Conform acestui concept:

• carnea, peștele, fructele de mare, ouăle, majoritatea brânzeturilor, sâmburii, semințele, fulgii de porumb, pâinea integrală, musli, ovăzul, secara și alte cereale integrale sau orezul integral sunt etichetate “acide” pentru că au proteine, fosfor sau sulfat
• fructele și legumele sunt etichetate “alcaline” pentru că au potasiu, magneziu sau calciu

Conceptul ignoră din start faptul că alimentele conțin și grăsimi, glucide sau fibre, pur și simplu pentru că acești nutrienți nu au fost luați în calcul de ecuațiile folosite pentru estimarea arbitrară a încărcării acide a alimentelor – ecuații pe care le puteți vedea în imaginea de mai sus.

Majoritatea cred că este vorba despre o comparație între consumul de carne și consumul de fructe și legume, sau că aciditatea alimentelor și deci dieta alcalină recomandată ca rezultat al acestor calcule simpliste este doar o încercare de a face oamenii să mănânce mai multe fructe și legume.

– Dar chiar sunt toate celelalte alimente de origine vegetală în afară de legume și fructe nocive doar pentru că mai conțin și proteine sau fosfor?

Conform acestui concept simplist, odată declarate “acide”pe baza rezultatului obținut din aceste calcule matematice, nimic nu mai contează – Ce dacă nucile conțin grăsimi de calitate(Bullo și colab., 2009)?! Cui îi pasă de biodisponibilitatea fosforului din cerealele integrale (Williams și colab., 2013; St-Jules și colab., 2016; Hannah și colab. 2018)?

– Dar chiar nu contează impactul consumului de grăsimi, carbohidrați sau fibre asupra stării de sănătate?

Pașii urmați în aceste studii corelaționale sunt următorii:

• oamenilor dispuși să răspundă la întrebări li se dau niște chestionare în care să completeze detalii despre ce au mâncat ieri, acum 2 săptămâni sau în ultimul an
• aportul de nutrienți este estimat corelând răspunsurile cu valori numerice din baze de date nutriționale generale despre ce nutrienti ar conține standard alimentele respective
• apoi se folosesc ecuațiile matematice pentru a estima excreția renală
• și apoi se corelează aceste valori numerice calculate cu starea de sănătate

Dar nu se măsoară practic nimic: nici consumul de alimente, nici conținutul real de nutrienți din alimentele raportate că au fost consumate, nici excreția renală. Se estimează.

• Nu se cunosc alimentele consumate real – aceste studii corelaționale folosesc răspunsuri la chestionare – consumul de alimente nefiind măsurat în nici un fel în mod real. Chestionarele alimentare sunt acceptate în cercetarea pentru că nu implică costuri, deși prezintă o acuratețe relativă care poate fi scăzută în funcție de diverși factori (Sharma și colab., 2011; Cui și colab., 2021).   Răspunsurile la chestionare pot fi influențate cel puțin de memorie, majoritatea oamenilor de pe planetă fiindu-le greu să-și amintească cu exactitate ce au mâncat acum 8 zile, dar barem acum 2 ani.
• Nu se evaluează conținutul real de nutrienți al alimentelor raportate a fi consumate – se folosesc baze de date nutriționale generale – baze care asociază numeric diverse alimente cu valori numerice medii standardizate pe baze de date cu valori estimate prin anii ’80 (Sullivan și colab., 2007; Ahuja și Perloff, 2008; Hannah și colab. 2018). Folosirea acestor tabele vechi de zeci de ani este un alt lucru acceptat, pe asta fiind calculate majoritatea tabelelor cu informații nutritive de pe etichete – producătorul oferă o listă de ingrediente, calculatorul estimează informația nutrițională. Însă valorile nutriționale standard disponibile în tabele oficiale de zeci de ani nu țin cont de exemplu că ouăle de la 2 găini hrănite și crescute în mod diferit pot avea conținut nutrițional diferit.
• Nu se măsoară excreția renală reală al persoanei X după ce a mâncat alimentul Y – ci se estimează excreția de acizi pe bază de ecuații matematice, studiile care chiar au testat pH-ul urinar real comparativ cu valorile numerice calculate cu aceste ecuații arătând lipsă de concordanță (Parmenter și colab., 2017; Scialla și colab., 2017) Dar chiar sunt alimentele care cresc pH-ul urinii sănătoase și celelalte nesănătoase la revedere și la gară, gata și atât?!

– Chiar putem pune egal între o urină alcalină și sănătate când pH-ul urinii crește independent de alimentație în caz de infecții urinare, febră sau infarct?

În plus față de faptul că se ignoră grăsimile, carbohidrații și fibrele și de faptul că nu se măsoară nici consumul real de alimente, nici conținutul real de nutrienți al alimentelor raportate drept consumate și nici excreția renală reală –ecuațiile de calcul estimativ PRAL și NEAP sunt matematic imprecise, având acuratețe scăzută (Parmenter și colab., 2020).

Iar pentru că sunt fundamentate pe ecuații imprecise matematic există o grămadă de studii care se bat cap în cap, unele arătând corelații (Ronco și colab., 2020; Mousavi și colab., 2019; Shi și colab., 2021; Mehranfar și colab., 2020), altele nu (Abbasalizad și colab., 2011; Fenton și colab., 2011; Mofrad și colab., 2019; Emamat și colab., 2019; Safabakhsh și colab., 2020; Fenton și colab., 2021).

Unul din motivele pentru care sunt mii de studii corelaționale publicate poate fi faptul că pentru că nu se măsoară clinic nimic astfel de studii corelaționale nu au costurile cercetării științifice reale:

• Se iau niște baze de date cu valori standard pentru alimente standard – gen toți cartofii au aceeași cantitate de amidon că doar îs cartofi, și-s sănătoși pentru că-s cartofi.
• Se plasează câte o foaie cu un chestionar în mâna oricui vrea să destăinuie azi lumii ce a mâncat acum doi ani
• Se corelează baze de date cu răspunsurile la chestionar și gata studiul.

Presupunem că stai bine cu memoria și cu spusul adevărului și corelăm consumul de nutrienții trecuți în tabele acum 30 de ani că ar exista în alimentele pe care ai raportat că le-ai mâncat acum 3 săptămâni cu cum o să te simți peste 3 ani.

Zero evaluare reală a consumului de alimente al celor întrebați. Zero măsurători clinice reale. Presupuneri estimative bazate pe generalizări, dar cu zero cost financiar și uite așa avem netul plin de studii corelaționale publicate pe bandă rulantă.

Dar, organismul uman are sisteme de control al pH-ului tocmai pentru că alcaloza este la fel de nesănătoasă precum acidoza.

Nutriția reală nu susține recomandări extreme și ping pong de genul daca mănânci numai carne, ouă, brânzeturi și cereale ești mai puțin sănătos decât dacă mănânci numai legume și fructe. Ambele extreme sunt nesănătoase. Deficiențe de nutrienți pot apărea și dacă mănânci doar fructe și legume, și dacă mănânci doar carne și cereale (Bakaloudi și colab., 2020; Pagliai și colab., 2021). Să te întrebi care extremă este mai nesănătoasă poate fi un subiect de discuție la o cafea, dar majoritatea mâncăm mese mixte, nu ori una, ori alta. Recomandarea este moderația.

Alimentația sănătoasă face parte din comportamentele de prevenția bolilor, însă cauzele bolilor precum cancerul sunt plurifactoriale. Să faci sau să nu faci cancer este influențat de nenumărați factori în afară de alimentație.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, în afară de consumul frecvent și excesiv de alimente procesate – care sunt și de origine vegetală precum cartofii prăjiți în ulei folosit de 50 de ori, și de origine animală precum mezelurile doldora de nitrit – cei mai importanți factori de risc implicați cumulativ în apariția cancerului sunt:

• Fumatul
• Consumul de alcool
• Obezitatea
• Sedentarismul
• Poluarea
• Infecțiile carcinogene

Consumul de fructe și legume este important pentru menținerea sănătății în general, inclusiv în prevenția cancerului.

Dar aproximativ 13% din cancerele diagnosticate global în 2018 în țările sărace și în curs de dezvoltare sunt atribuite infecțiilor cu: Helicobacter pylori, cu Human PapillomaVirus (HPV), cu virusurile hepatice B și C, și cu virusurile Epstein-Barr și HIV (de Martel și colab., 2018).

Să susții că grăsimile, carbohidrații și fibrele conținute de alimente nu influențează starea de sănătate pentru că nu-s trecute în ecuația ta și că impactul fumatului, alcoolului, obezității, sedentarismului, poluării și infecțiilor cancerigene poate fi șters prin consum de fructe și legume este cam ca 1 plus 4 face 14.

Seamănă, dar nu răsare…

Studii citate

Abbasalizad Farhangi, Mahdieh, Leila Nikniaz, and Zeinab Nikniaz. “Higher dietary acid load potentially increases serum triglyceride and obesity prevalence in adults: An updated systematic review and meta-analysis.” PloS one 14.5 (2019): e0216547.

Ahuja, Jaspreet KC, and Betty P. Perloff. “Quality control procedures for the USDA Food and Nutrient Database for Dietary Studies nutrient values.” Journal of Food Composition and Analysis 21 (2008): S119-S124.

Bakaloudi, Dimitra Rafailia, et al. “Intake and adequacy of the vegan diet. A systematic review of the evidence.” Clinical Nutrition (2020).

Bullo, Monica, et al. “Mediterranean diet and high dietary acid load associated with mixed nuts: effect on bone metabolism in elderly subjects.” Journal of the American Geriatrics Society 57.10 (2009): 1789-1798.

Cui, Qi, et al. “Validity of the food frequency questionnaire for adults in nutritional epidemiological studies: A systematic review and meta-analysis.” Critical Reviews in Food Science and Nutrition (2021): 1-19.

de Martel C, Georges D, Bray F, Ferlay J, Clifford GM. Global burden of cancer attributable to infections in 2018: a worldwide incidence analysis. Lancet Glob Health. 2020;8(2):e180-e190.  

Emamat, Hadi, et al. “The associations of dietary acid load with insulin resistance and type 2 diabetes: a systematic review of existing human studies.” Recent patents on food, nutrition & agriculture 10.1 (2019): 27-33.

Fenton, Tanis R., et al. “Causal assessment of dietary acid load and bone disease: a systematic review & meta-analysis applying Hill’s epidemiologic criteria for causality.” Nutrition Journal 10.1 (2011): 1-23.

Fenton, Tanis R., and Tian Huang. “Systematic review of the association between dietary acid load, alkaline water and cancer.” BMJ open 6.6 (2016): e010438.

Hannah, Julie, et al. “Phosphorus in food: limitations of food composition data.” Journal of Kidney Care 3.6 (2018): 362-367.

Mehranfar, Sanaz, et al. “Dietary acid load and risk of prostate cancer:(a case-control study).” Authorea Preprints (2020).

Mofrad, Manije Darooghegi, Elnaz Daneshzad, and Leila Azadbakht. “Dietary acid load, kidney function and risk of chronic kidney disease: a systematic review and meta-analysis of observational studies.” International Journal for Vitamin and Nutrition Research (2019).

Mousavi, Seyed Mohammad, et al. “Relationship between Dietary Acid Load and Glioma: A Case-Control Study.” Qom University of Medical Sciences Journal 13.1 (2019): 11-20.

Pagliai, G., et al. “Consumption of ultra-processed foods and health status: a systematic review and meta-analysis.” British Journal of Nutrition 125.3 (2021): 308-318.

Parmenter, Benjamin H., Gary J. Slater, and Lynda A. Frassetto. “Spot‐testing urine pH, a novel dietary biomarker? A randomised cross‐over trial.” Nutrition & Dietetics 74.3 (2017): 313-319.

Parmenter, Benjamin H., et al. “Performance of predictive equations and biochemical measures quantifying net endogenous acid production and the potential renal acid load.” Kidney international reports 5.10 (2020): 1738-1745.

Ronco, A. L., et al. “Dietary acid load and colorectal cancer risk: a case-control study.” World Cancer Research Journal 7 (2020): e1750.

Safabakhsh, Maryam, et al. “Higher dietary acid load is not associated with risk of breast cancer in Iranian women.” Cancer Reports 3.2 (2020): e1212.

Scialla, Julia J., et al. “Higher net acid excretion is associated with a lower risk of kidney disease progression in patients with diabetes.” Kidney international 91.1 (2017): 204-215.

Sharma, Sangita. “Development and use of FFQ among adults in diverse settings across the globe.” Proceedings of the Nutrition Society 70.2 (2011): 232-251.

Shi, Li-Wei, et al. “Dietary acid load and the risk of pancreatic cancer: a prospective cohort study.” Cancer Epidemiology and Prevention Biomarkers 30.5 (2021): 1009-1019.

St-Jules, David E., et al. “Reexamining the Phosphorus–Protein Dilemma: Does Phosphorus Restriction Compromise Protein Status?.” Journal of renal nutrition 26.3 (2016): 136-140.

Sullivan, Catherine M., Janeen B. Leon, and Ashwini R. Sehgal. “Phosphorus-containing food additives and the accuracy of nutrient databases: implications for renal patients.” Journal of Renal Nutrition 17.5 (2007): 350-354.

Williams, Caroline, Claudio Ronco, and Peter Kotanko. “Whole grains in the renal diet-is it time to reevaluate their role?.” Blood purification 36.3-4 (2013): 210-214.

Articolul Consumul de alimente “acide” și cancerul apare prima dată în Cabinet Nutriție | Nutriționist Dr. Diana Artene.

Iar ce se înțelege din recomandarea ca pacientul cu imunitatea praf să nu mănânce miere nepasteurizată se încadrează de obicei într-una din următoarele două situații:

• pacientului îi este contraindicat consumul de miere nepasteurizată pentru că are imunitatea scăzută, iar mierea nepasteurizată poate fi sursă de infecții de origine alimentară – ceea ce este exact baza acestei recomandări;
• pacientul cu imunitatea scăzută ar putea să consume miere pasteurizată, dar mierea pasteurizată este contraindicată pentru că este toxică pentru că este preparată termic – ceea ce este o mare varză de extrapolări fără nici o bază științifică.

De obicei ignor verzele că-s pe toate gardurile și nu-mi bat capul cu părerile personale ale nimănui. Crezi ce crezi, nu-i treaba mea să te conving de nimic, vezi-ți de treaba ta, iar eu îmi văd de a mea. Dar – pentru că în ultima vreme m-am tot lovit de varza asta cu mierea toxică de mi s-au bigudit neuronii – în acest articol voi explica pe scurt care-i treaba cu mierea preparată termic.

În primul rând, mierea nepasteurizată este un aliment sănătos pentru persoanele cu imunitatea normală atâta timp cât este consumată moderat.

• Mierea conține diverse substanțe benefice pentru sănătatea umană. (Scepankova și colab., 2017)
• Dar consumând mai multă miere nu se obțin beneficii mai multe, micronutrienții conținuți în miere neștergând cu buretele faptul că mierea conține totuși o căruță de carbohidrați. Consumul excesiv al oricărui aliment este nesănătos, iar acest articol se referă strict la consumul moderat sau ocazional de 1-2 lingurițe de miere pe zi.

În al doliea rând, mă refer la miere miere, normală, simplă și curată. (Voidarou și colab., 2021) Miere fără vreun moț, dar miere de calitate = fără tot felul de adaosuri menite s-o facă mai multă și mai ieftină, dar și mai nesănătoasă. (Fakhlaei și colab., 2020)

În al treilea rând, mierea nepasteurizată conține spori de bacterii care pot asocia risc de infecție în cazul consumului de către persoane care au imunitatea scăzută. (Kňazovická și colab., 2021) Iar recomandările de nutriție de prevenție a infecțiilor de origine alimentară sunt cu atât mai stricte cu cât diagnosticul, tratamentul și prognosticul pacientului o cer, independent de părerile personale ale celor care consideră mierea panaceu.

• Mierea este un aliment sănătos, la fel de sănătos ca orice alt aliment sănătos. N-are moațe.
• Consumul de miere contribuie la păstrarea sănătății, nu vindecă boli. Vindecatul de boli mâncând miere este o gândire simplistă care ignoră faptul că majoritatea bolilor sunt plurifactoriale – fiind cauzate și influențate după diagnostic nu doar de alimentele consumate, ci și de sedentarism, fumat, consum de alcool, somn de calitate proastă, capacitate scăzută de asertivitate, expunere la stres amplu dintr-o dată sau prelungit pe termen lung, și – în plus față de toate acestea- de gravitatea diagnosticului pacientului. Mierea oricât de pură ar fi ea nu șterge cu buretele toți acești factori. Nici un aliment – oricât de bogat în micronutrienți – nu șterge cu buretele toți acești factori. Bolile se vindecă în echipă multidisciplinară, niciunul dintre specialiști nu putem vindeca o boală complexă de unul singur.
• Consumul moderat de miere este sănătos, nu este medicament. (Newman și colab., 2014) Nutriția este terapie de suport, nu este tratament. Poveștile de genul „m-am vindecat de boala X mâncând alimentul Y” sunt povești de adormit portofele.

Și, în al patrulea rând, deși prepararea termică a mierii este folosită de când lumea – atât în gospodării pentru gustul savuros (de la simplul ceai, la turtă dulce), cât și de către producători (pentru creșterea duratei de garanție a produsului prin inactivarea termică a bacteriilor și fungilor din miere) – până acum nu s-a plâns nimeni că a pățit ceva de la consumul de miere preparată termic sau nu, părerile despre toxicitatea mierii încălzite fiind ipoteze ridicate pe baza de studii preclinice = studii de laborator pe linii celulare sau animale de laborator hrănite exclusiv cu miere excesiv preparată termic la temperaturi foarte mari pentru perioade îndelungate de timp. (Shapla și colab., 2018)

Nu există nici un studiu realizat pe oameni care să indice că aportul moderat de miere sau alimente care conțin miere preparată termic pentru scurtă durată, la temperaturi normale de bucătărie este toxic.

Există doar corelații preclinice extrapolate clinic după păreri personale. Dar, când vine vorba de sănătatea umană, “toxic” nu este un cuvânt lelea, nu este o părere personală despre care discutăm la o cafea “eu cred așa”, “tu crezi așa”, “hai fată, stai să-ți spun eu”….

Academia nu funcționează pe bază de “hai fată, stai să-ți spun eu”.

Legat de miere, “toxic” este un termen definit în funcție de conținutul de 5-hidroxi-metil-furfural (pe scurt: 5-HMF) – substanță care începând de la o cantitate de 40 mg per kilogram de miere devine mutagenică, carcinogenică și citotoxică, substanță care însă nu se găsește doar în mierea preparată termic, ci și fructe uscate, sirop sau suc concentrat de fructe, deserturi cu caramel, cafea, oțet sau în diverse produse de patiserie – deci haideți să nu mai mâncăm nimic că există furfural de-astă pe planetă… (Farag și colab., 2020)

Toxicitatea mierii preparate termic este o ipoteză indicată doar în studii de laborator care au folosit temperaturi mari pentru perioade îndelungate de timp – aceste studii neavând utilitate în viața reală pentru că acasă nu fierbem ceaiul 4 ore să vedem cum zburdă furfuralul. (Cervantes și colab., 2000; Chis & Purcarea, 2011) Lipsa de utilitate clinică a unui studiu preclinic este din păcate un fapt uluitor pentru persoanele fără pregătire în interpretarea adecvată a studiilor științifice…

De asemenea… majoritatea oamenilor de pe planetă nu consumă 1 kg de miere pe zi.

Eu nici măcar nu pot să-mi închipui o persoană care ar mânca 1 kilogram de miere pe zi pentru ca măcar să aibă sens să discut despre 5-HMF în afara contextului unei conferințe de nutriție în care întoarcem lucrurile pe toate părțile încât să ajungem la niște recomandări real utile pentru pacienți. Utile însemnând îmbunătățirea obiectivă a analizelor de sânge și a simptomatologiei, nu cai verzi pe pereți.

Dar dacă ești mătăluță una dintre puținele excepții de pe planetă care consumă un kilogram de miere pe zi, este bine să știi că atingerea pragului toxic de 40mg 5-HMF nu depinde doar de prepararea termică a mierii.

Cantitatea de 5-HMF din miere este cam de 5 ori mai mare în mierea preparată termic decât în cea crudă, (Stan și colab., 2013) dar nu depinde doar de prepararea termică – fiind:

• mai mare în mierea provenită din anumite plante independent dacă aceasta este crudă sau preparată termic (Fallico și colab., 2004; Smetanska și colab., 2021)
• influențată de durata la care este depozitată și de temperatura de depozitare a mierii, cantitatea de 5-HMF crescând cu cât temperatura în camera de depozitare și timpul de depozitare cresc (Turhan și colab., 2008; Al-Diab & Jarkas, 2015; Kędzierska-Matysek și colab., 2016) Depozitarea la 5 grade timp de 2 luni asociază minime schimbări în calitatea mierii, însă depozitarea la 30 de grade sau după 150 de zile asociază degradarea calităților mierii. (da Silva Cruz și colab., 2021)

Ne place să gândim simplist alimentele ca produse standard. Tabele după tabele după tabele care nu informează absolut nimic despre alimentul din farfurie. Invenții comode din pix. De la vânzătoare la plafar, la părerologi intens specializați în părerologie generală, la medici cu zero pregătire formală de nutriție care în loc de consultația medicală pentru care te-ai dus la consultație recită poezii despre ciorbă de la doctor Google citire în timp ce te mumifică elegant în cearceafuri de suplimente, toată lumea se pricepe azi la nutriție mai ceva ca la politică… Mama ei de nutriție.

Faptul că știi să mesteci nu înseamnă că te pricepi la nutriție.

Faptul că tu ești slab în timp ce alții sunt grași nu înseamnă nici că ești mai sănătos în vreun fel, nici că te pricepi la nutriție. Sunt o grămadă de oameni slabi și frumoși la exterior cu metabolismul de 7 ori mai varză decât orice gras.

Faptul că ai slăbit vreodată nu înseamnă nici că ești sănătos, nici că te pricepi la nutriție.

Faptul că ești medic nu înseamnă că ai vreo pregătire formală de nutriție.

Iar faptul că ești pacient cu vreo boală, nici atât.

Nici măcar faptul că abia ai obținut licența de nutriție-dietetică după 3 ani în care ai învățat continuu doar nutriție – fără să studiezi absolut nimic altceva – nu înseamnă că ai încă expertiza necesară să personalizezi recomandările încât să ajuți real pacientul. Exact ca în orice altă profesie, imediat după ce abia ai absolvit facultatea ești începător și cerem oficial minim 2000 de ore de practică nutrițională clinică supervizată înainte să te considerăm adecvat pentru a face parte din echipa de terapie de suport nutrițional a unui pacient real.

Să te pricepi la nutriție înseamnă să îți asumi responsabilitatea recomandărilor pe care le faci.

Responsabilitate. Nu dat cu părerea sau tupeu.

Oamenii sunt reali, iar recomandările de nutriție bazate pe motive inventate din pix le pot face rău real.

Datul cu părerea și tupeul tronează azi în discuțiile omniprezente de nutriție, dar sunt ego și atât. Vorbe goale.

Dacă ești real specialist în nutriție cu licență și master în nutriție-dietetică sau alt profesionist din sănătate măcar cu master în nutriție, înainte să faci recomandări de nutriție adu-ți aminte te rog că nu este vorba despre noi. Este vorba despre a ajuta pacientul dispus să facă efortul să respecte recomandările.

Datul cu părerea lelea despre ce și cum este o varză care nu ajută pe nimeni cu nimic, și face rău pacientului venit la persoana pe care o consideră specialist în nutriție cu bună credință. Iar pentru că toată lumea își dă lelea cu părerea despre ciorbă – că ce mare brânză să vorbești despre ciorbă – pacienții sunt din ce în ce mai confuzi fiind confruntați cu păreri personale atât de contradictorii încât le vine să ne trimită pe toți înapoi direct la origini…

Independent de părerile personale de nutriție, recomandările de nutriție care ajută cu ceva pacientul se fac pe bază de dovezi științifice reale. Proiectarea părerilor personale nutriționale pe pacienți nu are nici o legătură nici cu nutriția. Este pură bătaie de joc, risipă de timpul și de banii pacientului.

Exact cum doi cartofi din aceeași farfurie pot avea conținut diferit de amidon în funcție de o grămadă de factori – de la soiul de cartof, la calitatea pământului, la ploi, la fertilizare, la depozitare, la modul de gătire – la fel și mierea din două borcane din același dulap poate avea conținut diferit de substanțe în funcție de o grămadă de factori. (Ajlouni & Sujirapinyokul, 2010; Soares și colab., 2017)

În cazul consumului moderat al unui tip de miere de calitate ca parte a unui stil de viață și alimentație în general sănătoase, nu are nici măcar sens să-ți bați capul cu termeni docți precum 5-HMF pentru că și în cazul în care mierea ta preferată ar fi una dintre tipurile care are în sine mai multă fructoză, tu mănânci doar 1-2 lingurițe sau o bucată de turtă dulce, nu un kil.

Iar în cazul preparării termice de scurtă durată – cum ar fi la temperatura unui ceai sau a unei prăjituri – nu ajungi neam la valorile de 40 mg 5-HMF/kg miere. (Cozmuta  și colab., 2011; Kędzierska-Matysek și colab., 2016; Haouam și colab., 2021)

Inclusiv încălzirea mierii la cuptorul cu microunde îi scade activitatea antimicrobiană, (Bucekova și colab., 2018) dar cantitatea de 5-HMF nu crește la 40mg 5-HMF. Băuturile care conțin miere încălzite câteva minute la cuptorul cu microunde sunt mai puțin benefice pentru sănătate decât cele reci care conțin miere crudă pentru că termic se pierd din proprietăți, dar mierea încălzită nu devine toxică. (BartáKoVá și colab., 2011; Dranca & Oroian, 2013)

Mierea de calitate pasteurizată de către producători de bun simț sau preparată termic acasă prin folosirea în băuturi calde sau alimente în propria bucătărie este mai puțin benefică pentru sănătatea persoanelor cu imunitate normală decât mierea pasteurizată de producători sau preparată termic acasă. (Chua și colab., 2014) Și atât.

Însă “mai puțin benefic” nu înseamnă ”toxic”.

Dacă vrei să consumi miere și imunitatea ta este scăzută este precaut să consumi miere pasteurizată.

Dacă imunitatea ta este boboc, obții maximul de beneficii consumând moderat miere crudă, dar nu pățești absolut nimic dacă-ți pui o linguriță de miere în ceai sau dacă mănânci o turtă dulce preparată cu miere.

Mierea preparată termic nu este toxică.

Studii citate:

Ajlouni, S., & Sujirapinyokul, P. (2010). Hydroxymethylfurfuraldehyde and amylase contents in Australian honey. Food chemistry, 119(3), 1000-1005.

Al-Diab, Dima, and Bushra Jarkas. “Effect of storage and thermal treatment on the quality of some local brands of honey from Latakia markets.” Journal of entomology and zoology studies 3.3 (2015): 328-334.

BartáKoVá, Klára, et al. “Impact of microwave heating on hydroxymethylfurfural content in Czech honeys.” Czech Journal of Food Sciences 29.4 (2011): 328-336.

Bucekova, Marcela, et al. “Microwave processing of honey negatively affects honey antibacterial activity by inactivation of bee-derived glucose oxidase and defensin-1.” Food chemistry 240 (2018): 1131-1136.

Cervantes, MA Ramirez, SA Gonzales Novelo, and E. Sauri Duch. “Effect of the temporary thermic treatment of honey on variation of the quality of the same during storage.” Apiacta 35.4 (2000): 162-170.

Chis, A., & Purcarea, C. (2011). The Effect of Thermal Tratament on Fresh Mono floral Honey Types from Bih or County. University of Oradea, Faculty of Environment Protection Oradea

Chua, L. S., et al. “Effect of thermal treatment on the biochemical composition of tropical honey samples.” International food research journal 21.2 (2014): 773.

Cozmuta, Anca MIHALY, et al. “Effect of thermal processing on quality of polyfloral honey.” Romanian J Food Sci 1.1 (2011): 45-52.

da Silva Cruz, Larissa Farias, et al. “Storage conditions significantly influence the stability of stingless bee (Melipona scutellaris) honey.” Journal of Apicultural Research (2021): 1-12.

Dranca, F., & Oroian, M. (2013). Impact of microwave heating on chemical properties of Romanian honeys. J. Agroaliment. Proc. Technol, 19, 464-469.

Fakhlaei, Rafieh, et al. “The toxic impact of honey adulteration: A review.” Foods 9.11 (2020): 1538.

Fallico, B., et al. “Effects of conditioning on HMF content in unifloral honeys.” Food chemistry 85.2 (2004): 305-313.

Farag, Mayada R., et al. “The toxicological aspects of the heat-borne toxicant 5-hydroxymethylfurfural in animals: a review.” Molecules 25.8 (2020): 1941.

Haouam, Lynda, et al. “The quality of honeys influenced by the traditional heating method.” Journal of Microbiology, Biotechnology and Food Sciences 2021 (2021): 1276-1280.

Kędzierska-Matysek, Monika, et al. “Characterisation of viscosity, colour, 5-hydroxymethylfurfural content and diastase activity in raw rape honey (Brassica napus) at different temperatures.” Journal of food science and technology 53.4 (2016): 2092-2098.

Kędzierska-Matysek, Monika, et al. “Effect of freezing and room temperatures storage for 18 months on quality of raw rapeseed honey (Brassica napus).” Journal of food science and technology 53.8 (2016): 3349-3355.

Kňazovická, Vladimíra, et al. “Diversity of bacteria in Slovak and foreign honey, with assessment of its physico-chemical quality and counts of cultivable microorganisms.” Journal of Microbiology, Biotechnology and Food Sciences 2021 (2021): 414-421.

Newman, Tyler J. “Local, Unpasteurized Honey as a Treatment for Allergic Rhinitis: A Systematic Review.” School Phys Assistant Stud (2014): 462.

Scepankova, Hana, Jorge A. Saraiva, and Letícia M. Estevinho. “Honey health benefits and uses in medicine.” Bee products-chemical and biological properties. Springer, Cham, 2017. 83-96.

Shapla, Ummay Mahfuza, et al. “5-Hydroxymethylfurfural (HMF) levels in honey and other food products: effects on bees and human health.” Chemistry Central Journal 12.1 (2018): 1-18.

Smetanska, Iryna, Salman S. Alharthi, and Khaled A. Selim. “Physicochemical, antioxidant capacity and color analysis of six honeys from different origin.” Journal of King Saud University-Science 33.5 (2021): 101447.

Soares, Sonia, et al. “Portuguese honeys from different geographical and botanical origins: A 4-year stability study regarding quality parameters and antioxidant activity.” Molecules 22.8 (2017): 1338.

Stan L., et al. “Changes of hydroxymethylofurfural In heated honey.” Agricultura 87 (2013): 101-104.

Turhan, Irfan, et al. “Quality of honeys influenced by thermal treatment.” LWT-Food Science and Technology 41.8 (2008): 1396-1399.

Voidarou, Chrysoula Chrysa, et al. “An In Vitro Study of Different Types of Greek Honey as Potential Natural Antimicrobials against Dental Caries and Other Oral Pathogenic Microorganisms. Case Study Simulation of Oral Cavity Conditions.” Applied Sciences 11.14 (2021): 6318.

Articolul Devine toxică mierea încălzită? apare prima dată în Cabinet Nutriție | Nutriționist Dr. Diana Artene.

“Taci și înghite” este la propriu mantra românilor, dată din tată-n fiu și din mamă-n fică de la ciobanul mioritic citire. Și este dată fix ca o palmă lipită peste obrazul unui copil care deranjează plângând pentru că s-a lovit.

În loc să recunoști ceea ce simți și să ai grijă de tine, taci și-nghiți: mâncare, țigări, alcool, droguri, anxiolitice, rochii de firmă, pantofi cu moț, mașini străine, telefoane de ultimă generație, relații. (1)

Te uiți la oamenii de lângă tine: fac la fel.

Ești complet normal și este promovat drept complet normal să taci, să nu ai probleme, să nu te cerți. Lipsa de compasiune pentru sine și grijă de sine este complet comună, normală, mulți tac la fel. (2)

Și – ca să reușești să rămâi în rând cu lumea evitând să te cerți cu părinți, profesori, milițieni, membrii de familie, parteneri de cuplu sau șefi (3) – înveți deci treptat să eviți ce simți. (4)

Te anesteziezi ca toată lumea, cum se evită toată lumea.

… bine, mulți își înghit durerea de când se știu și ajutându-i pe alții, (5) și atacându-i pe alții, (6) dar când nu-i nimeni de ajutat sau atacat: auto-anesteziatul ajută evitatul…

Ce nu știi probabil nici tu, nici toată lumea este că te anesteziezi la pachet. Pierzi și percepția durerii, pierzi și percepția plăcerii.(7)

Cu cât te anesteziezi mai mult simți mai puțin orice.

Iar scăderea percepției unei senzații determină creșterea consumului de… (completează tu cu propriul anestezic care te ține pe linia de plutire). (8)

Cu cât simți mai puțin vei cauta din ce în ce mai multe probleme pentru ca măcar să simți și tu ceva – orice. Însă – deși când nimic nu mai reușește să te facă să simți mai simți nimic, să ai probleme poate părea mai bine decât nimic – există un spațiu între să vrei să simți și chiar să îți placă. (9)

Tăcând mori încet. (10)

Reacția de stres de resemnare indusă de tăcerea defensivă este cel mai destructiv tip de reacție de stres pentru sănătatea mentală, fizică, socială, și profesională pentru că vine pe sistemul nervos vegetativ parasimpatic – sistem care ar trebui să funcționeze când totul e bine. (11, 12)

Refuzul de a-ți asuma responsabilitatea de a pune problema pe masă să discuți despre ea până o rezolvi în loc să o eviți îndesând-o lângă restul mizeriei de sub covor se întâmplă în 4 etape:

1. rezistență – întâi simți că nu ți-e bine în situația respectivă, dar în loc să îți asumi resonsabilitatea de a o pune pe masă decizi să taci,
2. resentiment – apoi te uiți în exterior căutând pe cineva pe care să dai vina pentru a ascunde faptul că nu ți-ai asumat responsabilitatea,
3. respingere – după ce ai găsit țapul ispășitor îți verși tot nădufu’,
4. resemnare – după ce îți verși tot nădufu’ pe toți țapii ispășitori găsiți pentru a arunca vina realizezi uluit că problema inițială a rămas încă nerezolvată.

Resemnarea se mai numește play dead – în românește: fă pe mortul. (13)

Când pentru a avansa în viață accepți să faci pe mortul, nici nu trăiești.

Oamenii nu se îmbolnăvesc dintr-o dată.

Boala este rezultatul deciziei repetate de a nu avea grijă de tine.

– Chiar ai nevoie de un diagnostic de cancer ca să începi să trăiești?

Studii citate

1) Taylor, Duncan M., and David Segal. “Healing ourselves and healing the world: consumerism and the culture of addiction.” Journal of Futures Studies 19.3 (2015): 77-86.

2) Neff, Kristin. “Self-compassion: An alternative conceptualization of a healthy attitude toward oneself.” Self and identity 2.2 (2003): 85-101.

3) DeWall, C. N., & Bushman, B. J. (2011). Social acceptance and rejection the sweet and the bitter. Current Directions in Psychological Science, 20(4), 256–260.

4) Cheng, Rebecca Wing-yi, and Shui-fong Lam. “The interaction between social goals and self-construal on achievement motivation.” Contemporary Educational Psychology 38.2 (2013): 136-148.

5) Exline, Julie J., et al. “People-pleasing through eating: Sociotropy predicts greater eating in response to perceived social pressure.” Journal of Social and Clinical Psychology 31.2 (2012): 169-193.

6) Sivanathan, Danushika, et al. “Vulnerable narcissism as a mediator of the relationship between perceived parental invalidation and eating disorder pathology.” Eating and Weight Disorders-Studies on Anorexia, Bulimia and Obesity 24.6 (2019): 1071-1077.

7) Greenberg, Tamara McClintock. “The Need to Numb: Substance Use and Therapeutic Management.” Treating Complex Trauma. Springer, Cham, 2020. 111-133.

8) Fani, Negar, et al. “Post-trauma anhedonia is associated with increased substance use in a recently-traumatized population.” Psychiatry Research 285 (2020): 112777.

9) Maloney, Kathleen H. Wanting and Liking: The Effects of Depressive Symptoms and Anhedonia on Hedonic Responses to a Laboratory Task and in Everyday Life. Diss. The University of North Carolina at Greensboro, 2019.

10) Kiewitz, Christian, et al. “Suffering in silence: Investigating the role of fear in the relationship between abusive supervision and defensive silence.” Journal of applied psychology 101.5 (2016): 731.

11) Jahanzeb, Sadia, and Tasneem Fatima. “How workplace ostracism influences interpersonal deviance: The mediating role of defensive silence and emotional exhaustion.” Journal of Business and Psychology 33.6 (2018): 779-791.

12) Kiewitz, Christian, et al. “Suffering in silence: Investigating the role of fear in the relationship between abusive supervision and defensive silence.” Journal of applied psychology 101.5 (2016): 731.

13) Bianchi, Renzo, Irvin Sam Schonfeld, and Eric Laurent. “Burnout: Moving beyond the status quo.” International journal of stress management 26.1 (2019): 36.

Articolul Cum te îmbolnăvești? apare prima dată în Cabinet Nutriție | Nutriționist Dr. Diana Artene.

Imaginea de panaceu universal din ce în ce mai promovată atât de persoanele care lucrează în sănătate cât și de pacienți contribuie la faptul că în 2019 vânzarea de suplimente cu vitamina D a înregistrat un profit de 1,1 miliarde $, jucătorii din piața suplimentelor așteptând ca în 2025 acest profit să ajungă la 1,7 miliarde $.

Și este “așteptând” nu “estimând” pentru că în rapoarte de piață precum “Vitamin D market” cei interesați sunt învățați cum să educe piața astfel încât să cumpere din ce în ce mai mult.

Doar că vitamina D nu este un supliment magic care șterge cu buretele orice bubă, este un hormon fiziologic activ pe care dacă nu ai deficiență de vitamina D și iei suplimente cu vitamina D lelea ca o frunză în vântul industriei farmaceutice riști să te trezești cu niscaiva efecte secundare.

Din păcate, fiind supliment alimentar, legal poți fi educat indirect de aceeași producători de suplimente să pui aceste efecte secundare pe seama a orice altceva, producătorii de suplimente alimentare nefiind obligați prin lege să demonstreze nici faptul că suplimentele respective fac ce spun ei că fac, și nici că aceste suplimente nu au efecte secundare.

Când cumperi și folosești suplimente alimentare ești “client” nu “pacient” indiferent că cel care ți le-a prescris este medic sau nu. Medicii nu au pregătirea profesională să prescrie suplimente alimentare. Nimeni nu are pregatirea profesionala să prescrie suplimente alimentare. Suplimentele alimentare se promovează nu se “prescriu” pentru că suplimentele alimentare sunt “produse alimentare” nu “medicamente”.

În iuresul vieții de azi, speranța că ai putea preveni ceva, orice, luând o simplă pastilă în locul stilului de viață sănătos pe care știi că ar fi bine să îl ai a devenit din ce în ce mai frecventă cu toate că până și pe suplimentele alimentare scrie negru pe alb că acestea nu pot înlocui un stil de viață sănătos.

– Cui îi pasă că poate nu pot?

– Poate pot.

– Doar că dovezile științifice actuale susțin că suplimentele astea nu prea pot.

Eficiența folosirii suplimentelor cu vitamina D pentru prevenția diverselor boli variind de la cancer la boli cardiovasculare este o presupunere nesusținută de literatura știintifică de specialitate. (1, 2, 3)

Hipovitaminoza D este una dintre multele consecințe ale unui stil de viață nesănătos, nu cauza bolilor rezultate dintr-un stil de viață nesănătos pe care încerci să-l menții ascuns sub luatul de suplimente.

Și hipovitaminoza D și bolile sunt consecințe. Cauza bolilor este stilul de viață nesănătos nu lipsa de vitamina D. Iar cauza nu dispare dacă ștergem cu buretele una dintre celelalte consecințe rezultate din aceeași cauza. Nici măcar hipovitaminoza D nu dispare prin luarea de suplimente cu vitamina D dacă întâi nu ai hipovitaminoza D.

Iar dacă literatura științifică de specialitate indică faptul că prevenția diverselor boli prin folosirea de suplimente de vitamina D este doar o presupunere comodă, dovezile știintifice actuale arată că și eficiența folosirii suplimentelor vitaminei D pentru prevenția osteoporozei în lipsa unei deficiențe de vitamina D este tot o presupunere. (4)

În momentul în care îți recomandă suplimente alimentare medicul nu practică medicina ci promovează produse. La fel de comod, ineficient și neprofesional cum ți-ar recomanda cosmeticiana să previi aceleași boli mergând la solar. (5) Desigur că ne putem bate joc de știință invitându-i pe adepții medicinei bazate pe dovezi să participe la un studiu randomizat controlat despre eficiența parașutelor. (6)

Indiferent de profesia de bază, promovatorii de suplimente alimentare sunt învățați să te educe că ai nevoie de aceste produse de către industria farma nu de către laboratoare independente sau cercetători obiectivi care demonstrează științific că suplimentarea cu vitamina D este bună la ceva în cazul celor care nu au deficiență.

În ciuda faptului că în ziua de azi popular pare mai important decat fiziologic corect, suplimentele cu vitamina D aduc beneficii doar celor care au deficiență de vitamina D,(7, 8) iar prevenția osteoporozei este mult mai complicată decât luarea de suplimente alimentare:

Studii citate

(1) Beveridge, Louise A., et al. “Effect of vitamin D supplementation on markers of vascular function: a systematic review and individual participant meta‐analysis.” Journal of the American Heart Association 7.11 (2018): e008273.

(2) Autier, Philippe, et al. “Effect of vitamin D supplementation on non-skeletal disorders: a systematic review of meta-analyses and randomised trials.” The lancet Diabetes & endocrinology 5.12 (2017): 986-1004.

(3) Manson, JoAnn E., et al. “Vitamin D supplements and prevention of cancer and cardiovascular disease.” New England Journal of Medicine 380.1 (2019): 33-44.

(4) Reid, Ian R., Mark J. Bolland, and Andrew Grey. “Effects of vitamin D supplements on bone mineral density: a systematic review and meta-analysis.” The Lancet 383.9912 (2014): 146-155.

(6) Pierret, Lauranne, et al. “Overview on vitamin D and sunbed use.” Journal of the European Academy of Dermatology and Venereology 33 (2019): 28-33.

(6) Smith, Gordon CS, and Jill P. Pell. “Parachute use to prevent death and major trauma related to gravitational challenge: systematic review of randomised controlled trials.” Bmj 327.7429 (2003): 1459-1461.

(7) Fassio, A., M. Rossini, and D. Gatti. “Vitamin D: no efficacy without deficiency. What’s new?.” Reumatismo 71.2 (2019): 57-61.

(8) Reid, Ian R., and Mark J. Bolland. “Controversies in medicine: the role of calcium and vitamin D supplements in adults.” Medical Journal of Australia (2019).

Articolul Suplimentele cu vitamina D – la limita între popular și fiziologic apare prima dată în Cabinet Nutriție | Nutriționist Dr. Diana Artene.

Cu toate că scăderea LDL-colesterolului este Tatăl Nostru în cardiologia preventivă de zeci de ani, medicamentele pentru scăderea LDL-colesterolului scad doar LDL-colesterolul. Și atât.

Dacă te scarpini în creierii capului întrebându-te “- Cum adică: “Și atât.???” este important să reții că scăderea LDL-colesterolului și atât nu ajută majoritatea persoanelor să prevină mai nimic:

• în cazul statinelor beneficiul clinic absolut este de 10% = pe românește 90 din 100 de persoane iau medicamentul degeaba plătind în medie 100 de lei pe lună pentru obținerea potențială de efecte secundare (Collins și colab., 2016)
• în cazul elocumabului beneficiul clinic absolut este de doar 1,5% în plus față de statine = pe românește: 65 din 66 de persoane iau medicamentul degeaba, platind 1000 de euro pe lună pentru obținerea potențială de efecte secundare (Sabatine și colab., 2017)

44 de studii randomizate controlat indică faptul că scăderea LDL-colesterolului nu asociază scăderea mortalității, (DuBroff, 2017) diferența de supraviețuire între persoanele cu risc cardiovascular crescut care iau statine comparativ cu cele care nu iau statine fiind practic de doar 4 zile. (Kristensen, Christensen și Hallas, 2015)

În plus față de aceste rezultate, unii au tendința să uite sau să ignore studiul randomizat controlat publicat în 2007 în New England Jornal of Medicine, studiu realizat pe 15.067 persoane cu risc cardiovascular crescut. Acest studiu a fost oprit în desfășurare cu toate că medicamentul testat a fost foarte eficient, asociind o creștere cu 72,1% a HDL-colesterolului și o scădere cu 24,9% a LDL-colesterolului. Doar că în ciuda îmbunătățirii profilului lipidic, rezultatul clinic a fost creșterea mortalității. (Barter și colab., 2007)

Speranța că scăderea LDL-colesterolului scade mortalitatea de cauză cardiovasculară este contrazisă de dovezile științifice disponibile actual – dovezi pe care le puteți citi dând click pe linkurile citate. Totuși, speranța moare ultima, ajutând între timp:

1. cercetătorul în căutare de sponsori – să stea liniștit că virgulă contribuie la salvarea omenirii de moarte prin boli cardiovasculare – și asta îi iese pentru că scopul este descoperirea de medicamente noi pentru scăderea colesterolului, nu îmbunătățirea sănătății pacientului
2. medicul scriitor de rețete pe pilot automat fără consultarea creierului din dotare – să stea liniștit că a recomandat cumva, ceva pacientului – și asta îi iese pentru că scopul este scrierea rețetei, nu îmbunătățirea sănătății pacientului
3. farmacistul în căutare de mușterii – să stea liniștit că și-a făcut planul de vânzari pe ziua de azi – și asta îi iese pentru că scopul este vânzarea medicamentelor, nu îmbunătățirea sănătății pacientului
4. pacientul fără chef și timp de a investi nimic altceva decât bani în propria sănătate – să stea liniștit că virgulă contribuie la propria sănătate cumpărând de la farmacie rețeta recomandată de medic pe baza studiilor realizate de cercetători. Și asta îi iese pentru că scopul este luarea pastilei sau administrarea injecției, nu îmbunătățirea stării pacientului pentru că el nu se identifică cu statutul de “pacient”. El e George, Maria sau Costel, persoana nu “pacient” și a făcut tot ce i s-a spus să facă: a fost la medic, a primit rețetă, a luat pastilele. End of story.

Toată lumea este calmă și liniștită: reușim să scădem LDL-colesterolul. Asta cu scăderea lu’ LDL e bifată, ne iese. Cel puțin pe hârtie. (Diamond și Ravnskov, 2015)

Doar că virgulă calmul și liniștea tuturor acestor oameni ce-i includ pe George, Maria și Costel costă sănătatea și calitatea vieții “pacientului George, Maria sau Costel”, fără a le aduce vreun alt beneficiu în afară de scăderea lu’ bad-bad-bad LDL’u. (de Lorgeril și Rabaeus, 2015)

Analize mai bune, pacientu’ mort. Masa și felicitările fiecare după posibilități. Meniul frecvent: hamburger cu cartofi prajiți și o cola fără zahăr (ca să mai scădem din calorii) luate pe fugă din Drive Through, mâncate cu staturi în gât, și terminate apoteotic cu un aruncat în scârbă de chiștocuri în timp ce conduci elegant spre serviciul unde îți vine să reciți tot repertoriul Paraziții.

Riscul cardiovascular este plurifactorial, scăderea LDL-ului reprezentând doar o singură necunoscută dintr-o ecuație cu foarte multe alte chestii ultracunoscute pe care NU vrem, NU putem, NU dorim, NU avem timp, NU este ușor, NU este comod – NU avem chef să le adresăm azi:

• persoanele normoponderale sedentare au un risc cardiovascular mai crescut decât persoanele supraponderale care practică regulat sport (Pandey, Berry și Lavie, 2015; Mainous III și colab., 2019)
• fumatul crește riscul cardiovascular, dar riscul scade treptat după renunțarea la fumat (Aune și colab., 2018; 2019)
• fumatul de narghilea crește riscul cardiovascular (Bhatnagar și colab., 2019)
• fumatul de țigări electronice contribuie la creșterea riscul cardiovascular atât prin aportul de substanțe toxice, cât și prin scăderea șanselor de a te lăsa efectiv de fumat (Glantz și Bareham, 2018)
• insomnia crește riscul cardiovascular (Sofi și colab., 2014; Fernandez-Mendoza, 2019)
• depresia și anxietatea în sine cresc riscul cardiovascular (Wulsin și Singal, 2003; Suls și colab., 2018), asta lăsând complet la o parte faptul că persoanele diagnosticate cu hipercolesterolemie familială prezintă oricum un nivel mai ridicat de depresie și anxietate. (Akioyamen și colab., 2018) Din fericire însă, psihoterapia poate contribui la scăderea mortalității de cauză cardiovasculară în cazul persoanelor cu risc cardiovascular crescut. (Richards și colab., 2018)
• sindromului metabolic crește riscul cardiovascular (Mottillo și colab., 2010)
• steatoza hepatică crește riscul cardiovascular (Targher, Day și Bonora, 2010)
• obezitatea crește riscul cardiovascular (Eckel și colab., 2016)
• în cazul persoanelor normoponderale cu risc cardiovascular crescut, grăsimea în exces depozitată pe abdomen crește riscul cardiovascular (Coutinho și colab., 2011)
• slăbitul de dragul slăbitului prin dietele care mai de care mai duse cu capul fac varză metabolismul pe termen lung și cresc riscul cardiovascular (Chaston și Dixon, 2008; Lavie și colab., 2016)
• iar persoanele prea slabe, cu prea puțină grăsime prezintă un risc cardiovascular crescut (Chehab, 2008)

Aceste chestii ultracunoscute le adresăm luni. Următoarea.

Sedentarismul, fumatul, insomnia, depresia, anxietatea, sindromul metabolic, steatoza hepatică, grăsimea depozitată abdominal, greutatea prea scăzută sau obezitatea pacientului George, Maria sau Costel sunt frecvent ignorate atât de George, Maria sau Costel, cât și de majoritatea scriitorilor-de-rețete-pe-pilot-automat. (Daniels, Pratt și Hayman, 2011; Vancheri și colab., 2016)

Și subliniez automatismele scriitorilor-de-rețete-pe-pilot-automat pentru că la nivel internațional comunitatea medicală este împărțită: unii medici consideră statinele o porcărie, în timp ce alții consideră statinele salvarea oricărei persoane cu vârsta peste 50 de ani. (Rabaeus și colab., 2017; McCartney, 2012)

Pacientul cu risc cardiovascular primar sau secundar care își ia regulamentar medicația + își îmbunătățește adecvat alimentația + renunță la fumat + lucrează la asertivitate (și eventual meditează zen zen în loc să își înghită nervii înjurându-și sefu’ sau soața în gând) și care în plus mai practică și sport regulat = obține scaderea LDL-colesterolului + scăderea riscului cardiovascular ± efecte secundare. Toate trei doar atât timp cât își administrează medicația și își practică stilul de viață și alimentație sănătoase.

Pacientul care doar își ia pastilele de 100 de lei sau care doar își administrează injecția de 1000 de euro dar care nu își îmbunătățește calitatea vieții și a alimentației = obține doar scăderea LDL-colesterolului ± efecte secundare. Toate două doar atât timp cât își administrează medicația.

Scăderea lu’ LDL trâmbițată cu surle și trâmbițe de diverse eminențe pe la diverse congrese și conferințe – unde aburim doct audiența cu valori relative ascunzând sub preș valorile absolute – este modul în care sunt împinse înainte rețele scrise pe pilot automat de către acei medici care nu își bat capul cu îmbunătățirea sănătății pacientului. Mai ales dacă nici măcar pacientul nu își bate capul cu îmbunătățirea sănătății pacientului.

Scăderea lu’ LDL ajută cercetătorul să aibă ce prezenta la congrese, medicul să aibă ce recomanda și farmacistul să aibă ce vinde. Doar că are zero beneficii pentru pacient fără sport, fără renunțat la fumat, fără slăbit de grăsime nu de apă chioară și mușchi, fără dezvoltarea pe termen de strategii mentale pentru a contracara condițiile de stres, și fără asumarea responsabilității de către George, Maria și Costel că este important să practice aceste comportamente PE VIAȚĂ.

Mortalitatea de cauza cardiovasculară este în floare la nivel mondial pentru că sănătatea cardiovasculară costă practicarea comportamentelor sănătoase alimentare și de stil de viață. Zi de zi.

Nepracticarea acestor comportamente nu poate fi compensată prin administrarea de medicamente.

Studii citate

Akioyamen, Leo E., et al. “Anxiety, depression, and health-related quality of life in heterozygous familial hypercholesterolemia: A systematic review and meta-analysis.” Journal of psychosomatic research 109 (2018): 32-43.

Aune, Dagfinn, et al. “Tobacco smoking and the risk of atrial fibrillation: A systematic review and meta-analysis of prospective studies.” European journal of preventive cardiology 25.13 (2018): 1437-1451.

Aune, Dagfinn, et al. “Tobacco smoking and the risk of heart failure: A systematic review and meta-analysis of prospective studies.” European journal of preventive cardiology 26.3 (2019): 279-288.

Barter, Philip J., et al. “Effects of torcetrapib in patients at high risk for coronary events.” New England journal of medicine357.21 (2007): 2109-2122.

Bhatnagar, Aruni, et al. “Water Pipe (Hookah) Smoking and Cardiovascular Disease Risk: A Scientific Statement From the American Heart Association.” Circulation (2019): CIR-0000000000000671.

Chaston, T. B., & Dixon, J. B. (2008). Factors associated with percent change in visceral versus subcutaneous abdominal fat during weight loss: findings from a systematic review. International journal of obesity, 32(4), 619.

Chehab, F. F. (2008). Minireview: obesity and lipodystrophy—where do the circles intersect?. Endocrinology, 149(3), 925-934.

Collins, R., Reith, C., Emberson, J., Armitage, J., Baigent, C., Blackwell, L., … & Evans, S. (2016). Interpretation of the evidence for the efficacy and safety of statin therapy. The Lancet, 388(10059), 2532-2561.

Coutinho, Thais, et al. “Central obesity and survival in subjects with coronary artery disease: a systematic review of the literature and collaborative analysis with individual subject data.” Journal of the American College of Cardiology 57.19 (2011): 1877-1886.

Daniels, S. R., Pratt, C. A., & Hayman, L. L. (2011). Reduction of risk for cardiovascular disease in children and adolescents. Circulation, 124(15), 1673-1686.

de Lorgeril, M., & Rabaeus, M. (2015). Beyond Confusion and Controversy, Can We Evaluate the Real Efficacy and Safety of Cholesterol-Lowering with Statins?. Journal of Controversies in Biomedical Research, 1(1), 67-92.

Diamond, D. M., & Ravnskov, U. (2015). How statistical deception created the appearance that statins are safe and effective in primary and secondary prevention of cardiovascular disease. Expert review of clinical pharmacology, 8(2), 201-210.

DuBroff, Robert. “Cholesterol paradox: a correlate does not a surrogate make.” BMJ Evidence-Based Medicine 22.1 (2017): 15-19.

Eckel, Nathalie, et al. “Metabolically healthy obesity and cardiovascular events: a systematic review and meta-analysis.” European journal of preventive cardiology 23.9 (2016): 956-966.

Fernandez-Mendoza, J. (2019). Insomnia and cardiometabolic disease risk. In Sleep and Health (pp. 391-407). Academic Press.

Glantz, S. A., & Bareham, D. W. (2018). E-cigarettes: use, effects on smoking, risks, and policy implications. Annual review of public health, 39, 215-235.

Kristensen, M. L., Christensen, P. M., & Hallas, J. (2015). The effect of statins on average survival in randomised trials, an analysis of end point postponement. BMJ open, 5(9), e007118.

Lavie, Carl J., et al. “Update on obesity and obesity paradox in heart failure.” Progress in cardiovascular diseases 58.4 (2016): 393-400.

Mainous III, Arch G., et al. “Effect of Sedentary Lifestyle on Cardiovascular Disease Risk Among Healthy Adults With Body Mass Indexes 18.5 to 29.9 kg/m2.” The American journal of cardiology 123.5 (2019): 764-768.

McCartney, M. (2012). Statins for all?. BMJ, 345, e6044.

Mottillo, Salvatore, et al. “The metabolic syndrome and cardiovascular risk: a systematic review and meta-analysis.” Journal of the American College of Cardiology 56.14 (2010): 1113-1132.

Pandey, A., Berry, J. D., & Lavie, C. J. (2015). Cardiometabolic disease leading to heart failure: better fat and fit than lean and lazy. Current heart failure reports, 12(5), 302-308.

Rabaeus, Mikael, Paul V. Nguyen, and Michel de Lorgeril. “Recent flaws in Evidence Based Medicine: statin effects in primary prevention and consequences of suspending the treatment.” Journal of Controversies in Biomedical Research3.1 (2017): 1-10.

Richards, Suzanne H., et al. “Psychological interventions for coronary heart disease: Cochrane systematic review and meta-analysis.” European journal of preventive cardiology25.3 (2018): 247-259.

Sabatine, Marc S., et al. “Evolocumab and clinical outcomes in patients with cardiovascular disease.” New England Journal of Medicine 376.18 (2017): 1713-1722.

Sofi, Francesco, et al. “Insomnia and risk of cardiovascular disease: a meta-analysis.” European journal of preventive cardiology 21.1 (2014): 57-64.

Suls, J. (2018). Toxic affect: Are anger, anxiety, and depression independent risk factors for cardiovascular disease?. Emotion Review, 10(1), 6-17.

Targher, G., Day, C. P., & Bonora, E. (2010). Risk of cardiovascular disease in patients with nonalcoholic fatty liver disease. New England Journal of Medicine, 363(14), 1341-1350.

Vancheri, Federico, et al. “Time trends in statin utilisation and coronary mortality in Western European countries.” BMJ open6.3 (2016): e010500.

Wulsin, L. R., & Singal, B. M. (2003). Do depressive symptoms increase the risk for the onset of coronary disease? A systematic quantitative review. Psychosomatic medicine, 65(2), 201-210.

Articolul Scăderea colesterolului – între lene & superficialitate apare prima dată în Cabinet Nutriție | Nutriționist Dr. Diana Artene.

Însă, așa cum îmi încurajez toți pacienții să fie, vă invit și pe dvs. să fiți sceptici și să citiți studiile citate în aceste articole ca să înțelegeți – sau nu – că proteina animală în general și lactatele în special nu sunt cancerigene, consumul lor de către pacienții diagnosticați cu cancer ajutându-i să obțină un prognostic mai bun prin susținerea eficienței tratamentului oncologic și prin contracararea efectelor secundare.

Studiile epidemiologice care analizează carcinogenitatea consumului de carne o fac evaluând răspunsurile date de persoanele întrebate în studiul respectiv, comparativ între cei care au declarat că au consumat și cei care au declarat că nu au consumat carne. Sunt răspunsuri date de niște persoane întrebate și crezute pe cuvânt. Deci, rezultatele studiilor epidemiologice:

• nu sunt dovezi de cauzalitate, ci semne de întrebare despre potențiali factor de risc în cazul populației întrebate – Ananth & Schisterman, 2017
• pot fi diferite de la un studiu la altul, în funcție de memoria, cinstea și onoarea persoanelor participante la fiecare studiu în parte, întrebate despre ce au consumat în tinerețe sau acum 1 an – fenomen știut de mult și denumit „recall bias“ – Chavarro și colab., 2009
• pot fi ușor manipulabile prin omiterea diverşilor factori de confuzie, în funcție de cinstea, onoarea, interesele financiare și convingerile personale ale cercetătorilor care publică respectivele studii – de Abreu Silva & Marcadenti, 2009; Fogelholm, Kanerva & Männistö, 2015

Plecând de la faptul că epidemiologia are la bază, totuși, cinstea și onoarea cercetătorilor și participanților la studiu, rămân două probleme de semantică – generate de faptul că persoanele întrebate răspund la întrebările epidemiologilor citind, practic, niște cuvinte într-un chestionar.

1. Cum definim cuvântul „cancer“?

În majoritatea chestionarelor, „cancer“ este un diagnostic, dar azi știm că există nenumărate boli complet diferite epidemiologic denumite comod „cancer“.

– Deci, consumul oricărui tip de carne crește riscul oricărui tip de cancer?

Pe tipuri specifice de cancer, studiile indică faptul că:

1. aportul de carne roșie sau procesată nu asociază creșterea riscului de cancer renal – Alexander & Cushing, 2009
2. aportul de excesiv de carne roșie asociază creșterea riscului de cancer pulmonar – Gnagnarella și colab., 2018
3. aportul de carne nu asociază creșterea riscului de mielom multiplu – Alexander și colab., 2007
4. aportul de carne nu asociază creșterea riscului de cancer de prostată – Bylsma & Alexander, 2015
5. aportul de carne nu asociază creșterea riscului de cancer ovarian – Crane și colab., 2013
6. aportul de mezeluri și semipreparate din carne tocată asociază creșterea riscului de cancer mamar, nu consumul de carne roșie – Anderson și colab, 2018; Boldo, și colab., 2018
7. există semne de întrebare despre creșterea riscului de cancer cerebral al copilului prin consumul de mezeluri, hamburgeri sau crenvurști de către gravide – Pogoda & Preston-Martin, 2001;Huncharek, 2011; Henshaw & Suk, 2015
8. aportul excesiv de carne roșie asociază creșterea riscului de cancere digestive, dar diferit de la un segment digestiv la altul:
   • consumul excesiv de carne roșie asociază creșterea riscului de cancer esofagian – Salehi și colab., 2013
   • există dovezi inconsistente care să susțină creșterea riscului de cancer gastric prin consum de carne roșie, mezeluri sau semipreparate din carne – Zhao, Yin & Zhao, 2017
   • există suficiente asocieri epidemiologice care să susțină creșterea riscului de cancer colorectal prin consumul excesiv de carne roșie (Chan și colab., 2011), deși unele studii subliniază că asocierea pare să fie validă doar în cazul cancerului de colon distal (Larsson și colab., 2005; Bernstein și colab., 2015)
   • consumul excesiv de carne roșie nu pare să asocieze creșterea riscului de cancer pancreatic decât în cazul bărbaților, dar dovezile sunt inconsistente chiar și în cazul lor – Zhao și colab., 2017
   • consumul de carne nu asociază creșterea riscului de cancer hepatic – Fedirko și colab., 2013

2. Cum definim cuvântul „carne“?

Friptura de vită, piftia de curcan, pastrama de oaie, ciorba de perișoare de porc, drobul de miel, micii, supa de pui, crenvurștii, hamburgerii, șnițelele și celebrele aripioare picante zburdate vesel din uleiul încins direct în maioneza cu usturoi – toate sunt frecvent puse comod sub aceeaşi etichetă de „carne“.

– Dar este friptura de vită Angus la fel de cancerigenă ca și crenvurștii?

– Sau carnea de porc de Mangalița – la fel de cancerigenă ca hamburgerul? Și dacă hamburgerul este din carne de vită Angus?

– And what about carnea de prepeliță, cocoș sau fazan?

Răspunsul cel mai „I will tell the truth, the whole truth, and nothing but the truth, so help me God“ este că nu știm nici de bine, nici de rău. Unele girafe țin să vadă doar verde în fața ochilor, unii struți – doar nisip.

Însă ce știm – în mare – pe tipuri specifice de carne este că:

1. aportul de „carne albă“ nu crește sau asociază o scădere moderată a riscului de „cancer“– Kolahdooz și colab., 2010; Maragoni și colab., 2015; Etemadi și colab., 2017
2. aportul de „carne roşie“ asociază o creștere a riscului de „cancer“ – Domingo și Nadal, 2017

Cuvintele „carne albă“ definesc generic carnea de pui, curcan sau alte păsări de curte și carnea de pește. Iar cuvintele „carne roşie“ definesc generic „carne roşie procesată“ și „carne roşie neprocesat㔓.

– Este toată carnea roșie cancerigenă, oricât de puțin am consuma?

În primul rând, orice tip de carne poate fi, biologic, mai roz sau mai roșie, în funcție de cât de sedentar a fost animalul respectiv (fapt vizibil cu ochiul liber, uitându-ne la nuanța cărnii, și vizibil la microscop, uitându-ne la numărul şi tipul fibrelor musculare din carnea respectivă). Chiar și peștele sălbatic are carnea mai roșie decât peștele de crescătorie, pur și simplu pentru că a înotat mai mult.

În al doilea rând, cuvintele „carne roşie procesată“ definesc generic semipreparatele din carne cumpărată deja tocată, precum hamburgerii, crenvurștii, salamul, cârnații, micii, conservele de carne sau pateu de ficat și produsele fast-food din carne. Iar cuvintele „carne roşie neprocesată“ definesc generic carnea de vită, oaie, porc și vânat, neprocesată industrial.

Studiile care separă „carnea roşie procesată“ de „carnea roşie neprocesată“ contrazic legătura generică între „carnea roşie“ și „cancer“ (Larsson și Orsini, 2013; Anderson și colab., 2018).

Analiza sistematică publicată de Carr și colab. în 2016 în International Journal of Cancer indică faptul că  nici toată carnea roşie neprocesată nu crește la fel riscul de cancer, nici măcar în cazul cancerului colorectal. Această analiză arată că, pentru a asocia creșterea riscului, consumul de carne roșie neprocesată trebuie să fie excesiv și că aportul de carne de porc nu asociază creșterea riscului, riscul fiind crescut doar de consumul excesiv de carne de vită sau miel.

Analizele sistematice care au analizat asocierea dintre aminele heterococlice, hidrocarburile aromatice policiclice sau benzopirenul, formate în carne pe parcursul gătitului, și asocierea impactului cancerigen al fierului hem indică doar slabe asocieri între consumul de carne roșie și procesată și creșterea riscului de cancer (Kuratko și colab., 2016).

Deci:

1. În general, consumul moderat de „carne“ nu asociază creșterea riscului de „cancer“.
2. În particular, consumul de mezeluri și semipreparate din carne tocată și consumul excesiv de carne de vită sau miel asociază creșterea riscului anumitor tipuri de cancer.

Dar, la polul diametral opus al celor care recomandă pacienților cu cancer evitarea consumului de carne, sunt cei care recomandă pacienților cu cancer dieta ketogenică – dietă bazată pe evitarea carbohidraților, compensată cu un consum de carne mai mult sau mai puțin excesiv, în funcție de cantitatea de mină rămasă în pixul nutriționistului care, cică, inventează din pixul vastelor cunoștințe nutriționale absente propria variantă a dietei ketogenice. Nope, nu e Dukan sau Atkins, e dieta Gigica pur personalizată strict pentru tine, cu o tonă de carne și-un praz bio.

Studiile citate în acest articol susțin consumul moderat de carne slabă preparată la cuptor sau prin fierbere ca parte a unei alimentații sănătoase similare dietei mediteraneene, nu recomandarea dietei ketogenice pentru pacienții cu cancer – recomandare facută de cei care aburesc elegant pacienții cu cancer, înțelegând superficial sau deloc consecințele oncologice ale acestei diete extreme.

În a patra mea carte, prezint detaliat cu argumente științifice faptul că dieta ketogenică asociază creșterea riscurilor de metastază și recidivă, creșterea agresivității tumorale și dezvoltarea rezistenței la tratamentul oncologic – dar cartea nu este încă gata.

Momentan, rețineți că literatura științifică actuală:

1. contraindică dieta ketogenică în cazul oricărui pacient diagnosticat cu cancer (Erickson și colab., 2017)
2. recomandă consumul moderat de carne ca parte a unei alimentații variate cu lactate, brânzeturi, ouă, pește, fructe, legume, leguminoase, sâmburi, semințe, cereale integrale și uleiuri de calitate (Schwingshackl & Hoffmann, 2014)

Moderație și calitate, nu crenvurști în foietaj, șnițele sau șaorma cu de toate.

Atât pentru acum, mă întorc la terminat cartea.

Studii citate

Alexander, Dominik D. et al. “Multiple myeloma: a review of the epidemiologic literature.” International journal of cancer 120.S12 (2007): 40-61.

Alexander, D. D., & Cushing, C. A. (2009). Quantitative assessment of red meat or processed meat consumption and kidney cancer. Cancer detection and prevention, 32(5), 340-351.

Ananth, C. V., & Schisterman, E. F. (2017). Confounding, causality, and confusion: the role of intermediate variables in interpreting observational studies in obstetrics. American journal of obstetrics and gynecology, 217(2), 167.

Anderson, Jana J. et al. “Red and processed meat consumption and breast cancer: UK Biobank cohort study and meta-analysis.” European Journal of Cancer 90 (2018): 73-82.

Bernstein, Adam M. et al. “Processed and unprocessed red meat and risk of colorectal cancer: analysis by tumor location and modification by time.” PloS one 10.8 (2015): e0135959.

Boldo, Elena, et al. “Meat intake, methods and degrees of cooking and breast cancer risk in the MCC-Spain study.” Maturitas 110 (2018): 62-70.

Bylsma, L. C., & Alexander, D. D. (2015). A review and meta-analysis of prospective studies of red and processed meat, meat cooking methods, heme iron, heterocyclic amines and prostate cancer. Nutrition journal, 14(1), 125.

Carr, Prudence R. et al. “Meat subtypes and their association with colorectal cancer: Systematic review and meta‐analysis.” International journal of cancer 138.2 (2016): 293-302.

Chan, Doris SM et al. “Red and processed meat and colorectal cancer incidence: meta-analysis of prospective studies.” PloS one 6.6 (2011): e20456.

Chavarro, Jorge E. et al. “Validity of adolescent diet recall 48 years later.” American journal of epidemiology 170.12 (2009): 1563-1570.

Crane, Tracy E. et al. “Dietary intake and ovarian cancer risk: a systematic review.” Cancer Epidemiology and Prevention Biomarkers (2013): cebp-0515.

de Abreu Silva, Erlon Oliveira, and Aline Marcadenti. “Higher red meat intake may be a marker of risk, not a risk factor itself.” Archives of internal medicine 169.16 (2009): 1538-1539.

Domingo, J. L., & Nadal, M. (2017). Carcinogenicity of consumption of red meat and processed meat: A review of scientific news since the IARC decision. Food and Chemical Toxicology, 105, 256-261.

Erickson, N. et al. “Systematic review: isocaloric ketogenic dietary regimes for cancer patients.” Medical Oncology 34.5 (2017): 72.

Etemadi, Arash et al. “Mortality from different causes associated with meat, heme iron, nitrates, and nitrites in the NIH-AARP Diet and Health Study: population based cohort study.” bmj 357 (2017): j1957.

Fogelholm, M., Kanerva, N., & Männistö, S. (2015). Association between red and processed meat consumption and chronic diseases: the confounding role of other dietary factors. European journal of clinical nutrition, 69(9), 1060.

Gnagnarella, Patrizia et al. “Carcinogenicity of High Consumption of Meat and Lung Cancer Risk Among Non-Smokers: A Comprehensive Meta-Analysis.” Nutrition and cancer 70.1 (2018): 1-13.

Fedirko, V. et al. “Consumption of fish and meats and risk of hepatocellular carcinoma: the European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition (EPIC).” Annals of oncology 24.8 (2013): 2166-2173.

Henshaw, D. L., & Suk, W. A. (2015). Diet, transplacental carcinogenesis, and risk to children.

Huncharek, Michael. “Maternal Dietary Intake of N-Nitroso Compounds from Cured Meat and the Risk of Pediatric Brain Tumors.” Handbook of Behavior, Food and Nutrition. Springer, New York, NY, 2011. 1817-1831.

Kolahdooz, Fariba et al. “Meat, fish, and ovarian cancer risk: results from 2 Australian case-control studies, a systematic review, and meta-analysis–.” The American journal of clinical nutrition 91.6 (2010): 1752-1763.

Kuratko, Connye et al. “Systematic Reviews of Current Literature Fail to Establish Dietary Benzo [a] pyrene, Heterocyclic Aromatic Amines, or Heme Iron as Mechanisms Linking Red and Processed Meat Consumption with Cancer Risk.” The FASEB Journal 30.1 Supplement (2016): 1167-5.

Marangoni, Franca, et al. “Role of poultry meat in a balanced diet aimed at maintaining health and wellbeing: an Italian consensus document.” Food & nutrition research 59.1 (2015): 27606.

Larsson, Susanna C., et al. “Red meat consumption and risk of cancers of the proximal colon, distal colon and rectum: the Swedish Mammography Cohort.” International journal of cancer113.5 (2005): 829-834.

Larsson, S. C., & Orsini, N. (2013). Red meat and processed meat consumption and all-cause mortality: a meta-analysis. American journal of epidemiology, 179(3), 282-289.

Pogoda, J. M., & Preston-Martin, S. (2001). Maternal cured meat consumption during pregnancy and risk of paediatric brain tumour in offspring: potentially harmful levels of intake. Public health nutrition, 4(2), 183-189.

Salehi, Maryam et al. “Meat, fish, and esophageal cancer risk: a systematic review and dose-response meta-analysis.” Nutrition reviews 71.5 (2013): 257-267.

Schwingshackl, L., & Hoffmann, G. (2014). Adherence to Mediterranean diet and risk of cancer: A systematic review and meta‐analysis of observational studies. International journal of cancer, 135(8), 1884-1897.

Zhao, Zhanwei et al. “Association between consumption of red and processed meat and pancreatic cancer risk: a systematic review and meta-analysis.” Clinical Gastroenterology and Hepatology 15.4 (2017): 486-493.

Zhao, Z., Yin, Z., & Zhao, Q. (2017). Red and processed meat consumption and gastric cancer risk: A systematic review and meta-analysis. Oncotarget, 8(18), 30563.

Articolul Este carnea cancerigenă? apare prima dată în Cabinet Nutriție | Nutriționist Dr. Diana Artene.

4 ingrediente amestecate simplu cam 5′ într-un aluat omogen, 15-20′ dospitul, 35′ la 160 grade și miroase a acasă în toată casa zi de zi.

Însă marți am avut o experiență interesantă, în sensul că o echipă de reporteri de la televiziunea Kanal D mi-a luat un interviu în care am fost întrebată ce părere am despre 4 tipuri de pâine cumpărate de ei – trei tipuri de pâine „neagră“ și un tip de pâine albă.

– Acum, înainte să citeşti mai departe, întreabă-te: este pâinea „neagră“ mai sănătoasă decât pâinea albă?

– Şi – dacă da – de ce? Şi – dacă nu – de ce?

– Ai argumente reale sau, pur şi simplu, aşa crezi tu că este bine şi gata?

Datorită ingredientelor conținute în pâinile respective, pâinea de culoare albă era cea mai sănătoasă dintre cele 4 tipuri de pâine pe care reporterii mi-au cerut să le evaluez. Evident, asta nu înseamnă că pâinea albă este mai sănătoasă decât pâinea „neagră“, ci că pâinea albă RESPECTIVĂ era olecuță mai sănătoasă decât pâinile „negre“ RESPECTIVE datorită a ceea ce scria pe etichetele produselor respective. Poți urmări emisiunea în care s-a prezentat o mică parte din acest interviu:

Faptul că pâinea „neagra“ este mai sănătoasă decât pâinea albă este un mit.

Să alegi pâinea doar după culoare poate să te inducă în eroare.

Prin lege, ingredientele din care este făcută o pâine sunt scrise pe etichetă în ordine descrescătoare cantitativ – adică primul ingredient este în cantitatea cea mai mare, iar următoarele în cantitate din ce în ce mai mică.

Iată câteva exemple din categoria „în față gardu’ și-n spate leopardu’“:

• pâinea etichetată „de secară“ – a cărei listă de ingrediente începe cu făină albă de grâu și undeva, pe la sfârșitul listei de ingrediente, are trecut că conține 10% făină de secară – este, de fapt, pâine albă de grâu
• pâinea graham – a cărei listă de ingrediente începe cu făină albă de grâu și, pe undeva pe la coadă, conține caramel, melasă sau malț – este tot pâine albă de grâu
• pâinea „neagră“ – cu ‘nşpe cereale, a cărei listă de ingrediente începe cu făină albă de grâu – este tot pâine albă de grâu, oricâte cereale sunt înșirate atrăgător pe fața ambalajului produsului

În loc să alegi pâinea cumpărată după culoare, mai bine fii atent(ă) la următoarele 4 lucruri care NU ar trebui să existe pe lista de ingrediente a pâinii tale:

• grăsimi hidrogenate – dacă tu nu mănânci margarină, nici pâinea pe care o consumi nu ar trebui să conțină margarină, nu-i așa? Citește eticheta și vezi dacă are grăsimi hidrogenate sau parțial hidrogenate și ține-te de cuvânt, evitând să cumperi și să consumi pâine făcută cu margarină.
• omega-3 – din același capitol de alimentație sănătoasă, pâinea făcută cu uleiuri de măsline, rapiţă, in nu este cu nimic mai bună decât pâinea făcută cu margarină, pentru că acizii grași omega-3 se hidrogenează prin preparare termică. Evită pâinea sau alte produse de panificație și patiserie îmbunătățite cu acizi grași omega-3.
• sare în exces – cantitatea de sare din pâine poate fi extrem de mare – dacă 100 g de pâine conțin 1,2 g de sare, o să ajungi fix la naiba consumând o pâine pe zi. Pentru a evita consumul excesiv de sare, fă pâine acasă sau limitează-te la 1-2 felii de pâine per masă și nu consuma pâine la fiecare masă.
• sirop de fructoză-glucoză sau alte -oze – zaharuri care pot transforma like black magic impactul metabolic al bunătății de pâine „neagră“ consumate într-unul similar cu al unui pahar de cola. Pâinea pe care o consumi nu ar trebui să conțină niciun fel de zaharuri.
• aditivi – care de care mai greu de pronunțat și înțeles fără o diplomă în chimie – diverșii aditivi pot fi adăugați legal de producători în pâine (pentru diverse beneficii de gust, textură și termen de valabilitate mai îndelungat al produsului), pe baza unei analize toxicologice care să demonstreze că aditivul respectiv nu influențează nociv starea de sănătate în cazul consumului moderat de pâine de către persoanele sănătoase.

Putem avea o discuție lungă cât o zi de post despre diversele substanțe adăugate în pâine, dar toată această discuție trebuie să ia în considerare principiul de bază din toxicologie: otrava stă în doză = consumul oricărei substanțe poate deveni nociv dacă depășește o anumită doză de siguranță.

Producătorul este obligat să demonstreze că porția recomandată nu depășește doza nocivă. Consumatorul este obligat să respecte porția recomandată. La noi în țară, nu este obligatoriu prin lege să se treacă pe etichetă porția recomandată de producător, așa că majoritatea producătorilor nu își bat capul cu asta. Iar în țările în care producătorii trec această porție recomandată pe eticheta pâinii, majoritatea consumatorilor nu își bat capul cu porția recomandată de producători.

Pentru că nu trăim în Utopia – deși optim ar fi să facem pâine acasă sau să cumpărăm pâine care să nu conțină aceste substanțe –, țin să subliniez următoarele cuvintele legate de impactul asupra sănătăţii al pâinii care conține diverși aditivi:

• consum moderat – cu cât consumul de pâine cu diverși aditivi este mai mare, cu atât impactul pe starea de sănătate este mai nociv = consumatorul este responsabil să consume pâine moderat şi nu producătorul să demonstreze că E-urile din pâinea sa rămân la fel de puțin nocive dacă un consumator decide să consume excesiv pâinea respectivă.

În unele țări, producătorii trec pe etichetă porția în grame corespunzătoare consumului moderat, însă, chiar și în acele țări, consumatorii depășesc frecvent această porție, arătând apoi cu degetul faptul că producătorii folosesc aditivi şi nu faptul că ei aleg să consume exagerat pâine. 

• majoritatea populaţiei – chiar și în cazul consumului moderat, aditivii respectivi nu trebuie demonstrați ca fiind siguri decât pentru majoritatea populației = nu sunt testați pentru persoanele care suferă de diverse boli.

De aceea, bolnavii ar trebui fie să consume pâine făcută acasă din ingrediente cât mai sănătoase, fie să cumpere pâine care respectă cât mai mult rețeta clasică (luând, desigur, în considerare recomandările specifice de nutriție clinică corespunzătoare propriului diagnostic).

Deci, dacă ești sănătos și nu ai timp sau nu ai chef să faci pâine acasă, cumpără și consumă moderat pâinea cu lista de ingrediente cea mai scurtă. O etichetă lungă cât o zi de post șterge cu buretele impactul benefic pe care majoritatea se așteaptă să îl aibă pâinea „neagră“.

Iar pâinea neagră fără ghilimele are ca prim ingredient făina neagră de grâu.

Citeşte lista de ingrediente!

Articolul La ce trebuie să fii atent(ă) când cumperi pâine? apare prima dată în Cabinet Nutriție | Nutriționist Dr. Diana Artene.

În plus, toată lumea crede că se pricepe la slăbit.

Dar capacitatea de scădere a grăsimii scade dacă te înfometezi, dacă nu consumi suficiente glucide și proteine, dacă ai tulburări de somn, depresie, iei statine, antibiotice sau antiinflamatoare, dacă tocmai ai scăpat de o infecție gastro-intestinală, dacă ai colon iritabil sau dacă ești leșinat jumătate de zi după antrenament.

Mușchii atrofiaţi intră în haine mai mici, dar, dacă grăsimea crește în timp ce scazi în greutate totală, vei pierde treptat controlul asupra comportamentului alimentar, ajungând să nu îți mai poți menține măcar greutatea decât ținând dietă.

1. întâi, vei mânca la fel de puțin și vei vedea că tot nu slăbești,
2. apoi, vei mânca la fel de puțin și vei vedea că începi să te îngrași,
3. și apoi, dacă tot te îngrași, vei începe să decizi că e ok măcar să mănânci mai mult şi că te vei reapuca de o dietă (eventual mai drastică) mâine.

Doar că ipoteza conform căreia poți să mănânci în exces azi că mâine te reapuci de dietă nu există biologic.

Biologic, după fiecare episod de mâncat în exces azi, îți va fi din ce în ce mai greu să nu mănânci în exces mâine.

Singura șansă pe care o avem să mâncăm mai puțin mâine este să mâncăm mai puțin azi.

Cu cât în istoricul tău dietetic te-ai înfometat mai tare sau ai ținut diete peste diete, cu atat se pierde mai tare capacitatea de a slăbi mâncând și antrenându-te normal.

Vezi înregistrarea emisiunii B1.

Articolul Mituri despre slăbit apare prima dată în Cabinet Nutriție | Nutriționist Dr. Diana Artene.

Pe cuvânt! Am văzut cu ochii mei cum găteau împreună într-o emisiune de Crăciun niște nebunii de cartofi cu carne de curcan de îți venea să mănânci televizorul.

Probabil că nici mama și nici mama lui Jamie nu auziseră de Montignac sau de diluarea sucurilor din stomac dacă bei apă la masă, dar, totuși, se pare că aparent câţiva dintre noi am crescut cu această combinație vândută ca pură erezie de atât de mulți dintre nutriționiștii auto-declarați absolvenți ai Universității Google.

Și scriu „aparent câţiva“ pentru că, deși cred că toți am crescut cu cartofi cu carne, se pare că unii au început să își ia părinții la rost că nu știau că (virgulă) cartofu’ se bate cap în cap cu carnea și că le-au nenorocit bunătate de metabolism pe care încearcă ei acu’ să o repare din răsputeri separând glucidă de proteină și bând apa la minimum juma’ de oră după ce au mâncat că să nu se dilueze sucu‘.

– Care suc??

– Unu, ăla, cum care?

Digestia amidonului din cartof începe în gură, sub acțiunea amilazei salivare, se oprește în stomac și reîncepe în intestinul subțire, sub acțiunea amilazei pancreatice, indiferent de ce alte alimente mai consumi la masa respectivă.

Digestia grăsimilor din untul și laptele din piure începe în stomac și se desfășoară în intestinul subțire, sub acțiunea lipazelor pancreatice, după ce au fost emulsionate de sărurile biliare, indiferent de ce alte alimente mai consumi la masa respectivă.

Digestia proteinelor din carne începe în stomac și se desfășoară în intestinul subțire, sub acțiunea proteazelor pancreatice, indiferent de ce alte alimente mai consumi la masa respectivă.

Și este indiferent de ce mai consumi la masa respectivă, pentru că stomacul funcționează cam ca un blender, având contracții musculare puternice, care amestecă foarte bine tot conținutul gastric.

Ideea asta că unele lucruri se digera mai devreme și altele mai târziu sau că unele lucruri nu se digeră că le-ai combinat cu nuştiuce poate fi un subiect bun de discuție la un șpriț, când te-a lăsat imaginația, dar rezultatul digestiei gastrice este chimul gastric – amestec omogen semilichid de nutrienți cu diametrul sub 0,5 mm, ce se elimină treptat prin pilor în cantități mici în intestinul subțire.

Rolul principal al stomacului este digestia mecanică.

În stomac nu putrezește și nu fermentează nimic, pentru că aceste două procese sunt realizate de bacterii, iar în stomac nu sunt bacterii.

Sau, dacă simți tu așa, că în stomacul tău propriu și personal sunt ceva bacterii, te poftesc frumușel la gastroenterolog pentru tratament de Helicobacter pylori.

Iar dacă am putea dilua sucul gastric bând apă la masă, nu am mai lua antisecretorii gastrice, ci am bea apă, la naiba cu omeprazolul.

Iar dacă te tot balonezi, evită să mănânci prea mult și respectă, te rog, repaosul alimentar între mese. Fără gustări de fructe, fără cafea, gumă sau alte ciuguleli, pentru că îți tot dereglezi hormonii de sațietate interprandială și, o dată cu ei, metabolismul și motilitatea digestivă.

Glucoza, fructoza, galactoza, acizii grași și aminoacizii sunt rezultatul digestiei intestinale, nu al celei gastrice. Iar digestia intestinală se întâmplă la fel la toți deținătorii de pancreas.

– Deci, oare, mama și mama lui Jamie consumă cartofi cu carne la aceeași masă pentru că au pancreas, organ care secretă și amilaze și lipaze și proteaze – enzime perfect capabile să digere absolut orice combinație alimentară și chiar și pancreasul în sine în caz de pancreatită acută?

– Nope, nu cred că știau toate astea.

Ci, probabil, pentru că, după o astfel de masă, se simt foarte bine si nu li se zbate niciun maţ.

P.S. Imaginea de mai sus este din cartea Biochimie Ilustrata, pe care o recomand cu drag tuturor nutriţioniştilor sau persoanelor care cred că întreaga gastronomie mondială este complet fucked up.

Articolul Cartofi cu carne apare prima dată în Cabinet Nutriție | Nutriționist Dr. Diana Artene.

Albă, neagră, gri, roz în picățele – sarea a devenit partea dintre alimentele exotice ce pare că face diferența între cei ce au grijă de sănătatea lor și cei ce supraviețuiesc, cumva, din inerție.

Însă toate tipurile de sare sunt în principal clorură de sodiu, mai mult sau mai puțin purificată de diverse impurități.

Nu există niciun studiu clinic care să demonstreze că, spre deosebire de consumul de sare de culoare albă, consumul de sare roz din Himalaya, sare gri celtică sau sare neagră din Hawaii aduce vreun beneficiu pentru sănătate.

De exemplu, spre deosebire de sarea albă (practic nedefinită ca sursă geografică pentru că se găsește în atâtea locații încât geografia nu poate fi folosită ca nadă de marketing) sau sarea Maldon (sare marină cu pedigree), sarea celtică are cel mai scăzut conținut de sodiu și cel mai bogat de magneziu.

Dar, ca să obții doza zilnică de magneziu consumând sare celtică, ar trebui să consumi cam 100 g de sare – muuult peste consumul moderat recomandat zilnic de 2,3 g sodiu/zi, reprezentând ± 1 linguriță rasă de orice sare: fie ea albă, neagră, gri sau roz (1).

Deoarece cantitățile de minerale conținute într-un aport moderat de sare sunt atât de infime, acestea practic influenţează doar culoarea și gustul, neavând impact asupra stării de sănătate.

Suntem încurajați să credem că sarea de la Cuca Macaii din Himalaya este cea mai pură de pe Pământ – protejată de lavă și rocă, neatinsă de milioane de ani, neexpusă la poluarea aerului și protejată de spiritele virgine din Pakistan – și că mineralele din această sare reglează pH-ul, detoxifică, întăresc oasele, îmbunătățesc circulația, previn crampele musculare și îmbunătățesc echilibrul mental.

Sună absolut minunat!

Doar că nimeni nu a demonstrat științific niciuna dintre ideile de mai sus, idei transmise însă din site în site şi din gură în gură drept adevăruri universal valabile.

La fel de valabile însă ca și mesajul că rozul face bine la sănătate pentru că este culoarea poneilor pentru fetițe.

Niciun studiu pe PubMed, niciun studiu publicat în vreun jurnal supervizat de cercetători prin procedura peer-review, nimic nu demonstrează că înlocuirea sării clasice albe cu sare neagră, gri sau roz aduce vreun beneficiu pentru sănătate.

Sarea albă este blamată pe unele site-uri „educative“ deoarece conține aditivi alimentari cu rol antiaglomerant, gen E555 (silicat de aluminiu și potasiu). Și deoarece „se cunoaște că aluminiul este cauza unor probleme placentare în timpul sarcinii și că este asociat cu boala Alzheimer, deși este permis în România“, ar trebui să evităm să consumăm sare albă.

Dar E555 se găseşte în cantitate foarte mică în sarea albă, nu este permis numai în România, ci în toată Europa, și este atent monitorizat de EFSA (European Food Safety Authority), iar sarea de Himalaya nu conține doar minerale pe care le marketăm ca fiind minunate pentru sănătate, ci și aluminiu, arsenic, mercur, iridiu, uraniu.

Găsești aici un certificat de analiză a sării de Himalaya, în care poți vedea că celebrele 84 de minerale conținute de această nu sunt nici toate benefice, nici toate minerale: Certificate of the Analysis of the Original Himalayan Crystal Salt Institute of Biophysical Research, Las Vegas, Nevada, USA June 2001 

Desigur, atât cele potențial benefice, cât și cele potențial otrăvitoare sunt în cantități atât de mici încât impactul consumului moderat de sare de Himalaya asupra stării de sănătate este neglijabil.

Ce este însă incredibil este cum promovează unii potențialul benefic în ciuda cantității infime, ignorând potențialul nociv din cauza cantității infime.

Singurele două lucruri esențiale de ținut cont când vine vorba despre consumul de sare nu au nicio legătură cu culoarea sau cu proveniența exotico-pură a acesteia:

1. aportul de sare din alimente bogate în sare – mezeluri, fast food, mici, murături în saramură, măsline sau brânză sărată, băuturi răcoritoare, produse semipreparate, produse de patiserie și cofetărie.

Dacă nu consumi astfel de alimente bogate în sare, cantitatea de maximum o linguriță de sare pe zi este absolut eficientă și suficientă pentru înlocuirea pierderilor zilnice de sodiu și clor, înlocuire esențială pentru păstrarea sănătății chiar și în cazul persoanelor cărora li s-a recomandat un regim hiposodat (în cazul lor însă, cantitatea scade de la 2,3 g/zi la 1 g/zi, adică ± 1/3 linguriță) (2).

Dacă, în schimb, consumi astfel de alimente, măcar fă-o rar și moderat, altfel, orice sare ai consuma pe lângă aceste alimente, nu va mai conta decât ca impact nociv prin depășirea aportului zilnic recomandat de sodiu.

2. aportul tău zilnic de iod 

Deși pare foarte elevat să recomandăm sarea neiodată, acest lucru poate fi extrem de nociv – mai ales pentru copiii de toate vârstele, gravide, lăuze (și pur și simplu pentru femei în general) și pentru persoanele care transpiră mult (și deci și pentru sportivi).

Voi scrie un articol viitor despre iodofobie, dar momentan vreau doar să menționez că efectele deficienței iodului sunt mult mai periculoase decât hipotiroidia rezultată ipotetic în urma unui aport excesiv (3).

Și scriu „ipotetic“ pentru că această presupusă hipotiroidie apare numai în cazul pacienților cu boală Basedow-Graves sau tiroidită autoimună (efectul Wolf-Chaikoff este tranzitoriu sau absent în populația fără patologie tiroidiană) (4).

Aportul optim de iod nu este important numai pentru funcționarea glandei tiroide, ci are o deosebită importanţă în prevenţia cretinismului nou-născutului – iodul din laptele matern fiind singura sursă a acestui oligoelement. Deci femeile gravide și cele care alăptează (și nu suferă de boala Basedow-Graves sau de tiroidită autoimună) ar trebui să consume sare iodată pentru a asigura dezvoltarea optimă a creierului copilului.

De asemenea, există studii care demonstrează că aportul optim de iod are o deosebită importanță în prevenția mastozelor fibrochistice si a cancerului de sân (5).

Iar persoanele care trebuie să-si restricționeze aportul de sare din motive medicale pot compensa gramul de sare iodată recomandat în regimurile hiposodate cu pește, fructe de mare, alge de mare şi lactate – alimente bogate în iod.

Deci, consumul moderat de sare iodată de ce culoare o fi este important cel puţin pentru copii şi femei.

Şi sportivi.

Știu că și femeile și copiii pot fi sportivi, dar vreau să îi subliniez ca grup separat, pentru că aportul de sare iodată este absolut esențial pentru performanță.

Iodul este esențial pentru contracția musculară și pentru capacitatea de focus mental, iar atletul pierde 37 µg/l de transpirație (6).

Această pierdere determină scăderea performanţei sportivilor care transpiră mult de obicei și a celor ce au competiții în zone cu temperaturi și umiditate ridicate în care nu au petrecut suficient timp să se obișnuiască cu clima înainte de competiție (7).

Hidratarea atleților trebuie gândită astfel încât greutatea de după antrenament să fie pe cât posibil egală cu cea de dinaintea antrenamentului (optim ar fi ca aceste două valori să fie identice, lucru nerealizabil însă în sporturile cu reprize, de exemplu – sporturi în care efectiv ne asumăm scăderea performanței sportivului pe măsură ce transpiră în timpul meciului și noi nu avem când să îl rehidratăm).

Însă iodul pierdut prin transpiratie trebuie compensat alimentar obligatoriu pentru menținerea pe termen lung a performanţei sportivului.

Aportul mediu necesar de iod pentru un adult este de 150 µg pe zi – și, de exemplu, într-un antrenament de canotaj cu durata de două ore se pot pierde prin transpirație chiar 150 µg (8).

Doar că, de obicei, nimeni nu le testează sportivilor nivelul de iod și nimeni nu îi întreabă ce fel de sare consumă.

Însă insuficiența de iod = oboseală + capacitate scăzută de efort = performanță sportivă sub nivelul sportivului.

Deci, consumul moderat de sare iodată – de ce culoare o fi – este important cel puțin pentru copii, femei și sportivi.

Cât despre ce culoare să aibă sarea, până vom avea dovezi reale că aportul sării roz, gri sau neagră este cu ceva mai benefic pentru sănătate față de aportul sării albe, ne transmitem de la unii la alții – aşa cum ne jucăm când eram mici „telefonul fără fir“ – mesaje de marketing nedemonstrate științific, menite să introducă un produs nou pe piață doar pe baza faptului că este diferit de altul care există de mult timp.

Diferit nu înseamnă mai bun, mai rău, mai cu moț.

Diferit înseamnă diferit.

Iar singurele diferențe pe baza cărora putem susține că preferăm să consumăm un tip sau altul de sare sunt preferințele personale legate de culoare și gust.

Studii citate

(1) Oparil, Suzanne. “Low sodium intake—cardiovascular health benefit or risk?.”New England Journal of Medicine 371.7 (2014): 677-679.

(2) Stolarz-Skrzypek, K., et al. “Blood pressure, cardiovascular outcomes and sodium intake, a critical review of the evidence.” Acta Clinica Belgica (2014).

(3) Erdoğan MF et al – More than a decade of iodine prophylaxis is needed to eradicate goiter among school age children in a moderately iodine-deficient region, Thyroid, 2009, 19.3: 265-268.

(4) Abraham GE – The Wolff-Chaikoff effect: Crying Wolf? Original Internist, 2005, 12(3): 112-118.

(5) Kilbane MT et al – Tissue Iodine Content and Serum-Mediated 125I Uptake-Blocking Activity in Breast Cancer 1, The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, 2000, 85.3: 1245-1250.

(6) Mao, I-Fang, Yuan Ching Ko, and Mei-Lien Chen. “The stability of iodine in human sweat.” The Japanese journal of physiology 40.5 (1990): 693-700.

(7) Smyth, P. P. A., and L. H. Duntas. “Iodine uptake and loss-can frequent strenuous exercise induce iodine deficiency?.” Hormone and metabolic research 37.09 (2005): 555-558.

(8) 鈴木正成, and 田村具博. “Iodine intake of Japanese male university students: Urinary Iodine excretion of sedentary and physically active students and sweat Iodine excretion during exercise.” Journal of nutritional science and vitaminology 31.4 (1985): 409-415.

Articolul Sarea în bucate, o poveste de pseudo-nutriție apare prima dată în Cabinet Nutriție | Nutriționist Dr. Diana Artene.

Însă prevenția și vindecarea cancerului sunt două realități complet diferite.

Prevenția se adresează unui organism sănătos pe care vrem sa-l menținem sănătos prin alimentație sănătoasă, sport, somn de calitate, lipsa fumatului, evitarea consumului de sucuri răcoritoare și alcoolice sau consumul lor rar și în cantități foarte moderate – și asa mai departe.

În cazul unui organism sănătos, studiile demonstrează că aportul de fructe și legume proaspete, cereale integrale și leguminoase și de diverse semințe și sâmburi cruzi susține prevenția cancerului. Nu asigură, susține.

Vindecarea se adresează unui organism afectat pe care vrem să-l însănătoșim – iar aici ne lovim de:

• tipul de celulă malignă – care poate fi extrem de diferit de la o tumoră la alta – deci, dragi paciente, înainte să vă dați sfaturi de alimentație și de stil de viață de la unele la altele, fie învățați să vă interpretați imunohistochimiile și examenul histopatologic ca să fiți sigure că suferiți de aceeași boală, fie ascultați recomandările medicilor care se ocupă de tratamentul dvs. oncologic
• posibile limite genetice, și
• limite generate de cât de nociv a fost stilul de viață înainte de diagnosticul oncologic (alte boli și tratamente asociate)

Impactul anticancerigen al sfeclei roșii este promovat pe baza conținutului mare de antioxidanți (betanină, izobetanină și esteri ai acidului ferulic) (1). Dar faptul că efectul obținut prin administrarea unei substanțe într-o celulă sănătoasă sau malignă într-o cutie Petri este același cu efectul obținut in vivo prin administrarea aceleiaşi substanţe unui organism viu afectat de cancer este doar o presupunere.

Faptul că aportul de suc de sfeclă roșie susține vindecarea este o bună intenție dată de la o pacientă la alta, așa cum ne jucam când eram mici telefonul fără fir, nefiind demonstrat nici de realitatea clinică, nici de literatura oncologică actuală (2).

Ar fi minunat dacă ar fi atât de ușor să vindecăm cancerul, dar luptăm cu un tip de celule extraodinar de adaptabile, cu o capacitate de supraviețuire izvorâtă direct din întreaga noastră evoluție celulară.

De exemplu, deși există studii realizate in vitro care demonstrează că betanina are potențial citotoxic comparabil cu al doxorubicinei (3), aportul de antioxidanți in vivo pe parcursul chimioterapiei este descurajat, deoarece acești antioxidanți protejează atât celulele sănătoase cât și celulele maligne, scăzând eficiența tratamentului (4).

Cu toate acestea, când vine vorba de nutriție oncologică, există un alt motiv principal pentru care sucul de sfeclă roșie nu ajută cu nimic vindecarea cancerului:

Sfecla roșie este foarte bogată în glucoză – nutrientul preferat al celulei maligne

Celula malignă „absoarbe“ din sânge mult mai multă glucoză decât orice celulă normală ar putea să o facă vreodată – fiind o veritabilă gaură neagră ce absoarbe glucoza masiv din orice sursă posibilă (5) – pentru că o folosește pentru a obține energia și biomasa necesare proliferării accelerate.

Iar glucoza nu se găsește numai în zahăr, sfecla roșie având un conținut mediu de 7% glucoză direct folosibilă de către celula malignă pentru supraviețuire și proliferare.

Și vorbim de 7 g glucoză în 100 g de sfeclă crudă, cu toate fibrele în ea.  Iar dacă stoarcem 300-500 g sfeclă, aducem simplu și mult mai rapid absorbabil (din cauza lipsei fibrelor din suc) aproximativ 20-30 g de glucoză per pahar de fresh de sfeclă – un adevărat ospăț pentru celula malignă.

Otto Heinrich Warburg a demonstrat în 1924 că celulele maligne folosesc glicoliza în locul fosforilării oxidative în ciuda prezenței oxigenului în celulă, motiv pentru care a primit premiul Nobel.

Deci știm de ceva ani că celula malignă nu se hrănește cu proteină animală și că pH-ul scăzut din celula malignă este un efect secundar al funcționării lactat-dehidrogenazei, nu cauza cancerului. Iar dacă tot dezbatem cum să facem câinii să nu mai latre în loc să vedem ursul la care latră contracarând efectul în loc să tratăm cauza, boala se agravează, nu se vindecă.

Și – în plus pentru a-și demonstra capacitățile de supraviețuire și adaptabilitate maxime – celula malignă se comportă precum un cameleon, având capacitatea de a-și procura biomasa necesară proliferării folosind glucoza din orice sursă disponibilă în glicoliza aerobă (efectul Warburg = proliferare), alternativ cu capacitatea de a nu mai face asta la nevoie (efectul Crabtree = supraviețuire prin oprirea temporară a proliferării) – fapt ce complică masiv tratamentul cancerului (6).

Astfel, dacă luăm în calcul faptul că antioxidanții conținuți de sfecla roșie sunt esențiali pentru prevenția, nu pentru vindecarea cancerului și faptul că sfecla roşie este extrem de bogată în glucoză – nutrientul preferat al celulei maligne –, sucul de sfeclă roșie încetează să mai fie panaceu.

Desigur, acest lucru nu înseamnă eliminarea sfeclei roșii din alimentația bolnavului oncologic, ci consumul ei cu moderație: 50-100 g salată din sfeclă coaptă de câteva ori pe săptămână sau mai rar, tăiată rondele sau asezonată, după gustul și preferințele fiecăruia, cu: hrean, ulei de in sau măsline și lămâie sau puțin oțet.

Studii citate

(1) Kujala TS et al. Phenolics and betacyanins in red beetroot (Beta v ulgaris) root: Distribution and effect of cold storage on the content of total phenolics and three individual compounds, Journal of Agricultural and Food Chemistry, 2000, 48.11: 5338-5342.

(2) Seifried HE et al. The antioxidant conundrum in cancer, Cancer Research, 2003,15: 4295-4298.

(3) Kapadia J et al. Cytotoxic effect of the red beetroot (Beta vulgaris L.) extract compared to doxorubicin (Adriamycin) in the human prostate (PC-3) and breast (MCF-7) cancer cell lines, Anti-Cancer Agents in Medicinal Chemistry (Formerly Current Medicinal Chemistry-Anti-Cancer Agents), 2011, 11.3: 280-284.

(4) D’Andrea GM. Use of antioxidants during chemotherapy and radiotherapy should be avoided, CA: a cancer journal for clinicians, 2005, 55.5: 319-321.

(5) Barron C, Tsiani E și Tsakiridis T. Expression of the glucose transporters GLUT1, GLUT3, GLUT4 and GLUT12 in human cancer cells, BMC Proceedings (2012, Vol. 6, No. Suppl 3, p. P4), BioMed Central Ltd.

(6) Diaz-Ruiz R, Rigoulet M și Devin A. The Warburg and Crabtree effects: On the origin of cancer cell energy metabolism and of yeast glucose repression, Biochimica et Biophysica Acta (BBA)-Bioenergetics, 2011, 1807(6): 568-576.

Articolul Sucul de sfeclă roşie NU este panaceu apare prima dată în Cabinet Nutriție | Nutriționist Dr. Diana Artene.

Știu că mesajele generale din media care încep cu „pentru sănătatea dvs.“ se continuă de obicei cu mesaje de genul: consumați minimum 2 litri de lichide. Și, deși (pur de dragul distracției!), am putea înlocui cuvântul „lichide“ cu bere, vodcă, șpriț, prosecco, mojito, ciorbă, cola light, limonadă cu ghimbir, zer, borș, oțet sau  cafea – acum nu mă refer la cu ce am putea înlocui cuvântul lichide din mult promovatul mesaj media menit să ne determine să ne hidratăm.

În acest articol, vreau să discut despre acest subiect aproape tabu: consumul excesiv de fructe.

Și pare aproape tabu, deoarece fructele sunt întruchiparea a tot ce poate fi mai sănătos: sunt pline de vitamine, minerale, fibre și tot felul de substanțe benefice pentru sănătatea umană și au gust foarte bun dacă sunt în sezonul lor normal de creștere.

Totuși, consumul excesiv de fructe – fie prin consumul frecvent de sucuri de fructe, fie prin consumul de cantități mari de fructe la o singură masă – are efecte nocive pentru sănătatea umană. Permiteți-mi să vi le explic pe rând:

1. Care este impactul metabolic al consumului de suc fresh de fructe?

Sucurile fresh de fructe sunt promovate ca alimente foarte sănătoase, mai sănătoase chiar și decât fructele din care sunt făcute. Dar sucurile de fructe sunt mai puțin sănătoase decât fructele din care provin, cel puțin pentru că nu conțin fibre alimentare. Și, pe de altă parte, chiar și sucurile în care se păstrează sau se readaugă fibrele – una e să mănânci o portocală și cu totul altceva să bei dintr-odată sucul a 2-3-4 portocale.

Un fresh de fructe consumat ocazional nu pune probleme de sanogenitate, dar consumul frecvent poate avea un impact metabolic nociv din cauza excesului de fructoză.

Fructoza are o metabolizare diferită de glucoză chiar de la nivel intestinal – unde are propriul transportor transmembranar GLUT5, care transportă fructoză fără consum de energie = fructoza se absoarbe complet la nivel intestinal, neexistând mecanism care să oprească absorbția ei în cazul consumului excesiv (1), ceea ce generează rapid efecte metabolice și neurofiziologice.

În cazul unui aport moderat de fructe – 2-3 fructe/zi consumate ca desert la sfârșitul unei mese și nu ca sucuri băute dimineața pe stomacul gol, ca gustări între mese sau ca mese doar de fructe –, cantitatile mici de fructoză sunt transformate în enterocit în lactat, contribuind ca sursă energetică primară în timpul digestiei intestinale.

Dar, în cazul unui aport excesiv de fructe, fructoza este transportată hepatic, unde nu poate fi folosită ca sursă de glucoză decât atunci când nu a existat aport concomitent de glucoză (pentru că glucokinaza – enzimă care ar putea introduce fructoză în ciclul de reacții prin care ar fi transformată în energie – are afinitate foarte scăzută pentru fructoză).

Iar fructele conțin concomitent și glucoză, motiv pentru care hepatocitul transformă preponderent fructoza în exces în grăsime (+ acid uric) și nu în energie folosibilă de celulă.

Din cauza modului în care metabolizăm fructoză, consumul excesiv de fructe sau sucuri de fructe poate duce în timp la:

– creșterea nivelului sangvin de acid uric (2), colesterol VLDL şi trigliceride (3)
– steatoză hepatică (4)

2. Care este impactul neurofiziologic al meselor doar de fructe?

Totuși, nu toată lumea consumă fructe în exces. Însă consumul lor ca suc de fructe, dimineața, pe stomacul gol, fără niciun alt aliment, sau ca un simplu fresh în locul unei mese complete, ca gustări între mese sau ca mese doar de fructe, generează neurofiziologic nevoia de a mânca în exces deoarece fructoza:

– stimulează secreția hormonului de poftă de mâncare (grelina)
– dereglează secreţia hormonilor de sațietate intra- și interprandială (5)

O masă doar de fructe te face să-ți fie mai foame și îți scade capacitatea de percepție a sațietății – deci fructe goale poți mânca atât cât te ține burta, pentru că singura senzație de sațietate asociată unei mese doar de fructe este cea mecanică, generată de umplerea stomacului.

În schimb, aportul fructelor în cadrul unei mese mixte ce conține și proteine, acizi grași și fibre alimentare este benefic, pentru că tocmai aceste substanțe inhibă secreția hormonului de poftă de mâncare și stimulează secreţia hormonilor de sațietate.

Iar dacă faci parte dintre cei ce încă au credința promovată de la Montignac citire că fructele trebuie mâncate între mese – exact ca în bancul din ’88 cu Florin Piersic si castravetele –, verifică, te rog, dacă mai ai pancreas.

Dacă mai ai, stai liniștit(ă): poți mânca fructele la masă pentru că amilaza pancreatică este singura enzimă capabilă să distrugă amidonul crud – enzimă secretată de pancreas la pachet cu lipaze și proteaze (adică tot ce ai nevoie să digeri o masă de cartofi cu carne și murături sau una de plachie de peşte cu legume și o salată de fructe la desert).

Enzimele secretate de stomac nu au nicio treabă cu digestia fructelor, în stomac nu fermentează absolut nimic, iar biodisponibilitatea substanțelor benefice din fructe nu este crescută de consumul fructelor la mese doar de fructe sau de sucuri de fructe dimineața pe stomacul gol la magicul interval de 30′ înainte de orice masă ca să… naiba știe să ce… pentru că avem atâția nutriționiști autoinventaţi în fabrici de diplome care își dau cu părerea azi, că pare incredibil cum naiba am putut crește mâncând tocăniță de carne cu cartofi și fructe la masă și încă mai dăm din mâini și din picioare.

Cu cât sunt mai trăsnite, cu atât devin mai virale și mai acceptate explicațiile inventate ca panaceu la orice.

Totuși, când vine vorba de sănătate – în ciuda lipsei de exotism și de wow –, mai mult nu înseamnă mai bun.

Studii citate
1. Hirsh, Andrew J., and Christopher I. Cheeseman. “Cholecystokinin decreases intestinal hexose absorption by a parallel reduction in SGLT1 abundance in the brush-border membrane.” Journal of Biological Chemistry 273.23 (1998): 14545-14549.

2. Kakutani-Hatayama, Miki et al. “Nonpharmacological Management of Gout and Hyperuricemia Hints for Better Lifestyle.” American Journal of Lifestyle Medicine(2015): 1559827615601973.

3. Basciano, Heather, Lisa Federico, and Khosrow Adeli. “Fructose, insulin resistance, and metabolic dyslipidemia.” Nutrition & metabolism 2.1 (2005): 1.

4. Dekker, Mark J. et al. “Fructose: a highly lipogenic nutrient implicated in insulin resistance, hepatic steatosis, and the metabolic syndrome.” American Journal of Physiology-Endocrinology and Metabolism299.5 (2010): E685-E694.

5. Teff, Karen L. et al. “Dietary fructose reduces circulating insulin and leptin, attenuates postprandial suppression of ghrelin, and increases triglycerides in women.” The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism 89.6 (2004): 2963-2972.

Articolul Pentru sănătatea dvs., evitaţi excesul de fructe apare prima dată în Cabinet Nutriție | Nutriționist Dr. Diana Artene.