Testul Marshmallow – test publicat prin anii ’70, în care unor copii cu vârsta de 5 ani li s-a promis o a doua bezea în cazul în care se pot stăpâni timp de 15′ să o mănânce pe prima (1) – este extrem de important în medicina comportamentală, pentru că autocontrolul este baza schimbării unui comportament ale cărui consecințe nu le mai dorești.
Ideea de bază a testului Marshmallow a fost că, dacă nu ai suficientă autodisciplină sau suficientă motivație să reziști tentației de moment, probabil nu o să reușești să obții ce pretinzi că dorești. Adică – în traducere nutrițională directă – mai bine stai mătăluță la casa dumitale până frustrarea de a rămâne la fel devine mai mare decât frustrarea de a te schimba.
Dar autorii testului Marshmallow nu aveau nicio treabă cu mâncatul emoțional, cu convinsul copiilor să bea lapte în loc să bea sucuri răcoritoare sau cu diversele chestii pe care părinții încearcă să le interzică piticilor în general. Concluzia lui Mischel și Ebbensen a fost că rara capacitate de a rezista tentației de moment în numele obținerii unei recompense ulterioare este esențială pentru a reuși în viață (2).
Și pare de la sine înțeles faptul că dacă reușești să te abții acum ca să obții ceva mai mult mai târziu este de bine. Pe termen lung (3). Doar că rezultatele testului Marshmallow nu au putut fi replicate în studiile recente cu design similar, mulți alți cercetători susținând că există nenumărați factori care pot influența capacitatea de a amâna să mănânci ceva – printre care:
Când părinții sunt săraci, absenți emoțional sau cu probleme de comportament alimentar, copilul învață că nu are sens să aștepte cele 15 minute pentru că, mai mult ca sigur, nu va primi a doua bezea:
Deci, mediul în care crește copilul îi influențează capacitatea de a se abține.
Totuși, pentru că treaba cu ”Piei, drace!” rămâne baza reeducării comportamentului alimentar, în ultima lună am discutat despre testul Marshmallow în cadrul a două evenimente: într-un workshop de nutriție pediatrică, a cărui înregistrare o puteți urmări mai jos, și într-un workshop de nutriție pentru adolescenți, pe care nu îl puteți urmări, pentru că nu l-am înregistrat.
În cadrul workshopului de nutriție pediatrică, mesajul principal a fost că degeaba îți hrănești copilul la virgulă dacă tu, ca părinte, ții tot felul de diete crețe la cap sau tot mănânci pentru confort emoțional. Pe termen lung, copilul va face ce faci, nu ce îi spui să facă. Deci, poate ar fi o idee bună să te apuci să îți corectezi ce se poate corecta în alimentația ta înainte să-ți vezi toate greșelile de alimentație copiate caligrafic în comportamentul alimentar al copilului tău.
În cazul copiilor mici – în plus față de situația financiară, implicarea emoțională și comportamentul alimentar și verbal al părinților –, comportamentul alimentar al mamei pe parcursul sarcinii și modul în care este hrănit în primii ani de viață influențează comportamentul alimentar al piticului (8). Copiii născuți din mame care au luat prea mult în greutate pe parcursul sarcinii care sunt nu hrăniți la cerere –după un orar de mese care ignoră senzațiile de foame și sațietate ale corpului copilului – au frecvent mai multe pofte, mai puțină sațietate și mai puțină capacitate de a se abține complet independent de prima sau de a cinșpea bezea.
Însă capacitatea copiilor de a da cioara din mână pe vrabia de pe gard nu ține numai de părinți, comportamentul alimentar al copiilor fiind influențat, pe măsură ce aceștia cresc, și de nenumărați alți factori sociali (9).
În cadrul workshopului de nutriție pentru adolescenți, mesajul principal a fost că decizia de a rezista sau nu tentațiilor alimentare este influențată atât de factorii enumerați mai sus, cât și de comportamentul alimentar al prietenilor adolescentului (10).
Vuiește Facebookul de diete care de care mai crețe la cap, într-o ignoranță dementă a complexității comportamentului alimentar.
În perioada de adolescență, poți decide că e o idee bună să ții dietă dacă prietenii tăi țin dietă și să mănânci fast-food dacă părinții prietenilor tăi preferă să le dea bani de ”Mc” decât să-și piardă timpul dimineața cu pregătirea sandvişului pentru școală. Iar această decizie poate fi influențată masiv de miștourile făcute la școală sau chiar acasă pe seama adolescenților supraponderali (11).
Este mai ușor să te supui majorității pentru că asta îți conferă cel puțin două avantaje:
Faptul că poți să te abții sau nu să mănânci ceva este un comportament.
Când ești mic, este un automatism plantat în capul tău de părinți.
Apoi – în cazul în care te hotărăști că nu vrei să fii o oaie –, poate deveni o decizie aliniată cu ce vrei TU.
Aplicarea acestei decizii în viața de zi cu zi este însă influențată frustrant de toți factorii de mai sus.
Și abia aplicarea cu perseverență, zi după zi, după zi, după zi, a acestei decizii poate avea drept consecință obținerea succesului – în nutriție, în viață, în general.
Obținerea succesului în viață prin rezistența la tentații la vârsta de 5 ani este o consecință. Și, cu toate că ne place să arătăm cu degetul spre consecințe – așa cum am explicat în alt workshop de nutriție –, consecințele sunt ultimul vagon din ditai trenu’:
Capacitatea de a te abține să mănânci haotic influențează rezultatele în nutriție, dar nu oglindește capacitatea de a obține succes în viață.
Harry Potter este un succes internațional pentru că oamenii cred în magie, fiind avizi după soluții simple pentru lucruri complexe. Ne dorim soluții ușor de înțeles, ușor de aplicat, ieftine și eficiente. Doar că ele nu există.
Studii citate
Ideea că “alimentele de origine vegetală sunt sănătoase iar alimentele de origine animală sunt nesănătoase"…
Mierea pasteurizată sau preparată termic acasă nu este toxică.
Pentru că există o grămadă de confuzii legate de dietele ketogenice, am acceptat sa fac…