?

 

Studii citate

 

Bairati, Isabelle, et al. “Randomized trial of antioxidant vitamins to prevent acute adverse effects of radiation therapy in head and neck cancer patients.” Journal of clinical oncology 23.24 (2005): 5805-5813.

 

Cabanillas, Fernando. “Vitamin C and cancer: what can we conclude-1,609 patients and 33 years later.” PR Health Sci J 29.3 (2010): 215-217.

 

Cairns, Rob A., Isaac S. Harris, and Tak W. Mak. “Regulation of cancer cell metabolism.” Nature Reviews Cancer 11.2 (2011): 85-95.

 

Cameron E, Pauling L. Supplemental ascorbate in the supportive treatment of cancer: prolongation of survival times in terminal human cancer. Proc Natl Acad Sci U S A 1976; 73 (10): 36853689.

 

Cameron E, Pauling L. Supplemental ascorbate in the supportive treatment of cancer: reevaluation of prolongation of survival times in terminal human cancer. Proc Natl Acad Sci U S A 1978; 75 (9): 45384542.

 

Gourgou-Bourgade, Sophie, et al. “Impact of FOLFIRINOX compared with gemcitabine on quality of life in patients with metastatic pancreatic cancer: results from the PRODIGE 4/ACCORD 11 randomized trial.” Journal of clinical oncology 31.1 (2012): 23-29.

 

Grasso, Carole, et al. “Pharmacological doses of daily ascorbate protect tumors from radiation damage after a single dose of radiation in an intracranial mouse glioma model.” Frontiers in oncology 4 (2014).

 

Ferraro, Pietro Manuel, et al. “Total, dietary, and supplemental vitamin C intake and risk of incident kidney stones.” American Journal of Kidney Diseases 67.3 (2016): 400-407.

 

Heaney, Mark L., et al. “Vitamin C antagonizes the cytotoxic effects of antineoplastic drugs.” Cancer research 68.19 (2008): 8031-8038.

 

Hoffer, L. J., et al. “Phase I clinical trial of iv ascorbic acid in advanced malignancy.” Annals of Oncology (2008): mdn377.

 

Jacobs, Carmel, et al. “Is there a role for oral or intravenous ascorbate (vitamin C) in treating patients with cancer? A systematic review.” The oncologist 20.2 (2015): 210-223.

 

Kim, Keunyoung, et al. “High-Dose Vitamin C Injection to Cancer Patients May Promote Thrombosis Through Procoagulant Activation of Erythrocytes.” Toxicological Sciences 147.2 (2015): 350-359.

 

Lawenda, Brian D., et al. “Should supplemental antioxidant administration be avoided during chemotherapy and radiation therapy?” Journal of the national cancer institute 100.11 (2008): 773-783.

 

Li, F., Zhang, L., & Tang, S. C. (2016). Revisiting vitamin C in cancer therapy: Is “C” for cure, or just wishful thinking?.

 

Massey, Linda K., Michael Liebman, and Susan A. Kynast-Gales. “Ascorbate increases human oxaluria and kidney stone risk.” The Journal of nutrition 135.7 (2005): 1673-1677.

 

Mayland, Catriona R., Michael I. Bennett, and Keith Allan. “Vitamin C deficiency in cancer patients.” Palliative medicine 19.1 (2005): 17-20.

 

Mohammed, Bassem M. et al. “Impact of high dose vitamin C on platelet function.” World journal of critical care medicine 6.1 (2017): 37.

 

Murata, A., F. Morishige, and H. Yamaguchi. “Prolongation of survival times of terminal cancer patients by administration of large doses of ascorbate.” International journal for vitamin and nutrition research. Supplement= Internationale Zeitschrift fur Vitamin-und Ernahrungsforschung. Supplement 23 (1981): 103-113.

 

Padayatty SJ, Sun H, Wang Y et al. Vitamin C pharmacokinetics: implications for oral and intravenous use. Ann Intern Med 2004; 140 (7): 533537.

 

Perrone, G. et al. “Ascorbic acid inhibits antitumor activity of bortezomib in vivo.” Leukemia 23.9 (2009): 1679-1686.

 

Stephenson, Christopher M. et al. “Phase I clinical trial to evaluate the safety, tolerability, and pharmacokinetics of high-dose intravenous ascorbic acid in patients with advanced cancer.” Cancer chemotherapy and pharmacology 72.1 (2013): 139-146.

 

Stotts, Matthew J., and Bruce R. Bacon. “Metabolic and Genetic Liver Diseases: Hemochromatosis.” Liver Disorders. Springer International Publishing, 2017. 339-353.

 

Szatrowski, T. P., & Nathan, C. F. (1991). Production of large amounts of hydrogen peroxide by human tumor cells. Cancer research51(3), 794-798.

 

Schumacker, P. T. (2006). Reactive oxygen species in cancer cells: Live by the sword, die by the sword. Cancer cell10(3), 175-176.

 

Unlu, A., Kirca, O., Ozdogan, M., & Nayır, E. (2015). Journal of Oncological Science.

 

Wilson, Michelle K. et al. “Review of high‐dose intravenous vitamin C as an anticancer agent.” Asia‐Pacific Journal of Clinical Oncology 10.1 (2014): 22-37.

 

Despre Autor

Diana Artene

Sunt Nutritionist-Dietetician, Master in Nutritie si Doctor in Nutritie Oncologica, Nutritionist Sportiv acreditat de Societatea Internationala de Nutritie Sportiva si membru al American Society for Nutrition și al European Society of Medical Oncology.