Alimentatie sanatoasa – sfatul lunii iulie

  1. sare de Himalaya
Rating: 5.0/5. Din 2 voturi.
Please wait...

Indiferent de culoarea sarii, asigura-te ca aportul este moderat si ca sarea este iodata.

 

Alba, neagra, gri, roz in picatele – sarea a devenit parte din alimentele exotice ce pare ca face diferenta intre cei ce au grija de sanatatea lor si cei ce supravietuiesc cumva din inertie.

 

Insa toate tipurile de sare sunt in principal clorura de sodiu mai mult sau mai putin purificata de diverse impuritati.

 

Nu exista nici un studiu clinic care sa demonstreze ca spre deosebire de consumul de sare de culoare alba, consumul de sare roz din Himalaya, sare gri celtica sau sare neagra din Hawaii aduce vreun beneficiu pentru sanatate.

 

De exemplu, spre deosebire de sarea alba (practic nedefinita ca si sursa geografica pentru ca se gaseste in atatea locatii incat geografia nu poate fi folosita ca nada de marketing) sau sarea Maldon (sare marina cu pedigree), sarea celtica are cel mai scazut continut de sodiu si cel mai bogat de magneziu.

 

Dar ca sa obtii doza zilnica de magneziu consumand sare celtica ar trebui sa consumi cam 100g de sare – muuult peste consumul moderat recomandat zilnic de 2,3g sodiu/zi  reprezentand ± 1 lingurita rasa de orice sare: fie ea alba, neagra, gri sau roz.(1)

 

Deoarece cantitatile de minerale continute intr-un aport moderat de sare sunt atat de infime, acestea practic influenteaza doar culoarea si gustul, neavand impact asupra starii de sanatate.

 

Suntem incurajati sa credem ca sarea de la Cuca Macaii din Himalaya este cea mai pura de pe Pamant – protejata de lava si roca, neatinsa de milioane de ani, neexpusa la poluarea aerului, si protejata de spiritele virgine din Pakistan – si ca mineralele din aceasta sare regleaza pH-ul, detoxifica, intaresc oasele, imbunatatesc circulatia, previn crampele musculare si imbunatatesc echilibrul mental.

 

Suna absolut minunat!

 

Doar ca nimeni nu a demonstrat stiintific niciuna dintre ideile de mai sus, idei transmise insa din site in site gura in gura drept adevaruri universal valabile.

 

La fel de valabile insa ca si mesajul ca rozul face bine la sanatate pentru ca este culoarea poneilor pentru fetite.

 

Nici un studiu pe PubMed, nici un studiu publicat in vreun jurnal supervizat de cercetatori prin procedura peer-review, nimic nu demonstreaza ca inlocuirea sarii clasice albe cu sare neagra, gri sau roz aduce vreun beneficiu pentru sanatate.

 

Sarea alba este blamata pe unele site-uri “educative” deoarece contine aditivi alimentari cu rol antiaglomerant, gen E555 (silicat de aluminiu si potasiu). Si deoarece “se cunoaste ca aluminiul este cauza unor probleme placentare in timpul sarcinii si ca este asociat cu boala Alzheimer, desi este permis in Romania”  ar trebui sa evitam sa consumam sare alba.

 

Dar, E555 este in cantitatea foarte mica in sarea alba, nu este permis numai in Romania ci in toata Europa, si este atent monitorizat de EFSA (European Food Safety Authority), iar sarea de Himalaya nu contine doar minerale pe care le marketam ca minunate pentru sanatate ci si aluminiu, arsenic, mercur, iridiu, uraniu.

 

Gasesti aici un certificat de analiza a sarii de Himalaya in care poti vedea ca celebrele 84 de minerale continute de aceasta nu sunt nici toate benefice, nici toate minerale: Certificate of the Analysis of the Original Himalayan Crystal Salt Institute of Biophysical Research, Las Vegas, Nevada, USA June 2001 

 

Desigur atat cele potential benefice cat si cele potential otravitoare sunt in cantitati atat de mici incat impactul consumului moderat de sare de Himalaya asupra starii de sanatate este neglijabil.

 

Ce este insa incredibil este cum promoveaza unii potentialul benefic in ciuda cantitatii infime ignorand potentialul nociv datorita cantitatii infime.

 

Singurele doua lucruri esentiale de tinut cont cand vine vorba despre consumul de sare nu au nici o legatura cu culoarea sau cu provenienta exotico-pura a acesteia:

 

1. aportul de sare din alimente bogate in sare – mezeluri, fast food, mici, muraturi in saramura, masline sau branza sarata, bauturi racoritoare, produse semipreparate, produse de patieserie si cofetarie.

 

Daca nu consumi astfel de alimente bogate in sare, cantitatea de maxim o lingurita de sare pe zi este absolut eficienta si suficienta pentru inlocuirea pierderilor zilnice de sodiu si clor, inlocuire esentiala pentru pastrarea sanatatii chiar si in cazul persoanelor carora li s-a recomandat cu regim hiposodat (in cazul lor insa cantitatea scade de la 2,3 la 1g/zi, adica ± 1/3 lingurita).(2)

 

Daca in schimb consumi astfel de alimente macar fa-o rar si moderat, atfel orice sare ai consuma pe langa aceste alimente nu va mai conta decat ca si impact nociv prin depasirea aportului zilnic recomandat de sodiu.

 

2. aportul tau zilnic de iod 

 

Desi pare foarte elevat sa recomandam sarea neiodata, acest lucru poate fi extrem de nociv – mai ales pentru copiii de toate varstele, gravide, lauze (si pur si simplu pentru femei in general), si pentru persoanele care transpira mult (si deci si pentru sportivi).

 

Voi scrie un articol viitor despre iodofobie, dar momentan vreau doar sa mentionez ca efectele deficienței iodului sunt mult mai periculoase decât hipotiroidia rezultată ipotetic în urma unui aport excesiv.(3)

 

Si scriu “ipotetic” pentru ca aceasta presupusa hipotiroidie apare numai in cazul pacienților cu boala Basedow-Graves sau tiroidită autoimună (efectul Wolf-Chaikoff este tranzitoriu sau absent în populația fără patologie tiroidiană). (4)

 

Aportul optim de iod nu este important numai pentru functionarea glandei tiroide, ci are o deosebită importanță în preventia cretinismului nou-nascutului – iodul din laptele matern fiind singura sursă a acestui oligoelement. Deci femeile gravide si cele care alapteaza (si nu sufera de boala Basedow-Graves sau de tiroidită autoimună) ar trebui sa consume sare iodata pentru a asigura dezvoltarea optima a creierului copilului.

 

De asemenea, există studii care demonstrează ca aportul optim de iod are o deosebită importanță in prevenția mastozelor fibro-chistice si a cancerului de sân. (5)

 

Iar persoanele care trebuie să-si restricționeze aportul de sare din motive medicale pot compensa gramul de sare iodata recomandat in regimurile hiposodate cu pește, fructe de mare, alge de mare si lactate – alimente bogate in iod.

 

Deci, consumul moderat de sare iodata de ce culoare o fi este important cel putin pentru copii si femei.

 

Si sportivi.

 

Stiu ca si femeile si copiii pot fi sportivi dar vreau sa ii subliniez ca si grup separat pentru ca aportul de sare iodata este absolut esential pentru performanta.

 

Iodul este esential pentru contractia musculara si pentru capacitatea de focus mental, iar atletul pierde 37 µg/l de transpiratie.(6)

 

Acesta pierdere determina scaderea performantei sportivilor care transpira mult de obicei, si a celor ce au competitii in zone cu temperaturi si umiditate ridicate in care nu au petrecut suficient timp sa se obisnuiasca cu clima inainte de competitie.(7)

 

Hidratarea atletilor trebuie gandita astfel incat greutatea de dupa antrenament sa fie pe cat posibil egala cu cea de dinaintea antrenamentului (optim ar fi ca cele doua valori sa fie identice, lucru nerealizabil insa in sporturile cu reprize de exemplu – sporturi in care efectiv ne asumam scaderea performantei sportivului pe masura ce transpira in timpul meciului si noi nu avem cand sa il rehidratam).

 

Insa iodul pierdut prin transpiratie trebuie compensat alimentar obligatoriu pentru mentinerea pe termen lung a performantei sportivului.

 

Aportul mediu necesar de iod pentru un adult este de150µg pe zi – si, de exemplu, intr-un antrenament de canotaj cu durata de doua ore se pot pierde prin transpiratie chiar 150µg. (8)

 

Doar ca, de obicei, nimeni nu le testeaza sportivilor nivelul de iod si nimeni nu ii intreaba ce fel de sare consuma.

 

Insa insuficienta de iod = oboseala + capacitate scazuta de efort = performanta sportiva sub nivelul sportivului.

 

Deci, consumul moderat de sare iodata de ce culoare o fi este important cel putin pentru copii, femei si sportivi.

 

Cat despre ce culoare sa aiba sarea, pana vom avea dovezi reale ca aportul sarii roz, gri sau neagra este cu ceva mai benefic pentru sanatate fata de aportul sarii albe ne transmitem de la unii la altii – asa cum ne jucam cand eram mici “telefonul fara fir” –  mesaje de marketing nedemonstrate stiintific, menite sa introduca un produs nou pe piata doar pe baza faptului ca este diferit de altul care exista de mult timp.

 

Diferit nu inseamna mai bun, mai rau, mai cu mot.

 

Diferit inseamna diferit.

 

Iar singurele diferente pe baza carora putem sustine ca preferam sa consumam un tip sau altul de sare sunt preferintele personale legate de culoare si gust.

 

Studii citate

(1) Oparil, Suzanne. “Low sodium intake—cardiovascular health benefit or risk?.”New England Journal of Medicine 371.7 (2014): 677-679.

(2) Stolarz-Skrzypek, K., et al. “Blood pressure, cardiovascular outcomes and sodium intake, a critical review of the evidence.” Acta Clinica Belgica (2014).

(3) Erdoğan MF et al – More than a decade of iodine prophylaxis is needed to eradicate goiter among school age children in a moderately iodine-deficient region, Thyroid, 2009, 19.3: 265-268.

(4) Abraham GE – The Wolff-Chaikoff effect: Crying Wolf? Original Internist, 2005, 12(3): 112-118.

(5) Kilbane MT et al – Tissue Iodine Content and Serum-Mediated 125I Uptake-Blocking Activity in Breast Cancer 1, The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, 2000, 85.3: 1245-1250.

(6) Mao, I-Fang, Yuan Ching Ko, and Mei-Lien Chen. “The stability of iodine in human sweat.” The Japanese journal of physiology 40.5 (1990): 693-700.

(7) Smyth, P. P. A., and L. H. Duntas. “Iodine uptake and loss-can frequent strenuous exercise induce iodine deficiency?.” Hormone and metabolic research 37.09 (2005): 555-558.

(8) 鈴木正成, and 田村具博. “Iodine intake of Japanese male university students: Urinary Iodine excretion of sedentary and physically active students and sweat Iodine excretion during exercise.” Journal of nutritional science and vitaminology 31.4 (1985): 409-415.

Despre Autor

Diana Artene

Sunt Nutritionist-Dietetician, Master in Nutritie si Doctor in Nutritie Oncologica, Nutritionist Sportiv acreditat de Societatea Internationala de Nutritie Sportiva si membru al American Society for Nutrition și al European Society of Medical Oncology.