Cam ce crezi că obții prin înfometare?

  1. dieta infometare
Rating: 4.7/5. Din 3 voturi.
Please wait...

A câta oară ții dietă de data asta și câte diete mai trebuie să ții ca să înțelegi că, de fapt, cumperi speranțe? Spun asta pentru că și pentru dietele „gratuite“ de pe net, plătești timp, sănătate, nervi, încredere.

 

Speranțele deșarte sunt la fel de prezente în piața slăbitului ca în orice altă piață, pentru că este o piață în care tu ești cumpărătorul din ce în ce mai confuz și mai ușor de fraierit de vânzători amabili. Te invit să înveți să te hrănești potrivit scopurilor tale, pentru că soluția de a le atinge este în tine, nu în altă parte, iar comoditatea de a considera altfel se plătește scump.

 

Permite-mi să-ți povestesc o astfel de speranță comodă – la kilogram la litru – care mi s-a întâmplat odată, când mă întorceam cu mașină de la Cluj spre București.

 

Penultima oară când am fost la Cluj, după un weekend de nutriție intensivă, m-am îndreptat frumușel spre o benzinărie ca să fac plinul să-mi ajungă până la București. Am parcat la pompă, un angajat amabil s-a oferit să pună benzină în locul meu, am mers la casă să plătesc și… am plătit 350 lei în loc de 280- 300 lei – cât plăteam de obicei pe acest plin pe care l-am făcut de nenumărate ori înainte.

 

Am intenționat să întreb de ce, dar care ar fi fost sensul? La casă atât arată și bărbatul din spatele tejghelei nu putea să aibă vreo vină, nu?

 

Am plătit și apoi m-am urcat în mașină să plec acasă. Însă pe bordul mașinii se vedea clar estimarea a cât îmi va ajunge benzina – 500 km estimați, în loc de cei 730 pe care îi văd de obicei estimați când fac plinul. M-au apucat toți nervii, dar cum să le demonstrez eu ălora de la benzinărie că nu mi-au pus benzina pe care am plătit-o cu vârf și îndesat? Și știu că era doar o estimare, dar estimarea s-a adeverit: la Sinaia a trebuit să pun benzină din nou ca să îmi ajungă până acasă.

 

Și totul s-a întâmplat într-o benzinărie „cu nume“, nu într-o dugheană de cartier, într-una în care intri măcar cu speranța că nu vei fi furat.

 

Probabil, voi, bărbații, puteți să-i luați pe ăia de guler, puteți să înțelegeți estimările astea mai bine, puteți influența câtă benzină consumă mașina prin stilul de condus – și puteți…, și puteți…, și puteți… Dar, sincer, pentru o blondă într-o mașină cu număr de București, la Cuca Măcăii din Cluj, nu este nicio soluție decât să-ți înghiți nervii și să pleci mai departe.

 

Iar când vine vorba de slăbit, cei mai mulți sunt la fel de neputicioși cum am fost eu atunci.

 

Vânzătorii de slăbit sunt din ce în ce mai abili, iar piața de slăbit se va dubla în următorii ani. Pe banii voștri. Pentru că, atunci când nu te pricepi la ceva sau când consideri că e comod să lași pe altcineva să facă „munca murdară“ în locul tău, tot ce ai sunt doar speranțe: că nu vei fi furat, că acela știe ce face și că o face spre binele tău, că doar l-ai plătit pentru asta.

 

Când vine vorba de șofat, sunt doar o blondă într-o mașină roșie. Pot să conduc fără să încurc masiv circulația, pot să-mi pun singură benzină, dar – ca toată lumea – prefer să nu o fac și pot să dau din cap inteligent când tipul de la benzinărie mă întreabă dacă să facă 2 cu 2 presiunea în aerul din roți când vreau să le umflu, cu toate că habar nu am despre ce vorbește. Dar, când vine vorba de nutriție, știu suficientă biochimie, fiziologie și neurofiziologie a comportamentului alimentar încât să pot face chirurgia oricărei diete.

 

Înfometarea este metoda prin care poți fi fraierit pe banii, timpul, nervii și sănătatea ta, de către persoane care, în loc să-și bată capul cu științele nutriției, s-au poziționat ca experți în mintea ta prin tupeu și marketing fundamentat pe aparențe.

 

Toată lumea poate scădea în greutate totală prin înfometare, fără niciun aport de inteligență din exterior. Este firesc, normal, previzibil.

 

Ce nu este considerat nici firesc, nici normal și nici previzibil este adaptarea organismului la înfometare, adaptare ce constă în blocarea accesului la nutrienți al masei musculare (deoarece nu este esențială pentru supraviețuire și organismul nu strică orzul pe gâște când nu are suficient orz) și în dereglarea apetitului >> ambele procese ducând treptat la creșterea procentului de grăsime, în timp ce greutatea totală scade = obezitate sarcopenică.

 

Desigur, dacă te înfometezi pe bune, mori de tot.

 

Dacă e doar un mod metabolic de a obține o imagine mai apreciată contemporan, prin înfometare îți vei pierde treptat controlul asupra alimentației – fie prin episoade de mâncat compulsiv, fie prin înfometare din ce în ce mai drastică – și, treptat, țesutul tău gras se va mări, cel muscular se va atrofia, lăsându-te doar cu o luptă zilnică pentru a menține o greutate corporală din ce în ce mai greu de menținut.

 

Majoritatea celor care s-au înfometat vreodată au simțit pe pielea lor toate astea și resping conștient ideea de înfometare.

 

Doar că, uneori, slăbitul prin înfometare este împachetat frumos de diete „noi“ vândute la pachet cu speranța că această adaptare metabolică nu se va întâmpla: vei slăbi 10 kile într-o lună sau 5 într-o săptămână și nu te vei mai reîngrășa în veci.

 

Organizația Mondială a Sănătății se așteaptă ca numărul de supraponderali și obezi să se dubleze în următorii 15 ani pe baza persoanelor normoponderale care azi au procent de grăsime corporală imens, nu pe baza persoanelor „nesimțite“, care nu se pot opri din mâncat.

 

Și ajungi la acest procent de grăsime imens prin episoade de înfometări succesive prin care greutatea ta nu va deveni din ce în ce mai mică, ci din ce în ce mai dificil de menținut chiar și de la o zi la alta până când vei renunța (iar), cu  speranța că vei reuși să reziști (din nou) unei noi înfometări când vei avea nevoie.

 

Când te înfometezi voluntar, singura diferență dintre tine și mașina ta nealimentată este că mașina nu poate merge mai departe arzându-și drept combustibil o ușă. Dar unii pot și văd asta cu încântare pe cântar! Sigur îți dai seama că nu pui benzină când treci pe lângă benzinărie, fără să te oprești chiar dacă ești pe roșu, la fel cum sigur îți dai seama că te înfometezi când sari peste mese sau ții post negru.

 

Când vine vorba de înfometat involuntar, alimentele și băuturile „dietetice“, tabelele cu indici glicemici și cele cu calorii sunt abuzate la maximum în ziua de azi. În ciuda faptului că peste 60 de ani de nutriție au demonstrat că ambele variante sunt doar numere pe hârtie, o grămadă de „nutriționiști“ le flutură cu expertiză în fața nasurilor din ce în ce mai multor grași, dezamăgiți de propriul corp, pentru simplul motiv că sunt concepte teoretice suficient de ușor de înțeles de oricine:

 

„1+ 1 face 2.
Dacă treci de 3, te îngrași.
Dar, dacă poți ajunge la 0, stai liniștit că nu mori, doar o să ți se pară“.

 

Dar corpul lor, săracu’, nu are nimic, muncind zi de zi să-i țină în viață, în ciuda comportamentului lor autodistructiv. E ca și cum ar urla la mașina lor: „Vrei benzină, ah?! Ia două calorii peste ochi, o cola light și-un croșeu de încărcătură glicemică la ficați și stai în banca ta, că e criză!“ și apoi s-ar mira că mașina nu-i duce nicăieri.

 

Număratul de calorii se bazează pe presunerea facilă că toate merele au aceleași „ingrediente“, că le vei digera și absorbi intestinal pe toate și că tot ce este peste numărul magic de pe hârtie reprezintă factorul X ce lenevește în grăsimea ta. Dar sunt mai mulți de DAR.

 

Când nu ții cont de ce și când mănânci, punându-ți eforturile în a te limita la un număr pe o hârtie, ai demonstra un minimum de inteligență dacă măcar ai avea o altă hârtie pe care să scrie „numărul tău“.

 

Să te apuci de o dietă de 1.200, 1.400 sau 800 de calorii fără să cunoști care este valoarea metabolismului tău bazal e ca și cum te-ai duce la benzinărie fără să știi dacă mașina ta merge pe benzină, pe gaz sau pe motorină. Pentru că, dacă numărul scris pe hârtia 1 nu este cel puțin egal cu numărul de pe hârtia 2, ai dat de naiba pe termen lung.

 

Dietele hipocalorice sub metabolismul tău bazal au efect pe termen scurt, dar te duc spre o greutate fragilă, care va putea fi menținută doar mâncând din ce în ce mai puțin. Nu vei slăbi din ce în ce mai mult, așa cum probabil ai fost învățat să speri de fanii sau de acționarii industriei de slăbit, ci doar îți vei „mânca“ masa musculară scăzându-ți metabolismul până ajungi la acel platou despre care vorbește toată lumea – platou din care nu vei mai putea ieși decât mâncând și mai puțin, până vei constata cu uimire că nu mai slăbești oricât de puțin ai mânca, sau renunțând de tot, pentru că te-au lăsat nervii.

 

Pe de altă parte, nutriționiștii care folosesc indicii glicemici sau cei de încărcătură glicemică par oareșcum mai cinstiți, pentru că aceștia sunt calculați „pe oameni“. Doar că sunt calculați „pe alți oameni, nu pe tine“, plecând de la o glicemie standard corespunzătoare senzației de foame.

 

Dacă tu mănânci la o masă doar un aliment cu un indice glicemic care, teoretic, are valoarea X, impactul glicemic real va depinde de glicemia pe care ai avut-o la momentul consumului. Dacă îți era foame în momentul consumului (glicemia era mică), atunci impactul glicemic real poate diferi cu peste 30% de cel „standard“ calculat pentru alți oameni decât tine, care s-au nimerit să fie în laborator pe post de subiecți de teste, și cu peste 40% în sus sau în jos în propriul tău corp pe parcursul aceleiași zi. Dacă nu-ți era foame, …Dumnezeu cu mila!

 

Și, pentru că ne dă, dar nu ne și bagă în traistă, o bucată de ciocolată mâncată când îți e foame poate avea un impact glicemic mai mic decât un pumn de cireșe mâncat când nu îți e foame (neținând cont deloc de cât de coapte sunt cireșele, de secetă sau inundația din anul ăla, de fertilizatorii sau fungicidele folosite pe cireș sau de câtă cacao este de fapt în ciocolata respectivă).

 

Mai departe, dacă băgăm conceptul de indice glicemic în mesele mixte, cu glucide mai mult sau mai puțin digerabile, grăsimi mai mult sau mai puțin hidrogenate, fructoză artificială, îndulcitori artificiali, coloranți alimentari și alte de-astea, ei bine, lucrurile devin atât de complicate încât nu mai pot fi nici măcar estimate. Iar dacă mai adăugăm și un pahar de băutură alcoolică și niște gastrotehnie la povestea asta, conceptul devine pur empiric.

 

Cât despre alimentele și băuturile „dietetice“ – fie că dietetic înseamnă fără zahăr sau grăsimi, fie cu mai puțin zahăr sau grăsimi decât varianta „originală“ a produsului respectiv –, partea de înfometare este implicită. Zahărul și grăsimile alea sunt substanțe nutritive, metabolizabile, cu care corpul se poate hrăni.

 

Discuția este simplă pe partea de băuturi dietetice, pentru că vidarea de nutrienți este ceea ce vrei să cumperi, de fapt. Asocierea dintre înfometare și slăbit este atât de puternică în capul tău încât vrei să treci prin asta pentru că „trebuie“, dar totuși ai vrea să doară mai puțin. Și, atunci când ai o nevoie neîmplinită – când te plictisești, vrei o pauză, dar te-ai lăsat de fumat, îți e foame, ai poftă de ceva dulce  sau poftă de a bea și tu ceva la o petrecere fără a notifica în prealabil cântarul –, bei și tu un suc light, ce mare brânză?

 

Însă brânza e mare, pentru că nu acoperă decât aparent nevoia care a generat-o, în realitate cauza cronicizându-se și crescând până nu vei mai avea ce să-i faci. Impactul metabolic al unui suc light este la fel de mare ca al unui suc îmbuibat de fructoză artificială, numită comod „zahăr“ – ambele îți dau ficatul și pancreasul peste cap la un nivel pe care, dacă l-ai conștientiza, nu le-ai mai considera alimente, ci bombe. Nu, nu bombe calorice, că doar sunt fără zahăr, ci bombe metabolice, care-o să-ți explodeze în față când o să te aștepți mai puțin.

 

Iar scoaterea grăsimilor din alimentele natural pline de grăsimi este tot un furt pe față la care ești complice pentru că te-au zăpăcit toți cu colesterolu-n sus, colesterolu-n jos, și pentru că grăsimile au cu 5 calorii mai mult decât glucidele cu care sunt înlocuite – deci, e de bine…

 

Însă, deși avem o armată de hormoni care să te apere metabolic, toți stau drepți în fața insulinei –comandant suprem zgâriat de glucide. Pe insulină o doare-n bască de caloriile tale și de aportul de colesterol, are ea pile intestinale care să facă atâta colesterol cât vrea mușchii ei când nu consumi suficient.

 

Dar când apar mult mai multele glucide dintr-un aliment degresat, insulina se simte insultată personal și o să aibă grijă ca acestea să dispară rapid din fața ochilor ei, îndesându-le peste tot pe unde poate: câteva în ficat, câteva în mușchi și pe cele mai multe le va închide în țesutul tău gras.

 

Să nu mănânci grăsimi este egal cu zero pentru că corpul tău le poate face din ce-i dai, așa că fă-ți un bine și învață & consumă care grăsimi îți fac bine, limitându-le pe cele care îți fac rău la mesele cu multe legume proaspete, care să le împiedice absorbția intestinală. Singura parte de înfometare legată de aceste alimente degresate este că mușchii tăi o să moară de foame prin rezistența la insulină subsecventă consumului de astfel de alimente. Tu mănânci alimente degresate, metabolismul scade, procentul de grăsime crește… Felicitări!!!

 

După cum spuneam la începutul acestui articol, motivul pentru care OMS așteaptă că numărul de supraponderali și obezi să se dubleze în câțiva ani nu este că știm sigur că sunt atât de nesimțiți încât se vor îmbuiba la infinit, ci pentru că știm sigur că, atunci când te înfometezi prin oricare dintre metodele de mai sus, trebuie să mănânci mai puțin nu ca să slăbești, ci ca să-ți menții greutatea. Iar menținutul greutății nu reprezintă o motivație suficient de mare care să reziste comparației cu o pizza bună și o bere la metru.

 

Înfometarea este cea mai folosită metodă prin care nutriționiștii de azi te fură la pompă. Spre sclavagismul tău față de diete si spre fericirea financiară a acestor inventatori de biologie din pix, slăbitul trece prin reglarea mecanismelor pe care le-ai dereglat când te-ai îngrășat, nu prin ignorarea faptului că sunt dereglate. Tu te vei reîngrășa, ei nu vor rămâne fără mușterii.

 

Îngrășatul este contagios prin promovarea soluțiilor miraculoase ce-ți permit azi să te îndopi că rezolvi magic mâine și prin nevoia de apartenență la un grup ce zâmbește mâncând prostii. Dar îngrășatul asta vine la pachet cu cancer, infertilitate, agresivitate sau imunitate scăzută, mult înainte să mori de diabet sau de boli cardiovasculare.

 

În plus, prin comportament copiat, transmiți îngrășatul mai departe copiilor tăi, aparent slabi azi.

 

Dacă scoatem înfometarea din opțiunile pentru slăbit – pentru că este parte agravantă din problemă –, atunci nutriționiștii chiar trebuie să știe nutriție, chiar trebuie să-ți livreze ceea ce ai plătit.

 

Și tu plătești pentru soluții care să-ți rezolve cauzele îngrășatului, nu pentru estimări care să te oblige să pui din nou benzină la Sinaia.

 

Cât despre cum ne fură benzinarii, habar n-am. Dar de-atunci, oricât de blondă și de aranjată aș fi, îmi pun singură benzină.

 

Despre Autor

Diana Artene

Sunt Nutritionist-Dietetician, Master in Nutritie si Doctor in Nutritie Oncologica, Nutritionist Sportiv acreditat de Societatea Internationala de Nutritie Sportiva si membru al American Society for Nutrition și al European Society of Medical Oncology.