Berea îngraşă?

  1. bere
Rating: 5.0/5. Din 1 vot.
Please wait...

Chiar dacă suntem în toiul unei veri ploioase, fardată pe ici și colo cu câteva zile de caniculă, mulți bărbați consumatori de bere m-au întrebat – mai în glumă, mai în serios – dacă berea îngrașă. Pe bune acum: care alimente îngrașă și care nu îngrașă?! Femeile de obicei nu întreabă, ele cred că știu deja și merg „pe burta“ promisiunii că beau azi niște bere și de mâine țin dietă. Sau de luni. Totuși, întrebarea rămâne: berea îngrașă sau nu?

Lăsând la o parte presupuneri simpliste legate de calorii sau indici glicemici calculați pe alte burți decât a ta, hai să vedem împreună ce se întâmplă cu berea după ce trece de gură.

Există probabil enorm de multe rețete de bere, dar cam toate conțin aceleași ingrediente: apă, drojdie, malț și hamei, cu un nivel maxim de 5-7% alcool. Se folosesc multe tipuri de apă, mai mult sau mai puțin minerală sau carbogazoasă, dar cam toată berea are același conținut de ~90% apă. Sunt sute de feluri de drojdie de bere, dar cam toate sunt produse de aceeași ciupercă, Saccharomyces cerevisiae. Malțul este realizat din orz mai mult sau mai puțin prăjit, dar cu același conținut inițial de ~70% amidon. Iar hameiul este conservantul natural ce conferă același gust amar pe care fanii adevărați îl caută în fiecare pahar de bere rece.

Bineînțeles, vorbesc de beri serioase – neîmblânzite nici cu arome „identic naturale“, nici cu îndulcitori artificiali, nici cu HFCS (high fructose corn syrup) –, beri pentru bărbați adevărați, nu pentru femei la dietă. Deci, dacă dăm la o parte apa, drojdia și hameiul – care, deși sunt bune, în sine nu aduc nimic din care organismul să poată face grăsime –, singurul aport nutritiv poate să-l aibă amidonul din malț transformat majoritar de Saccharomyces cerevisiae în alcool. Așa că întrebarea legitimă ar fi nu „dacă berea îngrașă“, ci „dacă alcoolul îngrașă“, pentru că o sticlă de 500 ml bere conține în medie la fel de mult alcool ca un pahar de 200 ml vin sec (ca să comparăm beri serioase cu vinuri serioase).

Înainte să discutăm despre capacitatea alcoolului în sine de a crește sau nu procentul de grăsime corporală, aș vrea să menționez și impactul berilor cu conținut de alcool mai scăzut sau deloc. Astfel de beri conțin amidon „prăjit“ – adică atacabil de către amilaza salivară (presupunând, desigur, că nu au adăugate niciun fel de alte „zaharuri“). Totuși, pentru că nu mestecăm berea – impactul amilazei salivare este minim, având o durată de acțiune egală cu timpul efectiv petrecut de bere în gură –, din amidonul conținut se pot obține maximum ceva maltoză și niște malto-oligozaharide.

În stomac, amilază salivară este inactivată când pH-ul scade sub 4, iar în cele 5-10 minute cât stă berea acolo nici maltoza și nici malto-oligogazaridele nu pățesc absolut nicio digestie.

Mai departe, în intestinul subțire, amilaza pancreatică continuă ruperea malto-oligozaharidelor până la maltoză, iar dizaharidazele secretate de celulele mucoasei intestinului subțire rup biochimic fiecare moleculă de maltoză în două molecule de glucoză.

Datorită mecanismelor de absorbție intestinală a glucozei, dacă berea este băută separat de o masă completă, oricât de puțină glucoză ar rezulta din metabolizarea berii respective, va fi absorbită complet. Pe de altă parte, dacă berea este consumată ca parte a unei mese complete – alături de o salată și grătar, de exemplu –, cantitatea de glucoză absorbită efectiv după metabolizarea berii poate varia.

Deci 1: strict din punctul de vedere al minimizării impactului metabolic pentru evitarea îngrășatului, berea ar trebui consumată la masă și nu între mese.

Masa fiind aici definită ca aport de substanţe nutritive, nu ca mobilă.

Persoanele cu colon iritabil, hiperaciditate gastrică sau disbioză intestinală – cauzată fie de un episod diareic recent, fie de aport de antibiotice, fie de aport de alimente cu conținut de antibiotice, coloranți alimentari sau alți aditivi – pot suferi de o insuficiență temporară de dizaharidaze.

De aceea, pentru că prin mucoasa intestinului subțire nu se pot absorbi decât monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză), dizaharidele rămase nedigerate în intestinul subțire ajung în intestinul gros, unde pot cauza diaree osmotică și / sau fermentație, balonare, crampe abdominale și flatulență.

Dacă suferi de colon iritabil sau dacă, pur și simplu, te balonezi des, am scris acest articol special pentru tine: Solutii simple pentru persoanele cu colon iritabil.

Mai departe, insulina determină glucoză absorbită să fie transformată în ficat:

  • în depozite de glicogen – în cazul fericit în care depozitele de glicogen ale ficatului nu sunt pline deja
  • în acetil-CoA – din care apoi rezultă:

– energie – dacă depozitele de glicogen sunt pline și nivelul de ATP din celula hepatică este scăzut
– sau grăsime – dacă depozitele de glicogen sunt pline și nivelul de ATP este suficient

Spre deosebire de conceptul facil de „calorii“ – ATP-ul nu poate fi „crescut“ sau „depozitat“ pentru că, dacă e suficient, procesele care ar putea să-l crească în continuare se opresc, fiind înlocuite de cele formatoare de depozite energetice: fie de glucide (glicogen), fie de grăsime.

Dar, pentru că depozitarea de glicogen este strict limitată cantitativ, iar cea de grăsime nu, depozitele de grăsime vor crește:

  • în organele interne (mai ales în ficat și în rinichi),
  • în sânge – crescând nivelul de trigliceride din sânge,
  • și în ţesutul adipos.

Deci 2: o bere nu nu îngrașă, dar, cu cât mai multă bere bei, cu atât mai mare este riscul creșterii procentului de grăsime – pe care însă nu o vei depozita neapărat în țesutul tău gras.

Acum, să revenim la berile cu 5-7% conținut de alcool. Acestea nu prea mai conțin amidon, alcoolul conținut fiind singurul ingredient cu potențial de îngrășare. Alcoolul nu necesită „digestie“, cam 20% din el fiind direct absorbabil prin mucoasa stomacului, restul fiind absorbit în intestinul subțire. După absorbție, ca și în cazul glucozei, pasajul hepatic este obligatoriu, ficatul fiind sediul principal al metabolizării alcoolului.

Toate bune și frumoase, doar că, în timpul metabolizării alcoolului – de la etanol la acetaldehidă, la acid acetic și, mai apoi, la acetil-Coa –, se acumulează în celulă o cantitate prea mare de NADH.

Strict pentru înțelegerea acestui articol, tot ce trebuie să știi despre NADH este că acumularea lui în celulă oprește acetil-Coa să intre în ciclul Krebs din care ai fi putut obține, de exemplu, 12 de ATP per moleculă de alcool sau 36 de ATP per moleculă de glucoză metabolizată complet, lăsând celula în glicoliză anaerobă, din care obții doar 2 ATP amărâți și-o durere de cap direct proporțională cu cantitatea de alcool consumată.

Problema reală cu consumul de băuturi alcoolice, printre care – dacă insiști cantitativ – se află și berea, nu este numai blocarea ciclului Krebs, ci și a gluconeogenezei (sinteză de glucoză de novo). Desigur, cei 25 ml de alcool dintr-o sticlă de bere de 500 ml nu vor impacta prea mult timp aceste procese metabolice. Dar, dacă alcoolul consumat este mai mult cantitativ, organismul va intra în hipoglicemie, pe care n-o va putea corecta decât când vei mânca pentru că gluconeogeneza nu funcționează. Ca să supraviețuiască până-l vei hrăni, organismul va folosi depozitele de glicogen din ficat și / sau va declanșa lipoliza țesutului adipos.

Totuși, lipoliza asta nu înseamnă slăbit, arderea completă a acizilor grași în ciclul Krebs înseamnă slăbit.

Lipoliza înseamnă doar mutarea grăsimii din țesutul gras în sânge și apoi în mușchi – fapt generator de rezistenţă la insulină, cu o viteză direct proporțională cu numărul de beri sau alte băuturi alcoolice consumate per unitate de timp. Iar rezistenţa la insulină îngrașă rău! Iar dacă adăugăm la rezistenţa asta și faptul că alcoolul generează dezinhibiție, ne putem aștepta la un consum alimentar… dezinhibat.

Deci 3: Una, maximum două beri pe zi nu te vor îngrăşa, dar mai multe da.

Despre Autor

Diana Artene

Sunt Nutritionist-Dietetician, Master in Nutritie si Doctor in Nutritie Oncologica, Nutritionist Sportiv acreditat de Societatea Internationala de Nutritie Sportiva si membru al American Society for Nutrition și al European Society of Medical Oncology.